Facebook Twitter Email

Naționala feminină de spadă a României, formată din Ana Maria Brânză, Simona Pop, Simona Gherman şi Loredana Dinu, și-a păstrat titlul european, după ce a dispus de Estonia, în finala competiției de la Montreux, cu 45-35. Anul trecut, naționala, alcătuită din Ana Maria Brânză, Simona Pop, Simona Gherman şi Maria Udrea, se impunea în finala cu Rusia, la Strasbourg, cu 38-34.

$article.media.images[0].description

Spadasinele tricolore – campioane europene la Montreux/ FOTO: contul de Facebook al Federației Italiene de Scrimă”
Tricolorele s-au desprins la trei puncte distanță după primele două dueluri, iar apoi au evoluat inteligent, păstrând o diferență sigură până la ultimele trei asalturi, adjudecate la scor de elevele profesorului Octavian Zidaru (evoluția scorului).

(w500) Spadasinel

Pentru a ajunge în finală, România, care nu a evoluat în prima rundă, a trecut cu 31-25 de Ucraina și cu 45-42 cu Suedia (tricolorele s-au distanțat decisiv după 31-31 și 33-33, de la 25-29, în urma unor dueluri strânse). De menționat că nordicele au dispus în ”sferturi” de vicecampioana europeană, Rusia, cu 39-37.

(w460) Campioanel

În cealaltă semifinală, Estonia a dispus surprinzător de campioana olimpică și mondială, Italia, cu 43-31.

Până acum, cinci echipe feminine ale României au cucerit medaliile de aur la Campionatele Europene, iar Ana Maria Brânză a făcut parte din patru astfel de formaţii, potrivit Federaţiei Române de Scrimă:

  • 2004 (Copenhaga) – echipa de floretă feminin, formată din: Laura Cârlescu-Badea, Roxana Scarlat, Cristina Stahl, Corina Indrei
  • 2006 (Izmir) – echipa feminină de spadă, compusă din: Ana Maria Brânză, Iuliana Măceşeanu, Anca Băcioiu, Loredana Iordăchioiu
  • 2008 (Kiev) – echipa feminină de spadă, formată din: Ana Maria Brânză, Iuliana Măceşeanu, Simona Alexandru, Loredana Iordăchioiu
  • 2009 (Plovdiv) – echipa feminină de spadă: Ana Maria Brânză, Iuliana Măceşeanu, Simona Alexandru, Anca Măroiu
  • 2011 (Sheffield) – echipa feminină de spadă, în componenţa căreia s-au aflat: Ana Maria Brânză, Simona Alexandru, Anca Măroiu, Loredana Iordăchioiu
  • 2014 (Strasbourg) – echipa feminină de spadă, formată din Ana Maria Brânză, Simona Pop, Simona Gherman şi Maria Udrea

De menţionat şi faptul că alte cinci echipe feminine au fost medaliate cu argint la Campionatele Europene:

  • 1999 (Bolzano) – echipa feminină de floretă: Laura Badea, Reka Szabo, Roxana Scarlat, Claudia Vanţă
  • 2000 (Madeira) – echipa feminină de floretă: Laura Badea, Reka Szabo, Roxana Scarlat, Claudia Vanţă
  • 2004 (Copenhaga) – echipa feminină de sabie: Cătălina Gheorghiţoaia, Andreea Pelei, Irina Covaliu, Dorina Mihai
  • 2012 (Legnano) – Ana Maria Brânză, Simona Gherman, Anca Măroiu şi Loredana Dinu
  • 2013 (Zagreb) – Ana Maria Brânză, Simona Pop Deac, Maria Udrea şi Amalia Tătăran

Nu în ultimul rând, alte trei echipe naționale de scrimă au fost medaliate cu bronz, de fiecare dată la floretă:

  • 2000 (Madeira) – Laura Badea, Reka Szabo, Roxana Scarlat, Claudia Vanță
  • 2001 (Koblentz) – Reka Szabo, Roxana Scarlat, Cristina Stahl, Claudia Vanță
  • 2005 (Zalaegerszeg) – Roxana Scarlat, Cristina Ghiță, Cristina Stahl, Andreea Andrei

sursa: stiri tvr

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva