Adunarea Generală a ONU a proclamat în Rezoluția 47/90 de la 16 decembrie 1992 ca Ziua internațională a cooperativelor (International Day of Cooperatives) să fie celebrată anual în prima sâmbătă a lunii iulie.
Conferință organizată de Agenția Națională pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și Cooperație (2003)
Potrivit paginii ONU dedicate Zilei Cooperativelor, scopul evenimentului este: să contribuie la conștientizare în acest domeniu; să evidențieze complementaritatea țintelor și a obiectivelor Organizației Națiunilor Unite și a mișcării internaționale cooperatiste; să sublinieze contribuția mișcării la soluționarea problemelor majore adresate de ONU; să întărească și să extindă parteneriatele între mișcarea internațională cooperatistă și alți actori, inclusiv guverne, la nivel local, național și internațional.
”Cooperativele sunt importante, în special, pentru agricultură, siguranța alimentară și dezvoltarea rurală. În sectorul financiar, cooperativele deservesc mai mult de 857 de milioane de persoane, inclusiv zeci de milioane care trăiesc în sărăcie”, a declarat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.
Potrivit Alianței Cooperației Internaționale — COOP (http://ica.coop), cooperativa este o asociație autonomă de persoane reunite voluntar pentru a răspunde aspirațiilor și nevoilor economice, sociale și culturale, prin intermediul întreprinderilor cu proprietate comună, controlate în mod democratic. Conform COOP, cooperativele se bazează pe următoarele valori: folosirea forțelor proprii, responsabilitate, democrație, egalitate, echitate și solidaritate. După tradiția fondatorilor, membrii cooperativelor cred în onestitate, deschidere, responsabilitate socială și grija pentru ceilalți. Liniile directoare prin care cooperativele își pun în practică valorile constituie principiile cooperației: apartenența voluntară și deschisă; controlul democratic al membrilor; participarea la capital a membrilor; autonomie și independență; educație, pregătire și informare; cooperare și cooperație; preocupare față de comunitate.
În 2015, Ziua internațională — International Co-operative Day — este celebrată la 4 iulie, având tema ”Alege cooperația, alege egalitatea”. Mișcarea care promovează cooperația aduce în prim plan o îmbinare unică de accesibilitate la nivel global cu o conduită în afaceri bazată pe nevoi. De asemenea, principiile promovate de acest concept vizează și rolul important în reducerea sărăciei prin extinderea proprietății și șansa populației de a lua cuvântul, atât în interiorul organizațiilor, cât și în societate.
Conferința globală pentru cooperație internațională din 2015 (International Co-operative Global Conference) va avea loc în Antalia, Turcia, între 10 și 13 noiembrie 2015.
AGERPRES/ (Documentare—Roxana Mihordescu, editor: Horia Plugaru)