Peștera Scărișoara se găsește în aria Parcului Natural Apuseni, în apropierea comunei Garda de Sus (cătunul Ghețari), județul Alba, și face parte din sistemul carstic Ocoale-Ghețar-Dobrești.

Nu se știe data la care peștera a fost descoperită, însă primele observații și prima hartă a Peșterii Scărișoara au fost realizate de geograful austriac Adolf Schmidl în 1863. Primele cercetări științifice au fost făcute de marele speolog Emil Racoviță, care între anii 1921-1923 a vizitat de mai multe ori peștera. Constatările și ipotezele sale au fost publicate într-o lucrare, în 1927, precizează site-ulwww.travelguideromania.com.

Peștera Ghețarul de la Scărișoara a fost declarată monument al naturii și rezervație speologică, în 1938, devenind astfel primul obiectiv speologic din România. Următoarele etape ale studierii peșterii s-au desfășurat între anii 1963-1968 și 1982-1992.

Peștera se găsește la o altitudine de 1.165 m, la marginea platoului carstic Scărișoara. Lungimea totală a peșterii este de 720 m, având o adâncime maximă de 105 m. Caracteristica peșterii este dată de prezența, în interiorul ei, a unui ghețar cu o vechime de peste 3.000 de ani. Accesul se face printr-un aven (intrare verticală de peșteră) de 48 de metri adâncime și 60 de metri în diametru. Marginea estică a avenului este amenajată cu scări pentru a ușura accesul în peșteră. Sectorul turistic ce poate fi vizitat măsoară 260 m, reprezentând avenul, Sala Mare și Biserica, restul de până la 720 m fiind deschis doar speologilor.

La baza avenului se găsește poarta propriu-zisă a peșterii care dă acces la o sală imensă, numită Sala Mare, cu un diametru de aproximativ 47 m, ce se continuă spre NV cu alte două săli dispuse una în continuarea celeilalte: Sala Mică și Biserica, se arată pe site-ul www.parcapuseni.ro. În partea de sud a Sălii Mari se deschide intrarea largă de 15 m și înaltă de 7 m a Galeriei ”Maxim Pop”, care după ce coboară 68 m, continuă cu Rezervația Mare a peșterii.

Se urcă, apoi, în Catedrala lipsită de gheață, dar cu multe concrețiuni. Din Catedrală se trece în Culoarul Coman, cel mai cald sector al peșterii (5 grade Celsius) și, de asemenea, lipsit de gheață, dar bogat în concrețiuni calcitice. Tot din Sala Mare se ajunge în Rezervația Mică, prin coborârea unei faleze de gheață înaltă de 14 m. În sectorul nord-estic al Rezervației Mici se găsește Palatul Sânzienei, lipsit de gheață și concreționat. În faleza de gheață de-a lungul căreia se coboară în peșteră, se observă benzi orizontale de impurități, situate la niveluri diferite, pe baza cărora s-a putut stabili vechimea ghețarului.

Impresionantul bloc de gheață are o suprafață de 5.500 mp, un volum de circa 75.000 mc și o grosime medie de 16 m, care, pe alocuri, depășește 200 m. Ghețarul se află în Sala Mare, formând podeaua acestei săli, de unde se prelungește sub forma unor limbi de gheață în Rezervația Mare, Biserică și Rezervația Mică. În aceste trei săli se dezvoltă stalagmite de gheață, cu dimensiuni variabile, de la câțiva cm la peste 10 m. Acestea se pot topi de la un an la altul, dar se și pot reface, sau chiar dispărea cu desăvârșire în unele perioade.

Formarea și menținerea ghețarului timp de mii de ani se datorează condițiilor unui regim de ventilație special care determină un topoclimat subteran de factură glaciară, potrivitwww.travelguideromania.com. În timpul iernii, aerul de la exterior este mai rece și are o densitate mai mare decât cel din subteran, pătrunzând în peșteră. Curentul relativ mai cald iese la suprafață. În timpul verii, raportul termic se inversează. Schimburile de aer nu se mai efectuează, aerul rece din subteran fiind mai greu, nu se mai poate ridica la suprafață. Iarna, datorită schimburilor de aer cu exteriorul, temperatura poate să scadă extrem de mult. Cea mai joasă temperatură constatată a fost de minus 20 grade Celsius. În cursul verii, temperatura din peșteră este de aproximativ 0,5 grade Celsius.

Avenul peșterii se remarcă printr-o vegetație variată care, datorită adâncimii mari, este dispusă într-un mod caracteristic, diferențiată pe mai multe niveluri. În ceea ce privește fauna, cea mai reprezentativă este o mică insectă Pholeuon proserpinae glaciale, de numai 2-3 mm lungime.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)