Muntele Tâmpa, simbolul Brașovului, va fi sărbătorit sâmbătă, începând cu ora 10,00, în cadrul ediției a II-a a evenimentului “Zilele Ariei Protejate Muntele Tâmpa”, acțiune care se înscrie în campania demarată în acest an de Agenția Metropolitană Brașov (AMB), “Prietenii Muntelui Tâmpa”.
“Zilele Ariei Protejate Muntele Tâmpa este sărbătoarea dedicată promovării și valorificării biodiversității pe care o reprezintă Situl Natura 2000.
Anul acesta tema aleasă de custode este “Muntele Tâmpa-simbol natural al comunității brașovene”. Acțiunile prevăzute să se desfășoare în cadrul manifestării sunt menite să conștientizeze localnicii și turiștii asupra importanței existenței acestui patrimoniu natural în inima Brașovului, asupra protejării și conservării ecosistemelor de pe Muntele Tâmpa și din întreaga Zonă Metropolitană.
De asemenea, Agenția Metropolitană Brașov și Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor (SKV), filiala Brașov vor promova importanța drumeției și comportamentul care trebuie abordat într-o arie protejată”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de Agenția Metropolitană Brașov.
Agenția Metropolitană Brașov, în calitate de custode a pregătit panouri tactile reprezentând speciile de arbori existenți în cele patru habitate de pădure specifice Muntelui Tâmpa, o expoziție de fotografie despre biodiversitatea Muntelui Tâmpa, o expoziție de obiecte folosite de montaniarzi și fotografii vechi din colecția Asociației SKV, și o expoziție de fotografie despre situl istoric “Ruinele Cetății Brașovia”, suprapus peste situl natural.
De asemenea, o fundație implicată în eveniment a pregătit un amplu și deosebit decor, care va reda peisajul montan specific Brașovului și Țării Bârsei, munți și o cabană montană. Tot acest decor va putea fi pictat și decorat sâmbătă, de către vizitatorii mici și mari la eveniment.
Scopul evenimentului este de a reduce efectele negative ale activităților antropice asupra stării de conservare a biodiversității din aria protejată Muntele Tâmpa, prin derularea de acțiuni de conștientizare a localnicilor, prin implicarea prietenilor și a voluntarilor membri în Clubul “Prietenii Muntelui Tâmpa”.
Față de ediția anterioară, organizatorii nu desfășoară nici un fel de activități pe Muntele Tâmpa din cauza vremii nefavorabile anunțate de meteorologi pentru finalul de săptămână, evenimentul fiind găzduit de un mall din oraș, au precizat reprezentanții Agenției Metropolitane Brașov.
AGERPRES / (AS — autor: Jana Pintili, editor: Marius Frățilă)