ROMANIA

Soprana Ildiko Raimondi, născută la Arad în 1962, a fost desemnată să cânte, în premieră, noul imn naţional al Austriei. “Îmi face o deosebită plăcere să vorbesc despre copilăria mea în România şi despre clasicii din muzica secolului 19”, spune soprano în Die Presse. De curând, ea şi-a lansat noul CD la Opera de Stat din Viena. “In ultima perioadă, mă fascinează componistul ceh  Johann Wenzel Tomashek. Consider că în acest segment există oameni mari şi foarte mari. Tomashek a fost mare, însă n-a beneficiat de PR-ul necesar. Era nevoie de aşa ceva şi în secolul 19, astfel încât după moartea acestuia, manuscrisele şi partiturile sale să fie imprimate. De la sine nu se rezolvă nimic, nici măcar pentru genii”, consideră Raimondi, născută Szabo. 

In luna iulie a anului trecut, Ildiko Raimondi a început repetiţiile şi familiarizarea cu textul noului imn al Austriei intitulat ”Patria marilor fiice si fii”. De la 1 ianuarie 2012, noul imn a devenit lege în ţara lui Mozart. “Noul imn a fost o soluţie rapidă. În Austria s-au schimbat multe în bine şi era normal ca aceste lucruri să fie oglindite într-un nou imn naţional. Încă mai este de lucru şi în Austria, discriminarea este încă un subiect real. La fel ca şi la operă, unde femeile au şanse mai puţine decât bărbaţii. Asta poate deveni şi o problemă psihică, fiindcă vocile feminine se sting mult mai devreme. Un tenor de 60 de ani are încă şanse să joace rolul iubitului. Mie, la 40 de ani, mi s-a spus că doar nu am pretenţia să joc rolul Susannei din Figaro. Mesajul meu este unul simplu: lăsaţi toată lumea să cânte”, explică Raimondi.

Descoperită de un preot!

Copilăria petrecută în România rămâne perioada cea mai frumoasă din viaţa sopranei. “Am crescut la sat, lângă graniţa româno-maghiară. Cel mai bun prieten al meu a fost preotul satului. În fiecare după-amiază mă duceam singură la casa parohială şi cântam. Tatăl meu fiind poliţist, nu prea avea legături cu biserica. De la vârsta de doi ani cântam în grădina casei parohiale. Mama obişnuia să cânte şi m-a îndrumat pe acest drum. M-a învăţat să fiu puternică şi să nu mă tem de nimic De aceea obişnuiam să mai dispar de acasă. Îmi plăcea să mă duc în pădure, când erau furtuni şi să ascult copacii. Am avut pasiuni mai neobişnuite. Profesorii şi-au dat seama repede de potenţialul meu şi s-au asigurat că voi avea parte de cele mai bune condiţii. Pe cât era posibil că eram sub dictatură. Asta nu m-a împiedicat să visez la Callas, Mozart sau la Opera de Stat din Viena”.

Câştigătoare a concursului Hans Gabor Belvedere

Anul 1988 rămâne unul de referinţă în viaţa sopranei. “În ciuda regimului, am aflat chiar de concursul Belvedere. Cum o să fac rost de un paşaport era o enigmă la vremea aceea pentru mine. A urmat căsătoria cu un italian. Aşa am primit numele Raimondi, iar în 1988 eram la Viena şi concuram la concursul Belvedere la secţiunea operetă. Am câştigat concursul şi viaţa mea s-a schimbat complet de atunci. În 1991 am urcat pentru prima dată pe scena Operei de Stat din Viena, iar în 1997 am dobândit şi cetăţenia austriacă. Poate de aceea văd totul într-un context european. Chiar şi după atâţia ani, mi se rupe sufletul când vin acasă şi cineva îmi face cu mâna la graniţa română. Graniţele nu înseamnă doar delimitări teritoriale ţi economice, dar şi mentale. Adevărata putere a Uniunii Europene ar însemna să fim uniţi şi la nivelul capului”, a încheiat Ildiko Raimondi.

Puteti viziona filmul aici

 

Sursa: http://www.jurnalul.ro, Autor: ISTVAN DEAK