Cea de-a II-a ediție a Pro Istoria Fest, cel mai amplu festival itinerant de promovare a obiectivelor cultural-istorice și turistice din România, va avea loc pe 28 și 29 august, în județul Tulcea, la poalele Cetății Enisala, informează un comunicat al organizatorilor remis AGERPRES.
În programul Pro Istoria Fest vor fi prezenți, pe 28 august, Nicu Alifantis & ZAN, Mircea Vintilă, Alexandra Ușurelu și Zoli Toth Project, iar pe 29 august Mircea Baniciu & Band, Marius Bătațu, Alina Manole și grupul Folk Frate.
În cele două zile de festival spectatorii vor fi întâmpinați, de asemenea, cu spectacole de folclor local și teatru de păpuși.
Participanții vor putea participa, pe perioada Pro Istoria Fest, la o serie de activități precum ateliere de modelaj, sculptură, pictură și împletituri, tenis de masă, tir cu arcul, înălțare de zmee, pinata și multe alte jocuri.
Potrivit organizatorilor, cântecele se vor auzi până târziu în noapte în jurul focului de tabără pregătit de organizatori.
Pro Istoria Fest este un proiect al Asociației Star Education, demarat în 2011 cu promovarea cetăților Poenari, Râșnov și a Curții Domnești din Târgoviște. În anii următori a continuat cu șase alte noi locuri de mare însemnătate istorică din România: Cetatea de scaun a Sucevei, Muzeul Golești, Cetatea Enisala, Cetatea Sighișoara, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Cetatea Deva. Pro Istoria Fest își propune să aducă muzica prezentului în slujba trecutului.
Ediția 2015 a Pro Istoria Fest de la Cetatea Enisala este cofinanțată de Consiliul Județean Tulcea și susținută de Consiliul Local Sarichioi.
AGERPRES/(AS — autor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu)