Pianistul Andrei Vieru va susține un recital extraordinar în data de 9 decembrie, la Teatrul Pierre Cardin din Paris. Recitalul va include lucrări de Johann Sebastian Bach – Partita nr. 6, Preludiu și fugă, de Anatol Vieru – Din lumea copiilor, sau Alexander Scriabin – Sonata nr. 9, informează ICR Paris într-un comunicat de presă.
Evenimentul este organizat de ICR Paris cu susținerea Ambasadei României în Franța și deschide o serie de evenimente de anvergură organizate de ICR Paris în luna decembrie: proiecția specială, în premieră franceză, a filmului Comoară de Corneliu Porumboiu, eveniment organizat în cinstea Zilei Naționale a României pe 10 decembrie și Festivalul filmului românesc de la Paris “Le Paris du cinema roumain”, care se va desfășura în perioada 11-15 decembrie.
Andrei Vieru s-a născut la București, într-o familie de muzicieni. Tatăl său este compozitorul Anatol Vieru, iar mama sa muzicologul Nina Vieru. Și-a făcut studiile la Universitatea Națională de Muzică din București, fiind unul dintre elevii străluciți ai pianistului Dan Grigore. A urmat de asemenea cursuri cu Carlo Zecchi la Salzburg și Lev Naoumov la Moscova.
Din 1988, Andrei Vieru trăiește în Franța, unde și-a făcut debutul artistic, remarcat de presă, la Marele Auditorium al Radio France.
Primul său album înregistrat în Franța se bucură de înalte aprecieri din partea revistelor Monde de la Musique, Repertoire etc. Albumul este desemnat de Radio Europe 1 și Le Monde drept “discul anului”. Foarte curând, Andrei Vieru devine interpretul recunoscut al marilor opere ale lui Bach.
Pianistul a înregistrat numeroase alte albume, salutate cu același entuziasm de presă (Variațiunile Diabelli, Variațiunile Gildberg, Clavecinul bine temperat, Tablouri dintr-o expoziție, Sacre du Printemps).
A primit premiul Nadia și Lili Boulanger, decernat de Academie des Beaux-Arts.
Andrei Vieru este de asemenea scriitor de expresie franceză și matematician. A publicat numeroase articole în Nouvelle Revue Francaise, Le Magazine Litteraire, Cahiers de l’Herne, Idei în dialog, Dilema, Observator Cultural.
În 2007, Vieru publică Ecleziastul vesel (Le gai Ecclesiaste, editura Seuil), o culegere de eseuri și pamflete salutate de presă franceză, care compară puritatea limbajului său cu cea a lui Cioran.
În perioada 2005-2011, Andrei Vieru se consacră cercetărilor în domeniul matematicii, studiind Teoria sistemelor dinamice și Teoria numerelor.
Din 2013, la editura Grasset apare a doua sa carte, Elogiul vanității (Eloge de la vanite).
Presa franceză îl compară cu La Rochefoucauld, Chamfort, Madame du Deffand și Cioran, fără a uita de alți români care au marcat literatura secolului XX, cum ar fi Benjamin Fondane (B. Fundoianu), Gherasim Luca, Eugen Ionesco său Paul Celan. Pentru acest ultim volum, Andrei Vieru primește premiul Casanova, acordat de către Fundația Pierre Cardin unui European care scrie direct în franceză.
AGERPRES(AS — autor: Mariana Ionescu; editor: Mihaela Nicolaescu)