Profesorul Ilie Fârtat spune că două drumuri tranzitau actualul județ Vâlcea de la sud la nord, spre Sarmisegetuza, unul pe firul Oltului, pe care au înaintat romanii în anul 103 î.H., dar și unul pe valea Oltețului, care venea dinspre zona sucilor (Corabia) pe actuala Transalpina, direct spre Sarmisegetuza.
“Și atunci este evident că pe parcursul acestui traseu au existat mai multe cetăți dacice cum este cea din Grădiștea. În apropierea satului Valea-Grădiștei, sat component al comunei Grădiștea, pe culmea Dealului Muierii (478 m), în punctul numit “La Cetate”, se găsesc urmele unei cetăți dacice, ce a dat și numele comunei vâlcene ce se găsește așezată la poalele ei. Conform DEX, “Grădiște, grădiști, este o formă de relief de dimensiunea unei movile sau a unui deal rămasă în lunca unui râu, în urma eroziunii. Sau locul sau urmele unei vechi cetăți sau localități preistorice””, relatează prof. Fârtat.

De altfel, mai spune el, Grigore Tocilescu, în anul 1880, află dintr-o comunicare făcută de Prefectura Vâlcea despre Cetatea de la Grădiștea. Ca urmare, face o vizită de documentare la Grădiștea, unde rămâne plăcut surprins că cetatea era bine cunoscută inclusiv în rândul copiilor.

“A fost condus la cetate de către un grup de copii ce pășteau vacile în apropierea cetății, dovadă a transmiterii acestei informații din generație în generație. De altfel, despre cetatea de la Grădiștea, Dumitru Berciu spune, în Arheologia preistorică a Olteniei, că datează din perioada de trecere de la cultura Hallstatt la cultura La Tëne. Tot Berciu reliefează faptul că sub cetate sunt urme ale culturii Coțofeni (2500-1800 î.Hr.)”, precizează profesorul Fârtat.

Cetatea Grădiștei, aflată pe o înălțime dominantă, beneficia de o vizibilitate deosebită asupra împrejurimilor. Aceasta era situată pe culmea celui mai înalt deal din cele trei care se adună și formează un platou. Alți istorici menționează existența unor izvoare cu apă potabilă pe platoul și în împrejurimile cetății și avansează ideea că aceasta ar fi fost distrusă prin incendiere, de către romani, în urma unor puternice operațiuni militare, dovadă stratul gros de arsură.

Poziția strategică a cetății asigura și securitatea drumului dacic ce făcea legătura între Sucidava (Corabia de azi) și Sarmisegetuza, capitala dacică din Munții Orăștiei. Ea se înscria în ansamblul de cetăți și fortificații de pe acest vechi drum comercial și militar, Sarmisegetuza, cetatea de la Polovragi — Gorj, Pelendava — Dolj, Malva și Sucidava de la Dunăre.

“În Revista Muzeului Militar Național nr.1 din 1991, Floricel Marinescu publică un studiu mai amplu despre cetatea grădișteană: “De formă aproape circulară, cu diametrul interior aproximativ 85 metri, această fortificație se află pe una din prelungirile sudice ale Dealului Muierilor și este mărginită spre est-nord-est de abrupta Vale a Grădiștei, care a și erodat o parte din incintă, iar spre sud-vest, de o serie de alunecări de teren. Spre sud se prelungea creasta dealului în pantă ușor descendentă, pe ea găsindu-se, la circa 200 de metri depărtare de cetate, așezarea contemporană deschisă. Înspre nord, cetatea era amplasată în imediata apropiere a unuia dintre cele mai importante drumuri de plai care făceau legătura între câmpia Dunării și zonele subcarpatice și, peste munți, cu podișul Transilvaniei, așa numitul Drum al Muierilor, una din importantele artere de comunicație din regiune de până acum un secol. Până în prezent, cercetările au demonstrat că pe dealurile de nord, est și sud, incinta, lată de circa 5 metri era formată dintr-un zid de pământ, lemn și piatră până la înălțimea de 2 m, din care 1 m păstrat în situ-peste care se ridica numai o construcție din lemn lipit cu lut și, ca element adiacent, calupuri relativ paralelipipedice din lut bine ars”, a citat din studiul publicat în 1991 prof. Fârtat.

La mică distanță de cetate, înspre valea Oltețului, se află un pisc de deal numit  Straja, pe care se afla un punct de observare.

În iulie 1999, Muzeul Militar Național a reluat cercetările pe acest șantier. Obiectivele vizate au fost stabilirea clară a sistemului constructiv al fortificației, stabilirea raportului stratigrafic dintre fortificație și nivelurile antropice din incinta cetății, depistarea și sondarea așezării corespunzătoare fortificației și datarea cu exactitate a întregului obiectiv.

Din păcate, a fost deschisă o singură secțiune, perpendiculară pe latura sudică a fortificației. Zidul are o lățime de peste 5 metri, cu paramenți din blocuri de piatră prinse cu lut. Materialul arheologic descoperit nu a fost numeros datorită faptului că fortificația de la Grădiștea a fost una de refugiu. Lipsa acestora nu a permis o încadrare cronologică a fortificației alta decât cea stabilită în urma vechilor cercetări.

“Succesiunea scenelor de pe Columnă ar indica faptul că o parte din legiunile romane, spre Sarmisegetuza, ar fi trecut pe acest drum, drum păstrat în memoria localnicilor ca Drumul Dacilor — o prelungire a Drumului Muierii — și că cetatea a fost cucerită și arsă de aceștia. Acest lucru este ilustrat de scenele 94 — 98 de pe Columna Traiană”, a mai spus profesorul Ilie Fârtat.

Din păcate, Cetatea dacică de la Grădiștea nu a reușit să atragă interesul specialiștilor, dovadă slaba preocupare a acestora în a face o cercetare profundă a sitului, timpul (dar mai ales oamenii) distrugând iremediabil și ultimele urme ale trecutului dacic de pe meleagurile vâlcene.

AGERPRES/(AS — autor: Liviu Popescu, editor: Diana Dumitru)