PUBLICITATE

Sursa: Cetatea Mikó / MUZEUL SECUIESC AL CIUCULUI

Oricine poposește în Miercurea Ciuc trebuie să viziteze și cel mai vechi și mai important monument al orașului, care atrage ca un magnet prin simplitate și eleganță. Cetatea are ziduri groase, bastioane de colț în stil italian și o curte interioară frumoasă și liniștită, unde se organizează, periodic, evenimente culturale.

Construcția castelului renascentist a avut loc în prima treime a secolului 17, începută probabil în 1623, fiind ridicat de Mikó Ferenc de Hăghig, căpitan al zonei. Clădirea nu a fost terminată în timpul vieții sale, iar urmașii au continuat ceea ce a început Mikó Ferenc, dar cetatea este jefuită și incendiată de tătari, chiar înainte să fie finalizată.

“În 1661 a fost distrusă de către armatele tătare, care au invadat toată zona Ciucului și Gheorgheniului, în după-masa zilei de 21 octombrie 1661, când aproape o treime din populația Ciucului a fost luată prizonieră. E unul din momentele cele mai triste din istoria acestei zone”, explică pentru AGERPRES Kósa Béla, istoric de artă la Muzeul Secuiesc al Ciucului, care se află în cetatea Mikó.

Din acest moment, până la începutul secolului 18, clădirea a fost o ruină, nefiind folosită. Uneori, se adăposteau aici unii călători, dovadă stând mesajele găsite pe pereții unor încăperi.

Reconstrucția a avut loc între 1714-1716 și revine forțelor austriece, mai exact generalului Stephan Steinville, care era conducătorul armatelor austriece nou instalate în Transilvania și anul reconstrucției a rămas cioplit în piatră, deasupra porții de intrare.

De altfel, generalul și-a dat seama de importanța strategică a zonei Ciuc, aflată la granița estică și foarte aproape de trupele otomane din Moldova, el fiind cel care a comandat și refortificarea cetății Deva și a cetății Alba Iulia, explică Kósa Béla.

De altfel, clădirea a fost folosită în marea majoritate a timpului drept cazarmă, în funcție de evenimentele istorice care au avut loc în zonă de-a lungul secolelor.

“Din 1714 până în a doua jumătate a secolului 19 a fost folosită ca și cazarmă. Prima dată pentru armata austriacă, apoi pentru regimentul grăniceresc secuiesc, după aceea, în perioada Revoluției din 1848-1849, a fost folosită de armatele revoluționare secuiești, conduse de Gál Sándor, care au avut centrul în această clădire, apoi forțele austriece au venit din nou și au stat până în anii 1870, când deja majoritatea forțelor austriece și mai apoi austro-ungare au fost mutate în zona graniței de pe Valea Trotușului și de pe Valea Oituzului”, spune Kósa Béla.

Din a doua jumătate a secolului al XIX, o perioadă de 30 ani, clădirea este un fel de centru administrativ și cultural al orașului, unde au loc diverse ședințe și unde se prezintă, uneori, spectacole de teatru. După începerea Primului Război Mondial devine iarăși cazarmă, mai mult pentru ofițeri, întrucât capacitatea ei nu este foarte mare și nu-și pierde importanța militară până în 1970.

Sursa: Cetatea Mikó / MUZEUL SECUIESC AL CIUCULUI

“Deci, până atunci, în majoritatea timpului clădirea a fost folosită de diverse armate — prima dată de armata austriacă, după aceea de armata română, de armata maghiară, de Armata Roșie o scurtă perioadă, după aceea Armata Populară Socialistă, iar după 1970 devine sediul muzeului”, a mai spus Kósa Béla.

Clădirea din piatră nu a fost dărâmată niciodată, fiind doar incendiată și jefuită de tătari. Explicația este că în această parte a locului toate casele erau din lemn și oamenii nu aveau nevoie de piatră pentru construcții.

La vremea construirii ei, cetatea era cea mai mare construcție privată din acea perioadă, din Transilvania, dar dimensiunea ei era mult mai mică decât clădirile comandate de principe.

“Pentru zona noastră este o clădire destul de mare și impozantă, dar e mult mai mică decât construcțiile de stat, comandate de principe, cum ar fi cetatea de la Oradea. (…) O latură a unui bastion de la cetatea respectivă, construită în aceeași perioadă, are o lungime de peste o sută de metri, iar aici, la clădirea noastră, distanța cea mai mare de la un colț al unui bastion până la celălalt este de 75 metri. Deci, se poate observa diferența, între o construcție privată și una de stat”, a precizat istoricul de artă.

De-a lungul vremii, cetatea a fost martoră a diverselor evenimente istorice, a găzduit unele figuri importante ale vremii, iar în temnița sa au fost aruncați cei considerați dușmani de puterea instalată în funcție.

Potrivit lui Kósa Béla, principele Gheorghe Rákóczi a venit aici de mai multe ori, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, pentru a vizita armatele secuiești. Printre cei care au trecut pragul castelului se mai numără împăratul Iosif al II-lea sau Carol al IV, succesorul tronului austro-ungar, după moartea împăratului Franz Jozef. De asemenea, din această clădire au plecat armatele austriece care au participat la masacrarea secuilor din Siculeni, în 1764 și tot aici au fost întemnițați, la sfârșitul anilor ’30, mai mulți membri ai Gărzii de Fier, care au fost ulterior executați.

Clădirea emblemă a municipiului Miercurea Ciuc a trecut, în perioada 1969-1973, printr-un amplu proces de restaurare, iar din 1970 găzduiește Muzeul Secuiesc al Ciucului, care își are originile în perioada interbelică. Al doilea mare proces de restaurare a avut loc în perioada 2011-2013, atunci când s-a amenajat și parcul din fața clădirii, pentru a o pune cât mai bine în valoare.

Tot cu această ocazie s-a vernisat o expoziție permanentă, despre istoria cetății, realizată într-o manieră mai puțin obișnuită, folosind prezentări multimedia și alte elemente unice în România.

Pe lângă această expoziție, care este mândria muzeului, mai există alte două expoziții permanente, respectiv una etnografică și o alta care prezintă activitatea legătoriei de cărți din mănăstirea franciscană de la Șumuleu Ciuc.

Cetatea Mikó din Miercurea Ciuc reprezintă, însă, mai mult decât muzeul pe care-l găzduiește. După cum spune directorul Muzeului Secuiesc al Ciucului din Miercurea Ciuc, Gyarmati Zsolt, castelul are o curte interioară, o secție etnografică în aer liber, reprezintă un loc primitor și plin de viață, unde se organizează evenimente culturale.

Sursa: Cetatea Mikó / MUZEUL SECUIESC AL CIUCULUI

“Castelul Mikó este puțin mai mult decât muzeul. Castelul are o curte interioară, o secție în aer liber în spate, este o locație primitoare, pentru că și atunci când muzeul este închis, castelul este un loc pentru evenimente culturale, funcționează o terasă, este un loc foarte primitor. Contrar aspectului mai modern al orașului, zona aceasta cu clădirea Primăriei, cu alte clădiri din zonă, are un aspect mai vechi, e o microzonă, și atrage turiști”, a declarat Gyarmati Zsolt.

Turiștii, veniți atât din România, cât și din străinătate, sunt impresionați de frumusețea cetății, de clădirile vechi care o înconjoară, de ospitalitatea localnicilor.

AGERPRES/(A, AS — autor: Gina Ștefan, editor: Cristian Anghelache)