Foto: (c) Paula NEAMȚU / AGERPRES FOTO

Cetatea medievală se află la capătul estic al localității Coronini, în locul numit de localnici Culă. Pintenul de deal se ridică la 40 metri deasupra Dunării, iar poziția strategică a cetății este deosebită, deoarece are două rânduri de fortificații de piatră. Cercetările din acest sit arată existența a cel puțin patru perioade de fortificare, care se pot distinge în timp. Primele urme de locuire datează aici din epoca bronzului. Din săpăturile arheologice reiese că în acest loc a funcționat o așezare fortificată, având două faze de construcție. Unele dintre săpături se încadrează în secolul al II-lea î.Hr., o cetate de pământ datează din secolul al V-lea d.Hr., iar fortificația care se vede și azi a fost construită în secolul al XV-lea, o dată cu cetatea Golubăț de pe malul sârbesc.

Cetatea Coronini de pe malul Dunării, care a fost inclusă pe Lista Monumentelor Istorice în anul 2004 și care reprezintă unul dintre cele mai importante obiective turistice din zonă, se identifică cu fortificația medievală ce purta numele regelui Sfântul Ladislau, fiind menționată în documente începând cu anul 1430, sub diverse forme: Zenthlerzlowara, Zenth Lazlovara, Sand Ladislaem, Santus Ladislaus.

‘Aceasta a jucat un rol strategic de primă importanță în sistemul defensiv de pe Dunăre, conceput în vremea regelui Sigismund de Luxemburg. Cercetarea arheologică a confirmat că fortificația de la Coronini, alături de cea de la Severin, reprezentau elemente defensive majore ale liniei de apărare a Dunării, la mijlocul secolului al XV-lea. Incinta din veacul al XV-lea a fost amplasată pe vârful dealului, racordată fiind la fortificația mai veche, din secolul al XIII-lea, de la baza platoului de la Culă. Incinta exterioară a reprezentat un zid din piatră, cu o grosime de 2,80 — 3 metri, care are un traseu elipsoidal, ce înconjoară, la bază, platoul de pe dealul Culă’, explică cercetătorul dr. Dumitru Țeicu, directorul Muzeului Banatului Montan din Reșița.

Foto: (c) Paula NEAMȚU / AGERPRES FOTO

Zidul a fost ridicat din piatră de calcar de carieră, cu fațade de blocuri, îngrijit lucrate. Observațiile stratigrafice au evidențiat o cantitate apreciabilă de arsură, ce provenea de la suprastructura din lemn a incintei. Capacitatea de apărare a fost întărită de un șanț de apărare pe zona de nord și nord-est a incintei exterioare. De asemenea, potrivit dr. Dumitru Țeicu, incinta elipsoidală din zid, de la Coronini, a fost construită la jumătatea secolului al XIII-lea. Aceasta închidea o suprafață ce măsura, pe axe, 190 metri/100 metri. În interiorul acestei suprafețe, pe culmea platoului de la Culă, s-a ridicat, în anul 1428, o fortificație din zid de dimensiuni mai mici, în vremea regelui Sigismund de Luxemburg.

O altă măsură de apărare era șanțul de pe partea nordică, lat de nouă metri, dotat cu pod de piatră. În anul 1433, comandantul cetății era Eberhard Sasul. În timp, cetatea a fost pusă la dispoziția cavalerilor teutoni.

Așezarea Coronini este atestată în timpul Pașalâcului de Timișoara, sub numele de Alibeg. Numele actual al comunei provine de la cel al generalului-conte Johann Baptist Coronini-Cronberg, președintele administrației imperiale a voievodatului Serbiei și a Banatului Timișan, între 1849 — 1859.

Comuna Coronini este cea mai nouă colonie românească din Clisura Dunării. Istoria arată că în anul 1859, din porunca grofului Coronini-Cronberg, vechii localnici au părăsit vatra veche a satului, Alibeg, și s-au așezat pe malul Dunării. În 1967, comuniștii modifică denumirea comunei și, astfel, dintr-o localitate al cărei nume respira aer burghez, Coronini devine Pescari. Către finalul perioadei comuniste, timp de doi ani, comuna se desființează și devine sat aparținător de Moldova Nouă, pentru ca în anul 1990 să redevină comuna Pescari. În anul 1995, i se dă vechea denumire, aceea de Coronini.

Foto: (c) Paula NEAMȚU / AGERPRES FOTO

Populația comunei Coronini este, în mare parte, de naționalitate română. Din localitatea Coronini, însă, de pe malul Dunării, se urcă pe munte circa cinci km, până la Sf. Elena, sat aparținător comunei, unde locuitorii sunt de etnie cehă. Principala cauză a migrării cehilor către Banat a constituit-o războiul cu francezii. Primele familii cehe s-au stabilit în aceste locuri încă din anul 1823. Locul în care s-au așezat a fost botezat Elisabetfely, iar peste doi ani, în 1825, a fost înființat și satul Sfânta Elena.

Dincolo de faptul că această zonă a fost binecuvântată cu atâtea frumuseți, locul prezintă și reale oportunități pentru afaceri turistice, din păcate prea puțin exploatate până acum. Cei care au ajuns aici spun că nu mai există în Europa un defileu atât de larg. În acest loc, fluviul are lățimea de cinci km.

AGERPRES/ (AS — autor: Paula Neamțu, editor: Mihai Simionescu)