Viguros și impunător, cu o circumferință de aproape șase metri și jumătate, arborele multisecular a fost, de-a lungul vremii, martorul a numeroase evenimente istorice, precum semnarea, în apropierea sa, la 27 octombrie 1687, a Tratatului de la Blaj, între Imperiul Habsburgic și Principatul Autonom al Transilvaniei, prin care Imperiul Habsburgic recunoștea privilegiile țării și domnia ereditară a lui Mihail Apafi, iar Transilvania se obliga la plata a 700.000 de florini. Un an mai târziu, Transilvania renunța la suzeranitatea Porții Otomane și accepta protecția Austriei.

Tot la umbra acestui stejar au fost schițate și definitivate, în anul 1737, planurile orașului Blaj de către întemeietorul acestuia, episcopul Inocențiu Micu Klein, potrivit www.voceatransilvaniei.ro.

Cu rădăcini adânc înfipte în pământ, cu o tulpină puternică și cu o coroană bogată, stejarul a fost și martorul discuțiilor purtate la umbra sa de numeroase generații de profesori și elevi ai “Școlii Blajului”, cei care au făcut ca orașul să fie multă vreme principalul centru cultural și politic al românilor din Transilvania. De asemenea a fost martorul discuțiilor despre marile probleme naționale cu care se confruntau românii din Transilvania, purtate de Avram Iancu cu prietenul său din copilărie, episcopul greco-catolic Alexandru Șterca Șuluțiu.

Stejarul lui Avram Iancu ascunde sub coronamentul său bogat numeroase legende, cea mai frumoasă fiind legată, însă, de Revoluția de la 1848, fiindu-i dată această denumire în amintirea celor peste 6.000 de moți prezenți la Blaj la adunările din mai și septembrie 1848. Se mai spune că la umbra bătrânului copac, Avram Iancu obișnuia să stea și să cânte cântece de jale, așa cum arată și www.blajinfo.ro.

Mărețul arbore a fost mereu mândria Blajului, astfel că, prin 1970, era înfățișat într-o fotografie tip carte poștală, pentru a atrage vizitatorii.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță; editor: Andreea Onogea)