Chiar dacă meșteșugurile îmbrățișate și învățate uneori la bătrânețe nu aduc familiilor lor o bogăție materială de invidiat, acestea asigură un trai decent celor care decid să nu aștepte nimic de la nimeni și să-și ia viața în propriile mâini.

Așa s-a întâmplat și cu Viorel Marian din Fălticeni, județul Suceava, care s-a prezentat la Simfoniile Toamnei de la Târgu Mureș cu linguri din lemn sculptate cu simboluri românești, o pasiune care, spune el, s-a născut din necesitatea de a supraviețui.

”M-am apucat de acest meșteșug ‘de bună voie și silit de împrejurări’, cum se spune. Înainte de a ciopli lemnul în mod artistic am lucrat la Combinatul de Prelucrare a Lemnului din Fălticeni și acolo am fost tâmplar-mecanic, mecanic de întreținere mașini și utilaje. Am avut eu încercări de a modela artistic lemnul, însă nu am fost mulțumit. Prin 1995 au făcut restructurări și atunci a trebuit să îmi găsesc alt loc de muncă. Am lucrat 5 luni la un patron, apoi am încercat ceva pe cont propriu. Aveam un prieten care lucra linguri din lemn și m-a sfătuit să încep să cioplesc în lemn. El, în perioada studenției, mai făcea cruciulițe și le vindea. Fiind într-un moment mai dificil, am zis că nu mi-ar strica ajutorul lui Dumnezeu și primele obiecte sculptate au fost cruciulițele de purtat la gât, pe care am început să le vând în preajma mănăstirilor. Am început cu Mănăstirea Voroneț, Gura Humorului și apoi cele din Suceava și Iași”, ne-a dezvăluit meșteșugarul.

Viorel Marian a subliniat că viața sa a luat o întorsătură neașteptată în timpul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași, unde își comercializa cruciulițele sculptate, ocazie cu care o învățătoare din județul Bihor s-a dovedit a fi îngerul său păzitor.

”M-am apucat destul de târziu de sculptură, în urmă cu 20 de ani, la vârsta de 33 de ani — eram un antitalent la arte — însă s-a întâmplat să fiu văzut de cineva, care m-a recomandat Muzeului de Etnografie din Sibiu. De acolo am primit o invitație la un târg de meșteri, unde erau meșteșugari din toată țara. (…) De Sfânta Cuvioasă Parascheva, când este pelerinaj la Iași, o învățătoare din Sântandrei, de pe lângă Oradea, era în excursie cu un grup de elevi și a văzut cruciulițele pe care le făceam. A cumpărat câte un model din fiecare și a luat și datele de contact. Ulterior, am aflat că acea învățătoare cunoștea un etnograf de la Sibiu, căruia i-a arătat ce cruciulițe a cumpărat de la mine și așa s-a ajuns ca în octombrie deja să se știe de mine. Apoi am primit o invitație la un târg etnografic. După ce am ajuns în baza de date a Muzeului de Etnografie din Sibiu, am început să primesc invitații de peste tot la târguri de meșteșugari la muzeele de etnografie din țară. Primii doi-trei ani am mers la târguri cu cruciulițe, acolo am aflat despre simbolurile de pe linguri și am început să fac linguri”, povestește Viorel Marian.

Acesta lucrează acum mai mult linguri de lemn sculptate cu simboluri românești, după ce s-a documentat temeinic despre ce anume reprezintă fiecare de la sculptorii mai în vârstă, de la etnografi și din cărți.

”M-au atras cei care lucrau tot în lemn, am văzut diverse linguri și am aflat de la ei că fiecare model sculptat are o semnificație spirituală. De exemplu, motivele pe care le pun eu acum pe lingurile de lemn sunt simboluri solare, simbolul speranței, simbolul iubirii, simbolul belșugului, coloana vieții, pomul vieții, sursa vieții — apa — multe dintre ele le-am aflat de la meșteșugarii mai în vârstă, de la etnografi și din cărți. Mi s-a părut că ar fi păcat să se piardă pentru că, umblând prin țară pe la târguri, am văzut că unii meșteri fac modele doar pentru că așa se face, fără să știe ce simbolizează. În plus, mulți fac doar linguri pentru bucătărie, simple, fără sculptură”, susține meșteșugarul.

Viorel Marian lucrează la o lingură din lemn de plop în jur de 3 ore și jumătate, la una din cireș — peste 4 ore, munca sa costând între 35 și 55 de lei, în funcție de esența de lemn și complexitatea modelului de pe mâner.

”Munca ar fi plătită dacă oamenii și-ar permite să plătească banii aceștia. Am avut situații în care oamenii au spus că e ieftină, însă mulți sunt cei care le apreciază, dar nu și le permit. Eu încerc să trăiesc, depinde de așteptările fiecăruia, eu trăiesc de 20 de ani și îmi întrețin familia — am o fată la masterat la Iași, la inginerie medicală, și mai am o fetiță în clasa a VIII-a. Nu huzuresc, dar reușesc să mă descurc! Soția mea a fost filatoare la Fălticeni, dar lucrurile s-au stricat și muncitorii au trebuit să își găsească altceva, acum împletește lucruri din sfoară de cânepă — ornamente de perete, suporturi pentru căni și pahare, huse de protecție pentru borcane și sticle. Salariile sunt mici la patroni, așa că am găsit calea de a ne descurca singuri”, ne-a mai spus meșteșugarul.

AGERPRES/(A — autor: Dorina Matiș, editor: Georgiana Tănăsescu)