Echipa de arheologi a prof. Constantin Bărbulescu a stabilit, în urma săpăturilor efectuate în această vară, că așezarea daco-romană situată pe malul pârâului Sărat în Ocnele Mari ar fi fost distrusă în urma unui incendiu devastator în secolul al II-lea d. Hr.
“Săpăturile noastre din această vară din perimetrul văii pârâului Sărat a scos la iveală mai multe artefacte daco-romane din secolelor I și II. Se știa că dacii buri din zona Ocnelor Mari avea stabilite relații comerciale cu Imperiul Roman înaintea războaielor. Pentru că obiectele găsite aici datează de dinaintea acestor războaie și sunt un amestec al celor două culturi. De la ceramică până la obiecte de uz casnic. Cert este însă că la toate locuințele găsite aici am găsit un strat de arsură iar deasupra nu mai există nimic. Dar vorbim de un incendiu de proporții. am găsit multe lucruri vitrificate. Nu știm acum cu exactitate dacă acest incendiu produs între anii 150-200 după Hristos a dus la dispariția acestei așezări, deși concluziile preliminare spre asta se îndreaptă”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, prof. Bărbulescu.
În urmă cu patru ani, în imediata apropiere a acestui șantier, o echipă de arheologi a găsit centrul acestei așezări cu o clădire de tip administrativ având de asemenea urmele unui incendiu.
“Această așezare, dacă folosim datele pe care le avem acum și aproximăm matematic, ar rezulta peste 100 de locuințe dispuse în ava și amonte de aici în valea pârâului Sărat. Anul viitor vor fi reluate cercetările în zonă pentru a afla mai multe detalii despre istoria antică a Ocnelor”, a mai adăugat prof Bărbulescu.
Ocnele Mari este considerat cel mai vechi oraș al județului, fiind atestat de acum 2.000 de ani ca un important centru minier, sarea exploatată aici fiind transportată cu plutele pe Olt și apoi pe Dunăre în Imperiul Roman.
AGERPRES / (AS — Liviu Popescu)