O recepție organizată de Casa Regală a României în onoarea Corpului Diplomatic acreditat la București a avut loc, joi seară, la Castelul Peleș din Sinaia, evenimentul fiind unul anual.
Cancelarul Casei Regale, Traian Sârcă, a declarat, pentru AGERPRES, că la recepția de la Peleș au fost prezenți aproximativ 30 de diplomați, între care reprezentanți ai ambasadelor Statelor Unite ale Americii, Germaniei, Rusiei și Lituaniei.
Recepția regală a început în Holul de Onoare al Castelului Peleș, principele Radu citind în debutul evenimentului mesajul Regelui Mihai adresat Corpului Diplomatic acreditat la București.
Ulterior, participanții au fost invitați la un ‘dejun diplomatic’ în Sala de Muzică a castelului, iar cu această ocazie Muzica Militară a Academiei Forțelor Aeriene ‘Henri Coandă’ a susținut un concert.
Potrivit sursei citate, recepția regală a Corpului Diplomatic este un eveniment organizat pentru a onora reprezentanții statelor lumii cu care România are relații diplomatice, el având loc pentru prima dată în anul 1940.
De la revenirea în țară, în anul 1997, regele primește anual, în luna decembrie, Corpul Diplomatic acreditat la București, se arată pe site-ul oficial al Casei Regale.
‘Trebuie menționat că, în anul 1997, atunci când Regele Mihai și întreaga Familie Regală s-au reunit pentru prima oară la București, Majestatea Sa a invitat de Crăciun Corpul Diplomatic, adresându-se ambasadorilor străini pentru prima oară după anul 1947. De atunci încoace, tradiția a continuat neîntreruptă’, se precizează într-un document postat pe site-ul citat.
Anterior recepției dedicată diplomaților, principele Radu a acordat bursele de studii ‘Regele Carol I’ și ‘Regina Elisabeta’ pentru doi studenți eminenți din cadrul Academiei de Studii Economice din București, ceremonia având loc în Salonul Florentin al Castelului Peleș.
AGERPRES / (AS — autor: Anamaria Toma, editor: Marius Frățilă)