Fotografii: (c) Sorin BLADA / AGERPRES

“Le pregătesc și eu atunci când timpul îmi permite, iar gustul și aroma lor îmi trezesc și acum nostalgii. Mă duc cu gândul la satul copilăriei mele, acolo unde mama le făcea după obiceiul moștenit de la bunica. Și cum în fiecare zi de sâmbătă făcea pită, care trebuia să ne ajungă o săptămână, ritualul începea de vineri seara, când cobora din pod făina făcută din grâul ‘ca aurul’, cum spunea ea. Într-un colț al camerei, pe un suport special, așeza troaca de pâine, cioplită dintr-un trunchi de copac de mocanii din Munții Apuseni. Așa începea cernutul făinii din care trebuiau să iasă cel puțin șapte pâini și… pupurile noastre, ale copiilor care roiam în jurul ei atunci când făcea pâine în cuptor”, își aduce aminte, cu emoție, gazda mea.

Din pivniță era adusă o bucată din aluatul de pâine făcut în urmă cu o săptămână și păstrat într-o oală de pământ, acoperit cu grijă de o pânză albă. Diluat cu apă călduță și așezat în mijlocul făinii cernute, alături de o bucată de drojdie, gospodina aștepta să treacă noaptea. Se trezea sâmbătă dimineața la cinci, punea la încălzit “apa de pită” și apoi frământa aluatul, până când acesta se desprindea de troacă și făcea mici bule de aer. Acela era momentul pentru a fi lăsat la dospit.

Nu avea însă vreo clipă de răgaz, pentru că trebuia “ars” cuptorul de pâine. În interiorul acestuia se făcea un foc din lemne, până când din vatra cuptorului ieșeau scântei, iar bolta prindea o culoare albicioasă.

Atunci mama Corneliei se apuca “să rupă pita”. Pregătea șapte bucăți de aluat, iar cea de-a opta, ultima, era împărțită în boțuri mai mici, special pentru plăcintele pe care le așteptau copii.

“Pupurile erau deliciul zilelor de sâmbătă și le așteptam cu nerăbdare. Erau umplute în funcție de anotimp. Umplutura se făcea de seara, iar dacă era primăvară mama culegea din grădină frunze de lobodă albă și roșie, pe care le spăla, le călea cu ceapă verde și adăuga mărar. După ce le condimenta, presăra puțină brânză și spărgea un ou, deasupra. Dacă e post, renunțăm la ouă și la brânză, dar gustul rămâne unul special. Există și alte rețete de umplutură: din cartofi și ceapă, brânză, varză călită, lictar (magiun). Spre sfârșitul verii și toamna, puteau fi umplute cu prune coapte sau cu mere dulci”, ne spune doamna Cornelia.

Și în timp ce gândurile îi zboară spre zilele copilăriei, mâinile sale nu au odihnă pentru că s-a decis să ne pregătească “pupuri ca la Totoi”. Ia o bucată de aluat, îl întinde în foaie subțire pe masa din bucătărie și apoi așează umplutura în mijloc. La îndemână îi sunt cartofii pregătiți cu ceapă și brânză, ușor picanți, ceapa călită amestecată cu puțin piper și ou, și dulceața de prune făcută fără zahăr și conservanți. În mijlocul foii de aluat pune umplutură din belșug, iar apoi o împăturește în patru, ca pe un plic. Așează apoi plăcintele într-o tavă, fără niciun fel de grăsime, și le dă la cuptorul aragazului.

După un sfert de oră plăcintele sunt aproape gata. Din cuptor răzbate un miros atât de frumos, încât mai că îți vine să te întorci în timp, să vezi și să simți bucuria pâinii făcute în cuptor, așezată frumos pe foi de varză crudă, ca să nu se ardă. La fel ca mama ei, doamna Cornelia ia o bucățică de slănină și, fără să-i pese că sunt fierbinți, unge repede pupurile pe deasupra și le acoperă cu un prosop țesut din in.

“Nu ies chiar ca în cuptorul de pâine, dar sper să vă placă. Acasă, la Totoi, pupurile erau primele puse la copt în cuptorul de pâine. După zece minute creșteau frumos, se rumeneau și erau numai bune de mâncat. Scoase din cuptor, mama le ungea cu o bucată de slănină afumată și apoi le acoperea cu un prosop din pânză. Trebuiau să se răcească, iar mama ne spunea, copiilor, că pupurile ‘merg la Dumnezeu’, pentru a ne mai potoli din fața cuptorului. Cum aroma lor nu ne dădea pace, întrebam din minut în minut dacă ‘nu s-or dus odată la Dumnezeu’, că după aceea trebuia să și vină înapoi, însă mama își vedea liniștită de treabă”, spune femeia.

Abia după ce așeza pâinea în cuptor, femeia își revărsa bunătatea spre copii. Și cum putea să-i cucerească altfel, decât cu un pup cu aromă și gust Dumnezeiesc.

AGERPRES/(AS — autor: Sorin Blada, editor: Cristian Anghelache)