În lunile calde de vară, fasolea galbenă cerată aduce un plus în dietă, oferind mai multe substanțe nutritive esențiale.
Fasolea (Phaselous vulgaris) își are originile în America Centrală și de Sud. Face parte din familia leguminoaselor, alături de soia, linte, mazăre și năut. Cele mai cunoscute soiuri de fasole sunt: fasolea galbenă cerată, fasolea neagră, fasolea roșie (kidney beans) sau fasolea chili, fasolea pinto (pinto beans), fasolea albă sau navy beans, fasolea verde, care este de fapt fructul necopt al fasolei comune. După descoperirea Americii, fasolea s-a răspândit în Africa și în Asia. Dintre toate tipurile, fasolea galbenă cerată și fasolea verde sunt cele mai consumate la noi în țară.
Fasolea crudă sub formă de păstăi sau uscată sub formă de boabe este o sursă bună de proteine, riboflavină, niacină; conține o cantitate mare de fibre atât solubile, cât și insolubile, carbohidrați și nu are niciun strop de colesterol, conform dieta.romedic.ro. În ceea ce privește mineralele și vitaminele, fasolea este bogată în cupru, fier, magneziu, fosfor, potasiu, dar și în zinc, molibden și seleniu. Are multe vitamine din grupul B, conține circa două grame de vitamina C și E și este bogată în vitamina K.
Păstăile sunt late, de 20 de mm, uniforme și au o lungime de 15 cm, fiind de culoare galbenă cerată, de unde provine și numele acesteia. Fasolea galbenă cerată poate fi folosită la prepararea salatelor consistente, combinată cu alte legume sau la prepararea mâncărurilor calde. Fasolea fideluță păstăi este o mâncare sățioasă și se poate fierbe scăzut sau doar opări.
Cea mai mare parte a conținutului caloric provine din carbohidrați. O porție de fasole galbenă (o cană) conține 7 grame de carbohidrați, din care 3,4 grame provin din fibre dietetice. În timpul digestiei, o parte din carbohidrați se descompun în zahăr și formează energia necesară funcționării organismului uman, în timp ce fibrele din fasolea galbenă ajută la prevenirea constipației și la reglarea nivelului de zahăr din sânge. Fiecare porție de fasole conține, de asemenea, 2 grame de proteine, care ajută la menținerea țesuturilor sănătoase, inclusiv a oaselor și a părului.
O întreagă ceașcă de fasole galbenă cerată tocată conține doar 31 de calorii, astfel încât se poate adăuga într-o dietă fără a crește în mod semnificativ aportul de calorii. Fasolea păstăi este una dintre puținele legume bogate atât în proteine, dar și în fibre, inclusiv fibre solubile și insolubile, care duc la reglarea și la controlul colesterolului și reduc riscul apariției anumitor tipuri de cancer.
Fasole galbenă este benefică pentru sănătate prin aportul de fier și mangan. Ambele minerale au capacitatea de a activa enzimele, inclusiv enzimele necesare pentru a produce energie și pentru susținerea metabolismul. Fierul joacă un rol-cheie în funcționarea celulelor roșii din sânge, în timp ce manganul reglează producția de hormoni din corp. Fiecare porție de o cană de fasole galbenă cerată are un conținut de fier de 1,04 miligrame și un conținut de mangan de 0,21 mg. Prin consumul acestei cantități, se asigură 13 la sută din consumul zilnic necesar de fier și 9 la sută din doza zilnică de mangan pentru bărbați, iar pentru femei 6 la sută din consumul zilnic recomandat de fier și 12 la sută din doza zilnică de mangan.
Combinația de celuloză, acid folic, magneziu și potasiu din fasolea în păstăi micșorează riscul de a face stop cardiac.
Folosirea fasolei galbene în dietă reprezintă o sursă de vitamina C, un antioxidant esențial pentru o sănătate bună. Antioxidanții previn deteriorarea oxidativă a celulelor, inclusiv a ADN-ului nostru și a membranelor celulare. Protecția celulelor ne ține sănătoși și joacă un rol în prevenirea bolilor, inclusiv pentru prevenirea cancerului. Consumul de vitamina C, de asemenea, ajută la vindecarea rănilor, inclusiv a oaselor, potrivit www.livestrong.com. Fiecare porție de o cană de fasole galbenă cerată oferă consumatorului 16,3 miligrame de vitamina C — 18 la sută din aportul zilnic recomandat pentru bărbați și 22 la sută pentru femei.
AGERPRES/(Documentare — Daniela Dumitrescu, editor: Andreea Onogea)
LEACURI DIN GRĂDINĂ: Fasolea galbenă cerată
149 afişări