Costești

Vâlcea se află la o “margine” a Olteniei, în vecinătatea Ardealului și la intersecția drumurilor Munteniei, o poziționare care i-a conferit variate forme de tradiții, stiluri în arhitectură și urbanism și o istorie aparte. În Vâlcea, influențele transilvane coboară până spre mijlocul județului, odată cu sosirea păstorilor din Mărginime, stilul românesc ortodox predomină în arealul mănăstiresc iar în văile râurilor, apicultura și exploatările forestiere, tipice Olteniei de sub munte, au rămas ocupații preponderente.

Tot acest amestec — păstori, apicultori, sculptori în lemn, pietrari și monahi — este legat de aproape 150 de ani printr-o linie de mocăniță care, printr-un miracol, există încă, fiind singura rămasă în sudul României.

Mocănița la Tomșani

Povestea mocăniței Vâlcii de Mijloc începe la finele veacului al XIX — lea, când se decide prin ordin regal înființarea unei linii de tren cu ecartament redus în județul Vâlcea care să lege economic zona montană a Vaideeniului de orașul Băbeni, aflat pe malul Oltului, un important centru forestier. Aceasta se contruiește în doar 5 ani, pe o rută de aproximativ 50 de kilometri și aduce ani de zile, din munte, lemnele.

Totodată, ea a transportă și pasageri, locuitori din Vaideeni, Costești, Tomșani, Frâncești și Băbeni. Astfel au apărut primele gări din cărămidă roșie cu turn de apă, adevărate bijuterii arhitecturale în zilele noastre.

După construcție, linia de mocăniță are succes 60 de ani, iar după război, autoritățile comuniste își propun desființarea ei, odată cu dezvoltarea infrastructurii de transport rutier. Se decide, astfel, demontarea acestei linii așa cum s-a întâmplat și în alte județe din sudul țării.

Valea Bistriței

Salvarea vine însă de la un activ industrial, prima unitatea economică, Uzinele de Sodă, care se contruiește în reînființatul județ Vâlcea. Conducerea uzinei ia legătură că prim-secretarul Partidului Muncitoresc Român de la Râmnicu Vâlcea și vine cu o idee care salvează de la dispariți primul tren din județ. Uzinele Sodice Govora aveau nevoie de materie primă de la carierele de piatră de la Costești și se propune modificarea traseului mocăniței, păstrând însă 70% din linia veche. Cinci ani durează această modificare de traseu dinspre Govora spre Băbeni și de la Tomșani spre carierele de calcar de la Costești.

Astfel, din 1959 și până în prezent, mocănița reprezintă drumul care unește localitățile Vâlcii de Mijloc.

Gara veche mocănița

Mocănița trece prin vatra comunei Mihăești, azi cea mai mare localitate rurală din județul Vâlcea, unde se regăsește Mănăstirea Govora.

Comuna a fost întemeiată de ciobanii ardeleni care au migrat în timpul împărătesei Maria Tereza și s-au așezat în zona numită azi Munteni, denumire dată veneticilor veniți cu oile de peste munte. După Munteni, mocanița ajunge la Băbeni, orașul unde se regăsesc trei “nații” sau trei culturi — păstorii ardeleni, rudarii cunoscuți prin cioplitul lemnului și rumânii, adică localnicii, cei a căror ocupație era agricultura dar și exploatarea lemnului.

Orașul Băbeni a fost în perioada antebelică, în timpul plutelor de pe Olt, un important centru economic al zonei dar, ulterior, descoperirea petrolului a mutat tot centrul de greutate în această ramură industrială.

Câmpuri petroliere Băbeni

După ce traversează câmpurile petroliere ale Băbeniului, mocănița intră în pădurile Frânceștiului. Comuna Frâncești are două obiective de patrimoniu național — Mănăstirea Dintr-un Lemn și Mănăstirea Surpatele, lăcașe de cult legate de numele și de martiriul Brâncovenilor.

De aici, de la Frâncești, mocănița începe să urce în zona subcarpatică pe valea Bistriței, râul care a produs cele mai înguste chei în calcar din România. Mocanița merge în paralel cu Bistrița, trecând prin pădurile de stejar și fag, prin zăvoiul plini de anini al râului. Peisajul care se vede de o parte și de alta a trenului combină lanurile de grâu și porumb proiectate pe fundal cu imaginea Munților Căpățânii. Trece printr-un tunel vechi de 150 de ani și intră în ținutul apicultorilor — comuna Tomșani.

Comuna Tomșani este cunoscută cu cei peste 200 de apicultori, deținând cel mai mare număr de familii de albine din România. Mierea de la Tomșani se vinde cu succes în Europa de Vest și peste ocean, dar și în industria farmaceutică. Râul Bistrița este regularizat pe teritoriul comunei Tomșani în trei microhidrocentrale, oferind trei lacuri de acumulare folosite de localnici pentru irigații.

Mocănița traversează Drumul Național 67 Râmnicu Vâlcea — Horezu și intră în zona montană, în comuna Costești, cunoscută drept un imens muzeu în aer liber, unde se regăsesc Muzeul Trovanților și Muzeul Bălintescu, cinci mănăstiri de patrimoniu — Arnota, necropola unde este înmormântat Matei Basarab, Mănăstirea Bistrița, Păpușa, Schitul Peri, Schitul 44 Izvoare și biserica de lemn de la Grămești. Tot la Costești există izvoare minerale și este singura comună despre care se spune că are un munte în mijlocul ei, un versant perfect piramidal, Stogu. Aici are capăt de drum mocănița.

Valea Bistriței

Astfel, după trei ore, după ce traversează Vâlcea de Mijloc, de la Olt și până la poalele Munților Căpățânii, în Parcul Național Buila Vânturarița, vechiul trenuleț se oprește pentru a fi încărcat cu piatră și pentru a se întoarce înapoi la uzină.

În anii 2000 s-a vorbit despre un proiect la care să coopereze cele cinci localități — Mihăești, Băbeni, Frâncești, Tomșani, Costești — și Uzinele Sodice Govora pentru a identifica soluții pentru valorificarea potențialul uriaș de turism al zonei, cu ajutorul mocăniței, dar fără a afecta interesele economice ale companiei vâlcene.

Din locomotova mocăniței

Cine știe? Poate că și Vâlcea va fi inclusă, într-un viitor nu foarte îndepărtat, pe harta mocănițelor celebre ale României, devenind o destinație căutată de turiștii care vor să facă o călătorie cu parfum de epocă, într-un tren de epocă.

Mulțumim pentru sprijinul acordat în realizarea reportajului companiei Ciech Soda România.

AGERPRES/(AS—autor: Liviu Popescu, editor: Diana Dumitru)