Facebook Twitter Email

Soții Adrian și Simona Pop au reușit o premieră în scrima românească, după ce sportiva legitimată la CSA Steaua a cucerit Cupa României la spadă individual și pe echipe, iar sportivul care evoluează pentru CSU Satu Mare a câștigat trofeul la spadă individual, vineri, la Constanța, informează Federația Română de Scrimă.

Foto: (c) Daniel Remeș / frscrima.ro

În finală, Adrian Pop a dispus cu 12-7 cu Alexandru Nyisztor Csaki (CSU Târgu Mureș).

Locul trei a fost ocupat de către Otto Tardi (CSU Târgu Mureș), care l-a învins în finala mică pe Bogdan Negraia (CS Farul Constanța), cu scorul de 15-12.

Simona Pop a câștigat în 2015 titlul național și Cupa României la spadă, atât la individual, cât și la echipe.

Adrian Pop a câștigat anul acesta titlul național la echipe, medalia de argint la naționale, la individual, și Cupa României la individual, sâmbătă urmând să lupte pentru Cupa României pe echipe cu CSM Satu Mare. Pe 6 octombrie, Simona și Adrian vor serba trei ani de la căsătorie, precizează site-ul oficial al federației de specialitate.

”Joi, înainte de concursul lui, și după ce luasem eu cupa, am vorbit că ar fi cazul să câștigăm amândoi în același an aceeași competiție. Din a treia încercare ne-a ieșit. Anul trecut am pierdut eu finala în Cupă, în primăvară a cedat el în finala campionatului național, iar acum am reușit. M-a sunat imediat după concurs. Era foarte fericit. Cred că e mai mult bucuros pentru că am făcut ‘dubla’ decât pentru cupă în sine”, a spus Simona Pop.

”E cel mai important lucru pentru noi. E un sentiment superb să câștigăm amândoi, în același an, aceeași competiție. Am avut câteva tentative până acum, toate eșuate, dar într-un final ne-am sincronizat”, a completat Adrian Pop.

AGERPRES (AS/autor: Mihai Țenea, editor: Teodor Ciobanu)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva