Regatul Swaziland, cu o suprafață de 17.364 km pătrați și o populație de 1,27 milioane de locuitori (2014) potrivit worldpopulationreview.com, sărbătorește ziua națională la 6 septembrie. Aceasta marchează aniversarea proclamării independenței – 1968.
Captură Foto: (c) Baobab International / YouTube
Regatul Swaziland este situat în Sudul Africii și se învecinează la sud, nord și vest cu Africa de Sud și la est cu Mozambic. Potrivit istoricului prezentat de MAE, locuitorii originari sunt de etnie khoisan, compoziția etnică schimbându-se total în urma marii migrații Bantu din zona Marilor Lacuri.
Numele țării derivă de la numele primului rege Mswati I. Deși printr-o Convenție, în 1881, Marea Britanie a recunoscut independența Swaziland-ului, totuși administrarea țării a fost încredințată Africii de Sud. Regatul Swaziland a devenit independent în 1968.
Numit deseori “Elveția Africii”, în Regatul Swaziland cultura și tradițiile africane înfloresc alături de hoteluri de lux moderne și rezervații cu animale sălbatice. Swaziland este cunoscut și pentru produsele de artizanat de excepție, peisajele naturale foarte frumoase, cascade și defileuri împădurite, potrivit globi.ro. Stilul de viață tradițional se păstrează iar muzica, dansul, poezia și meșteșugurile au un rol important în viața de zi cu zi.
Captură Foto: (c) Heart for Africa / YouTube
Principalele orașe: Mbabane (capitala), Manzini, Matsapha. Capitala Mababane se află la capătul de nord al văii Ezulwini și este un oraș mic, cu facilități turistice. Datorită așezării sale, orașul Mbabane prezintă un climat subtropical umed, caracterizat prin temperaturi medii, ce oscilează în jurul valorii de 15 grade în luna iulie și 22 de grade în luna ianuarie.
Orașul dispune și de câteva centre unde sunt confecționate obiecte artizanale specifice regiunii și regatului Swaziland. Rezervațiile naturale și parcurile naționale sunt caracterizate de unele dintre cele mai frumoase peisaje din sudul Africii.
Captură Foto: (c) Bernard Aarts / YouTube
Între atracțiile turistice se numără: Mlilwane, un sanctuar al vieții sălbatice; cascadele Mantenga; Piggs Peak — important centru urban; Parcul Național Kruger; Palatul Statal Embo, Muzeul Național și muzeul dedicat regelui Swazi Sobhuza din orașul Lobamba; orașele Mhlambanyatsi și Manzini; Colegiul Waterford-Kamhlaba United World College; Rezervația Mkhaya unde se găsesc rinoceri negri; Parcul Național Regal Hlane unde se pot vedea lei, elefanți și o mulțime de antilope; Rezervația Naturală Malolotja ce oferă trasee pentru drumeții; valea Ezulwini, cunoscută și sub numele de “Valea Cerului”; produsele Fabricii de Sticlă Ngwenya — multe dintre acestea având forme de animale și păsări africane și făcute din sticlă reciclată; Piața din Manzini — cel mai bun loc din Swaziland din care se pot cumpăra chilipiruri.
AGERPRES/(Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Marina Bădulescu)