În urmă cu 15 ani, Adi și Cristina Dârjan luau drumul Italiei, cu speranța că vor câștiga mai bine ca în România, pentru a-și putea asigura astfel un viitor mai bun, pentru ei și pentru copilul ce era la vremea respectivă doar în gândurile și în sufletele lor. Așa a și fost. Banii au venit, totul părea perfect dar amândoi erau conștienți de faptul că lipsea ceva. Lipsea sentimentul de “acasă”. Anii treceau, între timp a apărut și un băiețel în familie, iar sentimentul dezrădăcinării a devenit tot mai puternic.

Cei doi tineri au început să cumpere, treptat, mici suprafețe de teren în satul natal al Cristinei, Fetindia, în ideea de a investi banii câștigați cu greu în Italia. Mai întâi un hectar, apoi încă unul, până ajuns la cinci hectare de teren. Dacă tot aveau pământ, nu s-a îndurat să-l lase necultivat și așa a apărut prima idee de afaceri. În urmă cu doi-trei ani, după ce au studiat puțin piața, ținând cont și de faptul că terenurile în pantă nu se pretau la culturi de cereale, s-au gândit să înceapă să planteze nuci și mai apoi aluni.

În toamna anului trecut și-a luat inima în dinți, au pus punct aventurii italiene și s-au întors în țară, la Fetindia, la casa părinților Cristinei.

“În timp am început să cumpărăm teren. Am avut doar 20 de ari moștenire de la bunici, în rest l-am cumpărat. Am cumpărat un hectar, am mai cumpărat unul și acum avem cinci hectare din care două plantate cu nuci. Am mai pus 250 de aluni, mai punem 150 de nuci și 150 de cireși din Italia. Ne-am gândit la ceva nu se găsește pe piață, ceva ce se cere. N-am investit în casă sau mașină, ci am vrut să investim în ceva care să ne asigure un trai decent și mai apoi vom vedea și de restul. În Italia am fost din 2000 până anul trecut, în toamnă. Ne-am întors ca să fim acasă. Ne-am întors să muncim pentru noi, nu pentru alții. Crește piticul, crește cu bunici, cu verișori, cu un unchi, cu mătuși și nu e în regulă. Face cinci ani în octombrie”, povestește Adi Dârjan.

Dacă Adi s-a ocupat de nuci și aluni, Cristina și-a îndreptat atenția spre lavandă, o plantă mai puțin cultivată, dar din ce în mai căutată la noi și în străinătate. N-a știut prea multe la început, dar s-a îndrăgostit pur și simplu de floarea frumos mirositoare și a stat nopți întregi pe internet, după ce și-a culcat copilul, pentru a găsi informații despre lavandă.

“Lavanda am plantat-o în octombrie anul trecut și suntem în primul an. Avem 70 de ari cu lavandă, adică circa 13.500 de butași. Acum am mai plantat două soiuri noi, de culoare albastră și albă și în toamnă am făcut deja comandă pentru lavandă galbenă și roz. Toate culturile noastre sunt ecologice. De când m-am îndrăgostit de lavandă, n-am făcut altceva decât să-mi culc copilul și să stau noaptea pe net”, spune Cristina.

În această vară au recoltat primele flori și, deși afacerea e la început, ideile de valorificare a lavandei nu lipsesc, pornind de la simple buchețele cu flori, până la uleiul ce se vinde la prețuri mari, mai ales în străinătate.

“Odată ce am terminat cu recoltatul, sperăm să începem să valorificăm lavanda. Ne-am gândit la început la un mic spațiu în Zalău, atât cât ne mai permite bugetul și, bineînțeles, prin distribuitori. Facem săpunuri naturale 100%, un pic de sirop de lavandă, apă — și cea alimentară și cea industrială, anumite scrub-uri pentru față și pentru corp, am în proiect și o cremă naturală, clasicii săculeți și clasicele buchete cu lavandă, săruri de baie, aranjamente”, spune tânăra întreprinzătoare.

Planurile de viitor sunt și mai îndrăznețe și includ o hală la care deja se lucrează, în care să funcționeze o linie de procesare a lavandei, pentru obținerea uleiului, dar și o linie de procesare a nucilor și alunelor.

“Ținta noastră este exportul, pentru că în țară nu vom obține niciodată prețuri bune. De exemplu, aici nuca se vinde cu circa 20 de lei kilogramul de miez, iar în Austria e 20 de euro. Și uleiul de alun se vine foarte bine, respectiv 100-120 de euro pentru un litru. Uleiul de lavandă se vinde și în țară cu 10 lei pentru 10 mililitri”, precizează Adi Dârjan.

Investițiile de până în prezent ale familiei Dârjan în micul sat din apropierea Zalăului au depășit deja 50.000 de euro, dar ei speră că va veni în curând și vremea profitului de pe urma acestor investiții, fiind convinși că producția este cea care va avea succes întotdeauna.

“Munca noastră de 15 ani în Italia e aici, între nuci, aluni, lavandă. Tot ce am făcut acolo e acum aici, prin betoane și prin livezi. Noi am vrut să facem ceva. Acolo am fost. A fost bine din toate punctele de vedere, dar a fost altceva, altă lume. Aici e mult mai greu, te bați cu toți și cu toate sistemele. E greu să pornești, e multă hârțogărie, multe piedici din toate punctele de vedere, dar am zic că încercăm”, conchide Adi Dârjan.

AGERPRES/(A — autor: Sebastian Olaru, editor: Mihai Simionescu)