Fotografii: (c) Dorina MATIȘ/AGERPRES FOTO

Ca o ironie a sorții, cel care l-a condamnat la moarte prin decapitare pe fostul primar Johann Schuller von Rosenthal în 28 septembrie 1703, comitele sașilor, Johannes Sachs von Harteneck, ajuns și el primar al Sibiului, a murit la rândul său decapitat, câțiva ani mai târziu.

‘Ultimul personaj decapitat a fost un primar al orașului, este vorba de Johann Schuller von Rosenthal, care a fost un personaj interesant: croitor de meserie, care ajunge la un moment dat în cercurile înalte ale principilor Transilvaniei, a lui Apafi Mihaly, căruia îi dăruiește un butaș de trandafir pe care spunea că l-a adus din Țara Sfântă, de la Ierusalim. Este înnobilat de către Apafi și primește acest nume de von Rosenthal.

Este și astăzi o casă în orașul de jos care i-a aparținut, care are o emblemă, o mână cu un buchet de trandafiri și deviza era: ‘Per spinas ad rosas’ (prin spini la trandafiri).

Acest personaj nu s-a ocupat prea mult cu croitoria, a fost un comerciant, de unde credem că și-a făcut și averea. Ulterior ajunge primar al orașului într-o perioadă destul de interesantă pentru istoria Transilvaniei, este vorba despre Pacea de la Karlowitz, când Transilvania intră în componența Imperiului Habsburgic — deci nu mai este principat autonom supus turcilor — și în această perioadă el ajunge primar’, a declarat pentru AGERPRES Nicolae Teșculă, directorul Muzeului de Istorie din Sighișoara.

Însemnările vremii spun că în casa primarului exista un harem — cel puțin acuzatorii lui asta afirmau — și, mai mult decât atât, în casa lui se bătea monedă, ceea ce era ilegal.

Mai mult, cei care l-au acuzat susțineau că primarul se folosea personal de gropile de provizii ale orașului, ceea ce era interzis cu desăvârșire, iar acest lucru va duce la un conflict cu o parte din consiliul orașului și cu comitele sașilor, Johannes Sachs von Harteneck.

În acele vremuri gropile cu provizii erau considerate legătura dintre viață și moarte.

În cazul în care cetatea era atacată, sașii se retrăgeau în incinta fortificației și, ca să reziste asediului, aveau nevoie de alimentele pe care le țineau în gropile de provizii. În Sighișoara erau gropi secrete în formă de pâlnie, interiorul lor era tapetat cu lut amestecat cu paie, să țină mai bine grânele, iar capacele purtau emblemele fiecărei bresle. În cetate erau numai câțiva oameni care știau unde se află aceste gropi secrete, iar aceștia erau puși de către comunitate să jure că nu o să divulge secretul lor, întrucât de acestea depindea viitorul comunității.

‘Johannes Sachs von Harteneck va face o anchetă, îl va lega. În același timp, von Rosenthal cere clemența împăratului de la Viena și se spune că aceasta ar fi venit. Se mai spune că pe drum, când veneau curierii de la Viena cu amnistia, niște sighișoreni au aflat și au ajuns mai repede și astfel într-o dimineață von Rosenthal a fost decapitat în curtea vechii biserici dominicane, adică între clădirea Primăriei de acum și Biserica Mănăstirii. Era o procedură excepțională, deoarece execuțiile publice aveau loc în afara orașului pe așa-numitul Deal al Crucii.

Dar acesta a fost executat în cetate, rapid, probabil a fost scos din închisoare și decapitat ca să nu mai primească nicio clemență. Ironia sorții face ca acuzatorul său, comitele sașilor, Johannes Sachs von Harteneck, primar al Sibiului, peste câțiva ani să fie executat, tot prin decapitare, în Piața Mare din Sibiu. Și el a fost executat pentru faptul că în casa lui a stat un proscris, un hoț urmărit de autorități, care a fost adăpostit de soția lui și pe baza acestor acuzații autoritățile vieneze îl vor condamna la moarte prin decapitare’, a spus Teșculă.

După înnobilarea sa, von Rosenthal a urcat repede toate treptele ierarhiei sociale, iar între anii 1694 și 1697, apoi între 1699 și 1700 a fost primar. Documentele vremii spun că primarul a devenit și unul dintre cei mai bogați oameni din provincia Sibiului, cumpărând argint, pe care îl plătea mai bine decât breasla aurarilor din cetate, apoi că mulți au observat că monedele din lada de bani a orașului erau mereu înlocuite cu altele noi.

Evident că în timpul procesului acesta a fost acuzat de numeroase escapade amoroase, de abuzuri împotriva femeilor din oraș și de multe altele.

După decapitare, Johann Schuller von Rosenthal a fost îngropat în vechiul cimitir de lângă Scara Acoperită, într-un mormânt săpat în partea de jos a acestuia.

Din documente reiese că Johann Schuller von Rosenthal este ultimul personaj decapitat care a stat în arest în Camera de Tortură, vechea închisoare militară a orașului, care este acum unul dintre obiectivele intens vizitate ale Muzeului de Istorie din Sighișoara.

‘De existența Camerei de Tortură se leagă un eveniment nefericit al orașului, este vorba de marele incendiu al orașului din 30 aprilie 1676, când 80% din oraș arde, inclusiv Turnul cu Ceas. După un an turnul este restaurat și cu acea ocazie unul dintre gangurile de acces pe sub turn este blocat, zidit, și în acest spațiu se va înființa o închisoare militară. Ea a funcționat pe parcursul secolului al XVIII-lea și a funcționat ca și cameră de tortură cu diferite obiecte de tortură (…) Perioada comunistă a dus la închiderea ei și a fost redeschisă publicului în 1998’, a spus Nicolae Teșculă.

În această încăpere, pe grinda unui geam există o serie de scrijelituri ale foștilor condamnați, o inscripție cât de cât ilizibilă este ‘Morgen werde ich …’ adică ‘Mâine voi fi…’. Tot în Camera de Tortură există și piatra care atârna de gâtul celor care erau legați la stâlpul infamiei în Piața Mare a Cetății, grea de 6 kilograme.

‘În încăpere mai sunt câteva cătușe. Este foarte interesant că în acea perioadă cătușele erau folosite pentru o mână și pentru un picior, nu cătușe pentru mâini sau cătușe pentru picioare. Mai avem un jug de lemn pentru transportarea condamnaților către judecare și către supliciu și, de asemenea, câteva replici după codul penal al împărătesei Maria Tereza, Constitutio Criminalis Thereziana din 1768-1769.

Este ultimul cod penal din această zonă care permite, în cadrul procedurii de anchetă, utilizarea torturii (…) Este un manual cumplit de tortură, pentru că este standardizat. Sunt proceduri pentru torturi, o scară pe care era întins condamnatul și ars sub braț, o roată pe care condamnatul era ridicat și apoi lăsat jos, plus diverse proceduri de supliciu. Noi, la Camera de Tortură, avem o replică după această scară și această roată’, a precizat directorul muzeului sighișorean.

Acesta a arătat că în codul penal sunt standardizate și modalitățile de tortură prin zdrobirea degetelor și a piciorului, așa numita cizmă spaniolă, precum și procedurile de legare a mâinilor.

‘Acest cod penal a stat la baza condamnării conducătorilor Răscoalei de la 1784, numită și Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, pe baza ei Horea și Cloșca au fost trași pe roată. Oficial toate procedurile de tortură trebuiau să se aplice și la Sighișoara, problema era dacă tortura era aplicată pentru cei acuzați de trădare sau de omor, erau cele mai grave pedepse care aduceau condamnarea la moarte. După vechiul cod, se cunoaște faptul că în Sighișoara, cei care trădau — nu numai trădarea orașului, ci și a familiei — și cei care omorau, erau decapitați (…) Ulterior, tortura a fost eliminată’, a conchis Nicolae Teșculă.

AGERPRES / (A — autor: Dorina Matiș, editor: Marius Frățilă)