* Andrei Bogdan Puiu, de la CNVA, a fost admis la Cambridge, dar i s-a cerut să mai aştepte un an * Pentru că nu-şi permite să piardă un an, va accepta oferta primită de la Imperial London College

În timp ce tinerii din generaţia lui sunt abia în clasa a IX-a, Andrei Bogdan Puiu, la cei numai 15 ani pe care-i are, joacă deja în altă ligă. Nu numai pentru faptul că deja se pregăteşte să-şi dea examenul de maturitate, fiind elev în clasa a XII-a. Andrei a participat la interviuri de admitere la facultate în Anglia şi i-a impresionat pe profesorii de la două dintre cele mai prestigioase universităţi din lume: Cambridge şi Imperial London College.

Mai reci, dar cu blazon

La Cambridge, cunoştinţele pe care le are la matematică i-au uimit pe profesorii de acolo, care şi-l doresc student. Aceştia îl consideră însă cam mic de vârstă pentru a face faţă presiunilor de a se descurca singur într-o ţară străină şi cu un program drastic de studiu. În definitiv, abia în urmă cu un an a primit buletinul. I-au cerut să aştepte un an, timp în care i-au prescris şi un program de pregătire, ca să nu se plictisească.

“Spre deosebire de cei de la Imperial College, cei de la Cambridge au fost ceva mai reci. Mi-au explicat că n-au admis niciodată un student străin mai mic de 16-17 ani. Eu vreau să-i conving că merit să fiu studentul lor de anul acesta. Pentru că am rămas în legătură cu ei şi aşteaptă să le mai trimit mailuri cu realizările mele, dar dacă nu mă vor primi anul acesta, voi merge la Imperial, pe specializarea matematică-informatică. Acolo m-au primit fără să-şi facă probleme în privinţa vârstei mele. Mi s-au părut ceva mai relaxaţi şi profesorii. Nu am răbdare să pierd un an degeaba. În România, nu ai ce face!”, spune Andrei.

La patru ani, în clasa I

Am scris despre Andrei Bogdan Puiu pe vremea când avea doar patru ani şi era deja înscris în clasa I. Niciodată nu a avut răbdare, atunci când a venit vorba de cunoştinţe şi învăţătură, pe care le-a supt ca un burete. La patru ani se plictisea la grădiniţă, la grupa mare. Se săturase de colegii mucoşi şi plângăcioşi. El în mod clar nu era ca ei. Ştia să scrie şi să socotească deja.

Ştia ceva engleză şi butona de zor la calculator. Atunci i-a venit mamei sale ideea să-l ducă pentru câteva zile la şcoală, să vadă cum este acolo, pentru că puştiul tot spunea că el n-are ce face la grădiniţă şi că musai vrea la şcoală. A avut noroc şi de o învăţătoare deschisă la minte, dornică să experimenteze, doamna Maricica Stanciu, de la Şcoala Nr. 13 (cea trecută de un an în lumea umbrelor).

Deşi ceilalţi copii de şase-şapte ani se aflau deja în semestrul al II-lea, Andrei a arătat că nu sunt mari diferenţe între el şi ei în ceea ce priveşte nivelul de cunoştinţe. Literele şi socotitul nu mai erau de mult pentru el nişte taine. S-au făcut demersuri la ISJ. Cum însă la noi lucrurile în domeniul birocraţiei se mişcă destul de greu, s-a constituit comisie de examinare, abia când copilul era deja în clasa a II-a şi avea cinci ani. Cum nimeni n-a putut demonstra că nu-şi merită locul în bancă, alături de colegii săi, lui Andrei i s-au recunoscut cursurile din clasa I şi a fost oficial înscris în clasa a II-a. Pe vremea respectivă, diferenţa de vârstă era aproape invizibilă. Ba mai mult, în timp ce unii părinţi mai mârâiau pe la şedinţe că li se dă prea mult de scris copiilor, Andrei se scălda în timp liber, îşi făcea temele fără probleme şi avea timp să se ocupe de pasiunile sale, calculatorul şi lectura.

Premii peste premii, la matematică

Mai târziu, a folosit acest timp liber pentru a studia intens matematica. Aşa a ajuns ca la numai 10 ani să obţină prima medalie de aur la Olimpiada Naţională de Matematică. La 13 ani, a primit o a doua medalie de aur, iar la 14 ani s-a întors acasă cu argint. În acest an şcolar, fiind în clasa a XII-a, Andrei a câştigat deja două premii I, la Concursul “Calude” şi  la “Stelele Matematicii” de la Bucureşti, unde a obţinut punctaj maxim.

Cum deja este admis la facultate (mai are doar de obţinut medii peste 9,50 la bacalaureat), Andrei are deja alte planuri îndrăzneţe: vrea să ajungă la faza internaţională a Olimpiadei de Matematică. “Pentru reuşitele mele la matematică din ultima vreme, nu am cuvinte suficiente să-i mulţumesc doamnei profesoare Iuliana Duma. A ştiut să mă motiveze, pentru că a fost un moment în care renunţasem la ideea de competiţii”, ţine Andrei să menţionez în articol.

Ar urma oricând acelaşi drum

Îl întreb dacă mama sa s-a obişnuit cu ideea că, din septembrie, va pleca departe de ea, în Anglia. “S-a convins singură că trebuie să mă lase să mă desfăşor. De multe ori s-a temut pentru alegerile mele, ca orice mamă. Dar m-a susţinut şi a văzut că nu a greşit având încredere în mine”, vine răspunsul.

Au fost şi neajunsuri în viaţa lui de elev, întotdeauna cu trei ani mai mic decât cei mai mulţi dintre colegi? Recunoaşte că au fost, că întotdeauna, fiind mai mari, ceilalţi s-au raportat altfel la realitatea din jur. Cum altfel? Când el de-abia primea buletinul, colegii lui făceau deja planuri pentru majorat! Cu toate acestea, oricând ar trebui s-o ia de la capăt, ar urma acelaşi drum, deoarece satisfacţiile au fost foarte mari.

Alte planuri nu-şi face, deocamdată. Îşi doreşte să înveţe cât mai bine, lucru la care se pricepe de minune. “Vreau să văd acolo, după primul an de studii, ce opţiuni pot avea. Orice plan e inutil, dacă nu ai o bază de la care să porneşti”, mă lămureşte el.

Mă uit la el. E aproape un copil, dar mi-l imaginez deja în amfiteatrele cu aer academic de la universităţile de elită, îl văd uimindu-i, aşa cum a făcut şi până acum, pe profesori, dar şi pe colegii de generaţie. E destinul lui, pe care şi l-a scris de la patru ani, când şcoala a devenit lucrul pe care şi l-a dorit cel mai mult pe lume.

Ii multumesc autorului, eroina mea:   Roxana Artene Penciu

 Sursa: viata libera