La 12 iunie este marcată, în multe țări ale lumii, Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor. Această zi reprezintă o oportunitate de a atrage atenția asupra acestui fenomen și asupra măsurilor globale necesare pentru a elimina această practică.
Sursa: un.org
Tema stabilită de Națiunile Unite pentru 2015 pleacă de la îndemnul de a acționa împotriva folosirii copiilor pentru diverse munci: “NU muncii copilului — DA educației de calitate.” În acest an, evenimentele zilei se concentrează în special pe importanța educației de calitate, considerată un pas important în lupta împotriva muncii copiilor, potrivit paginii ONU dedicată zilei din acest an, www.un.org.
În fiecare an, la 12 iunie, Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor reunește guverne, angajatori și organizații sindicale, societăți civile, precum și milioane de oameni din întreaga lume, pentru a evidenția situația copiilor care muncesc și de a stabili măsuri pentru protejarea acestora.
La nivel mondial, un număr mare de copii sunt implicați în munca domestică remunerată. Acești copii sunt deosebit de vulnerabili. Munca lor este de multe ori ascunsă de ochii publicului, desfășurându-se în locuri izolate și departe de familiile lor.
În acest an, obiectivele zilei pun accentul pe necesitatea unei educații gratuite, obligatorii și de calitate pentru toți copiii, cel puțin până la vârsta minimă de angajare și pe măsuri prin care dreptul la educație să poată fi exercitat și de cei care, în prezent, prestează o formă de muncă. Obiectivele vizează și noile eforturi pentru ca politicile naționale privind munca copilului și educația să fie coerente și eficiente, astfel ca politicile de la nivelul fiecărei țări să asigure accesul la educație și investiții de calitate în profesia de cadru didactic.
Astăzi, la nivel global, aproximativ 215 milioane de copii lucrează, cei mai mulți cu normă întreagă. Ei nu merg la școală și au foarte puțin timp sau deloc pentru a se juca. Mulți nu primesc hrană suficientă sau o îngrijire corespunzătoare. Mai mult de o jumătate dintre acești copii sunt folosiți pentru muncile grele sau lucrează în medii periculoase. O mare parte sunt supuși la o formă de muncă forțată, activități ilicite, inclusiv în traficul de droguri și prostituție, sau sunt implicați în conflicte armate, obligați să folosească arme, potrivit site-lui ONU.
Unul dintre obiectivele majore stabilite de Organizația Internațională a Muncii (OIM), încă de la fondarea sa în 1919, a fost abolirea muncii copiilor. OIM a adoptat și supraveghează standardele de muncă ce includ conceptul de vârstă minimă de angajare sau de muncă. Convenția nr. 138 prevede ca vârsta minimă de angajare să nu fie mai mică decât vârsta de finalizare a învățământului obligatoriu.
Convenția OIM nr. 182, din 1999, privind cele mai grave forme ale muncii copilului, a consolidat consensul global privind eliminarea muncii copiilor. OIM, prin Programul concentrat pe muncile prestate de copii, acționează pentru realizarea abolirii efective a muncii copiilor, angajându-se în eliminarea tuturor formelor periculoase de muncă desfășurate de copii până în 2016.
Inițiativa instituirii acestei zile a fost luată după publicarea Raportului Global 2002 privind piața muncii la nivelul întregii lumi, care avansa cifre zguduitoare privind numărul copiilor obligați să muncească: dintre cei 246 de milioane de copii care munceau în mod constant, peste 170 de milioane erau angrenați în munci grele sau periculoase.
Raportul ”Unirea forțelor împotriva exploatării copiilor prin muncă — Raport pentru Conferința Globală privind exploatarea copiilor prin muncă din 2010” solicită ca problema exploatării copiilor prin muncă să fie considerată o prioritate a programelor naționale de dezvoltare și prezintă o serie de dovezi care indică faptul că exploatarea copiilor prin muncă reprezintă un impediment important în dezvoltarea națională.
AGERPRES /(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Andreea Onogea)