Foto: (c) Constantin CIOBOATA / Arhiva AGERPRES

La 15 mai 1861, printr-un decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a început să funcționeze Școala Veterinară, în cadrul Școlii de Medicină și Farmacie, înființată și condusă de Carol Davilla.

La 15 mai 1871, 14 medici veterinari au semnat o ”Declarațiune”, care a stat la baza înființării Societății de Medicină Veterinară.

În 1883, sub direcția lui Alexandru Locusteanu, Școala Veterinară a obținut statutul de Școală Superioară de Medicină Veterinară. Tot în 1883, Școala Superioară de Medicină Veterinară a trecut de la Ministerul Instrucțiunii în subordinea Ministerului Agriculturii, iar Alexandru Locusteanu începe demersurile pentru construirea unui local propriu al școlii, achiziționându-se, în cele din urmă, 3 ha de teren (între Splaiul Independenței și strada Izvor) pentru clădirile necesare școlii.

Legea transformării Școlii Superioare de Medicină Veterinară în Facultate este votată în 1921. Prin acest act, învățământul medical veterinar și-a primit consacrarea definitivă ca învățământ universitar. La acel moment, era singura facultate de medicină veterinară din Balcani, mulți studenți din țările vecine (Bulgaria, Iugoslavia, Macedonia, Albania, Grecia) au absolvit și încă absolvă în România.

 Din 1921 până în 1948, Facultatea Veterinară a fost integrată în Universitatea București, iar din 1948 până în prezent — în Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Societatea de Medicină Veterinară a fost desființată în 1949, pentru ca, la 15 mai 1971, să se reînființeze. În 1990, societatea și-a schimbat denumirea în Asociația Medicilor Veterinari din România, iar în 1998 s-a înființat Colegiul Medicilor Veterinari din România.

Profesiunea de medic veterinar este una liberală și independentă, cu organizare autonomă, aceasta servind apărării sănătății animalelor și sănătății publice.

AGERPRES/(Documentare; editor: Irina Andreea Cristea)