Foto: (c) govmu.org

Cultivarea trestiei de zahăr și industria zahărului au avut un rol major în dezvoltarea și stabilitatea statului, în special în zonele rurale.

Trestia de zahăr a fost adusă pe insulă în 1639, din Batavia, de către guvernatorul olandez Van der Stel. În 1696, s-a fabricat pentru prima dată zahăr în Mauritius.

Olandezii au pus bazele unei mici colonii aici în 1638, dar în 1710 au abandonat teritoriul, care a fost preluat de francezi, în 1715, și apoi cucerit de britanici, în 1810.

Sclavia a fost abolită, în 1835, iar proprietarii de plantații au primit compensații de două milioane de lire sterline pentru pierderea sclavilor importați din Africa și Madagascar, în timpul ocupației franceze.

După această transformare, cu impact major asupra economiei din Mauritius, proprietarii plantațiilor au adus lucrători ucenici din India pentru a lucra pe câmpurile de trestie de zahăr.

Între 1834 și 1921, aproape jumătate de milion de lucrători au ajuns pe insulă. În plus, britanicii au adus 8.740 de soldați indieni. ComplexulAapravasi Ghat situat într-un golf din Port Louis, acum inclus în patrimoniul UNESCO, a servit drept centru de recepție pentru lucrătorii ucenici pe plantațiile britanice.

Anii 1910 au reprezentat o perioadă de agitație politică pentru insulă. Clasa de mijloc, formată din medici, avocați și profesori, începea să se facă auzită în fața puterii politice a magnaților, proprietari de plantații.

Primarul din Port Louis a fost liderul noii formațiuni politice create — Action Libérale — care cerea mai multe drepturi pentru populație.

Opoziția față de această mișcare a fost condusă de Henri Leclézio, cel mai influent magnat al zahărului și liderul formațiunii Parti de l’Ordre. Deși, în 1914, a început Primul Război Mondial, teritoriul a cunoscut o perioadă de prosperitate pronunțată în perioada 1914-1918, din cauza exploziei prețurilor la zahăr.

În 1919, s-a înființat Sindicatul Zahărului din Mauritius, care îngloba 70% din producătorii de zahăr. La finalul anilor ’60, sectorul trestiei de zahăr contribuia cu peste 90% la exporturile anuale și la veniturile din schimburi comerciale internaționale. O proporție de aproximativ 50% din suprafața insulei, reprezentând peste 90% din terenul cultivat, era acoperită de trestie de zahăr.

Totodată, industria zahărului era, în acea perioadă, cel mai mare angajator, cumulând peste 30% din totalul forței de muncă.

Industria zahărului a reprezentat pilonul economiei naționale până la mijlocul anilor ’70, când Mauritius a început dezvoltarea turismului și a sectorului textilelor.

În ultimele decenii, pe fondul diversificării domeniilor de activitate, statul a trecut de la o economie de tip monocultură la una industrializată. Totuși, industria zahărului și-a păstrat rolul esențial: sectorul corporativ al zahărului numără peste 5.000 de angajați direcți, iar industria aduce venituri unui număr de peste 60.000 de familii, inclusiv 30.000 de cultivatori mici.

Cultivarea extinsă a zahărului pe insulă reprezintă, în prezent, un factor major de prevenire a eroziunii solului, jucând un rol important în ecologia țării.

Trestia de zahăr este recunoscută pentru rolul de convertor al energiei solare și al dioxidului de carbon în biomasă, prin intermediul procesului de fotosinteză.

Astfel, contribuie la reducerea emisiei de gaze cu efect de seră. În același timp, trestia de zahăr este și o sursă de energie verde și regenerabilă.

Pasta obținută după procesarea zahărului pentru extragerea sucului este arsă în centrale pentru producerea electricității.

AGERPRES/ (Documentare — Roxana Mihordescu, editor: Irina Andreea Cristea)