ROMANIA

La marginea unui sat din Covasna, departe de ochiul drumetului, se ascunde castelul Arcus. Pe la 1900, pe cand poza in salonul ei, delicatei baronese Maria Florescu-Bibescu de Szentkeresti nici nu-I trecea prin cap ca averea familiei sale avea sa fie disputata prin tribunale si ca plangerile penale vor ajunge pana la procurorii anticoruptie.

Un avocat angajat sa demonstreze ca o familie din Africa de Sud nu e mostenitoarea castelului se infrunta cu unul care se zbate sa evacueze din castel un centru cultural instalat de statul roman. O batalie cu miza mare: imobilul de 1.000 de metri patrati si 9 hectare de parc englezesc, cu lac si livada. Executorii si portareii se intalnesc cu pianisti si violonistri.

Centrul Cultural Arcus e de fapt o mana de oameni inimosi care, sub patronajul Ministerului Culturii, au redat unui castel mort si demult uitat, viata, iar oamenilor din zona acces gratuit la arta de calitate. Din anii ’90 si pana de curand, sala de bal, saloanele si gradina au fost scena de teatru sau concert. Castelul de la Arcus e cunoscut in intreaga lume pentru evenimentele sale de arta. Intr-un singur an, aici vin in jur de 450 de artisti plastici, muzicieni sau scriitori. Poetii maghiari si romani ai momentului s-au imprietenit si si-au tradus reciproc volume intregi, studentii de la Arte Plastice au fost 7 ani la rand in tabere de restaurare.

Vechile grajduri sunt azi galerie de arta, in care au expus artisti din intreaga lume. Sub comunisti, castelul a fost staul de oi pentru CAP, pana cand un activist de partid mai cu educatie si-a facut mila si a transformat frumosul edificiu in institut si a organizat aici tabere de sculptura. Abia in anii ’80 castelul a fost restaurat si mobilat – dupa gusturile vremii – si a servit drept resedinta de vacanta Ceausestilor, care nu au ajuns insa niciodata aici.

A devenit centru de cultura dupa ’89, sub mandatul lui Andrei Plesu. Dupa calculele functionarilor, statul roman a investit aici 3,5 milioane de euro. Iar dupa calculele expertilor imobiliari, valoarea proprietatii a crescut azi semnificativ, fiind evaluat la 11 milioane euro.

Batranii din Arcus mai tin minte cum ultimul baron Sentkeresti, inglodat in datorii, si-a luat viata in 1944, iar satenii furiosi au dat navala in castel si au pradat tot. La arhivele statului din Sfantul Gheorghe ar mai exista un act, care atesta ca dupa razboi o sora de-a baronului Skentkeresti a incercat sa preia domeniul, insa cererea i-a fost respinsa, fiindca plecase sora medicala pe front pentru armata Ungariei horthyste.

Argumentul ca proprietatea n-a fost luata cu japca, asa cum au patit mai toti nobili deposedati pe nedrept de comunisti, nu a fost adus in fata judecatorilor decat in 2013, dupa un deceniu de procese care au ajuns pana la Inalta Curte de Casatie. Sefii centrului de cultura Arcus se plang ca in mod misterios, avocatii angajati de Ministerul Culturii i-au abandonat chiar in momentele decisive.

Domnul Kincses reprezinta descendentul unei alte surori din familia baronului Szentkeresti. Cetateanul african poarta un nume extreme de complicat si si-a ales domiciliul chiar la cabinetul avocatesc. Nu e prezent la procese, spune avocatul, fiindca e in Africa.

Dar membrii centrului cultural si-au pierdut increderea in justitie. Banuiesc ca judecatorii care au retrocedat castelul sunt corupti, unul dintre ei fiind, de altfel, cercetat pentru coruptie in cazul retrocedarilor de paduri din Moldova. Au reclamat si notarul care a eliberat certificatul de mostenitor, iar biroul acestuia a fost intre timp desfiintat, pentru un fals in acte.

DNA a clasat plangerea Centrului Cultural iar cererea de stramutare a procesului a fost respinsa. Oamenii de cultura se simt abandonati. La fel de nemultumit e insa si avocatul care a castigat castelul. Spune ca a fost generos: s-a oferit sa preia mobila din castel si sa scada in schimb din chiria pe care o percepe retroactiv centrului cultural, dar ca nu a primit raspuns la oferta.

Centrul cultural spune ca intretinut castelul su ca proprietatea ar fi ajunso ruina fara cele 3,5 milioane pe care statul roman le-a investit aici. Deocamdata, centrul cultural si-a anulat concertele, taberele de creatie au fost amanate, festivalul tinerelor talente in muzica e incert. Cei care au declansat procedurile de evacuare sunt la fel de incrancenati, mai ales ca primul care a cerut retrocedarea nu a supravietuit proceselor.

O institutie cu o traditie de 20 de ani, in care oamenii zonei aveau o oaza de cultura fara granite, risca sa dispara. Pe de alta parte, un mostenitor acuza statul roman ca tergiverseaza la infinit retrocedarea. Amandoua taberele cer dreptate, iar justitia romana e inca odata pusa serios la indoiala.

 Sursa: Pro TV

Comments are closed.