Facebook Twitter Email

Statele Unite Mexicane, cu o suprafață de 1.964.375 km pătrați și o populație de 121.736.809 de locuitori (est. iul. 2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), sărbătorește Ziua națională la 16 septembrie. Aceasta marchează aniversarea proclamării independenței în 1810.

Sursa: youtube.com

Monarhia a fost abolită la 4 octombrie 1824, Mexicul declarându-se Republică Federativă, se menționează pe site-ul www.mae.ro. În 1846, a izbucnit războiul cu SUA, încheiat în 1848 prin pacea de la Guadalupe Hidalgo, Mexicul pierzând peste 52% din suprafață, respectiv teritoriile de la nord de Rio Bravo. A urmat o perioadă îndelungată de intensă dezvoltare economică și culturală, sub președintele Porfirio Díaz (1867-1910). Revoluția mexicană a izbucnit în 1910, iar la 5 februarie 1917 a fost adoptată noua Constituție, una dintre cele mai democratice în epocă, în vigoare și în prezent.

Capitala este Ciudad de México sau Mexico City și numără 20.999.000 de locuitori (2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov). Principalele orașe sunt: Guadalajara (4.843.000 loc.), Monterrey (4.513.000 loc.), Puebla (2.984.000 loc.), Toluca (2.164.000 loc.), Tijuana (1.987.000 loc.), Veracruz, Cuernavaca, León.

Ciudad de México se situează la o înălțime de 2.240 m deasupra nivelului mării și are o suprafață de 1.485 kmp. Orașul a fost fondat în 1521, fiind construit pe ruinele capitalei antice a aztecilor, Tenochtitlan. Cel mai înalt punct al orașului se află în Tlalpan și este vorba de muntele Ajusco, cu vârfurile Pico del Aguila și Cruz del Marques, înălțimea acestora depășind 3.900 m.

Muzeele, parcurile, clădirile coloniale, bine păstrate, construcțiile moderne din Ciudad de México pot rivaliza cu orice alt oraș modern, o celebră piramidă aztecă (unul dintre punctele de atracție ale orașului), restaurante elegante, cu meniuri bogate, cel mai lung bulevard din lume, cea mai mare universitate din lume (are peste 500.000 de studenți) și, pentru pasionații sportului, cel mai mare stadion din lume, după cum se menționează pe site-ul http://www.gtravel.ro/.

Două zone din Mexico City au fost declarate de UNESCO drept patrimoniu mondial: Centrul Istoric unde sunt situate clădirile istorice și religioase, precum și Catedrala Metropolitană, una din cele mai impresionante construcții din emisfera vestică, care îmbină stilul baroc și neoclasic cu tradițiile mexicane locale. Catedrala Metropolitană se confundă cu istoria orașului, construcția a început în 1573 și a fost încheiată în 1788.

Sursa: youtube.com

Palatul Național (1693) este impresionant. Interiorul găzduiește o grandioasă colecție de picturi murale ale artistului Diego Rivera. Cea mai faimoasă operă “Mexicanii în lupta pentru Libertate și Independență”, care acoperă un perete uriaș, reunește la un loc 2 000 de ani de istorie. Palatul găzduiește și un mic muzeu dedicat președintelui Benito Juárez și Congresului Mexican.

Basilica de Nuestra Senora de Guadalupe, aflată în zona de nord a orașului, este principala biserică a metropolei, dedicată sfintei care ocrotește Mexicul. Aici există un muzeu cu diferite artefacte și obiecte de cult, menționează site-ul amintit mai sus.

În capitala mexicană se află cele mai renumite instituții de învățământ din țară, precum: Universitatea Mexico City, Universitatea Națională Pedagogică, Universitatea Panamericană, Universitatea Intercontinentală, Universitatea Națională Autonomă din Mexic fondată în 1551.

Totodată, capitala Mexicului este recunoscută în lumea sportului, aici fiind organizate în 1968, Jocurile Olimpice de Vară, iar în anii 1970 și 1986 cele mai importante competiții ale Cupei Mondiale la Fotbal.

Alte obiective turistice din Ciudad de México sunt: Muzeul Național de Antropologie, unde sunt expuse cele mai importante colecții arheologice și etnografice, încă din secolul al XVIII-lea; Muzeul San Carlos unde se găsesc unele dintre cele mai apreciate picturi din Mexic, aparținând secolelor XV — XVI; Muzeul ”Celor Trei Culturi”, unde sunt expuse laolaltă exemple de arhitectură modernă, colonială și pre-columbiană; Muzeul Național de Istorie prezintă expoziții vaste despre istoria Mexicului de la sosirea conchistadorilor; Muzeul Frida Khalo (Casa Azul) este casa în care pictorița a locuit, și unde se pot admira o serie de picturi, dar și obiecte personale; Muzeul de Artă Modernă înfățișează picturi de Frida Kahlo, Leonora Carrington și Remedios Varo, precum și o grădină cu sculpturi; Muzeul Dolores Olmedo, în care, de asemenea, se pot admira picturi semnate de Diego Rivera și Frida Kahlo.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva