Nicolae Constantin Paulescu s-a născut pe 8 noiembrie 1869 la Bucureşti. Clasele I-XII le termină în Capitală, iar în 1888 devine student la Facultatea de Medicină din Paris. Anul 1891 îi aduce un post la Serviciul medical al Spitalului Hotel Dieu, condus de reputatul profesor Étienne Lancereaux. În 1892 devine extern, prin concurs, al Spitalelor din Paris, pentru ca peste 2 ani să devină, tot prin concurs, intern la Spitalul ”Notre Dame du Perpetuel Secours”.

Obţine în 1897 titlul de doctor în științe medicale şi, în acelaşi an, ia şi Certificatul de studii superioare în chimie biologică din partea Facultăţii de Știinţe din Paris. Acest an s-a dovedit prolific, Nicolae Paulescu obţinând şi postul de medic adjunct al Spitalului ”Notre Dame du Perpetuel Secours” din Paris, precum şi secretar de redacţie al revistei ”Journal de Medecine Interne”. Un an mai târziu devine posesorul Certificatului de Studii superioare în Fiziologie generală, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe din Paris, iar în 1899 obţine titlul de doctor în ştiinţe naturale la aceeaşi facultate. Cu toate ofertele atrăgătoare de a-și exercita vocația de medic, ca urmare a performanțelor strălucite, în Franţa, Elveţia sau Statele Unite, Paulescu revine în ţară și în 1900, fondează catedra de Fiziologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti, catedră pe care o va conduce până la sfârşitul vieţii, adică mai bine de 30 de ani. Paulescu şi-a început activitatea ştiinţifică în anul 1899, odată cu primele cercetări pe care le efectuează pentru izolarea produsului activ al secreţiei interne a pancreasului.

Sunt notorii preocupările sale pentru tratamentul febrei şi concluziile cu referire la tratarea afecţiunilor pancreasului, iar în 1916 face cunoscute, în premieră, rezultatele hipoglicemiate cu extractul apos de pancreas în diabetul experimental, extract care conţinea insulina mult căutată. Ocupația germană și implicarea activă în primul război mondial îl fac să abandoneze cercetarea, pe care o reia însă după terminarea conflagrației. În 1921 prezintă la Societatea de Biologie patru comunicări prin care anunţă descoperirea pancreinei (denumită mai târziu insulină), ca urmare a unor teste pe câini. Descoperirea pancreinei este făcută publică în presa de specialitate în 1921, brevetul pentru fiindu-i acordat pe 10 aprilie 1922 de Ministerul Industriei şi Comerţului din România.

Cercetările sale în privinţa pancreinei continuă, iar Paulescu semnalează reacţiile fizice şi chimice ce trebuie să fie aplicate extractului apos de pancreas pentru a-l debarasa de substanţele proteice aflate în exces. Descoperirea insulinei, această cucerire epocală a medicinii mondiale, care a preocupat zeci de ani pe cercetătorii din domeniu, este legată de o controversă cu privire la paternitatea ei. Nicolae Paulescu a pornit de la informații ce erau cunoscute deja de câțiva zeci de ani. Astfel, Étienne Lancereaux în 1877 a stabilit relația dintre pancreas şi diabet, iar Oskar Minkowski şi Joseph von Mering au confirmat-o experimental în 1889.

Cel care a identificat şi caracterizat din punct de vedere al acţiunilor sale, hormonul pancreatic, pe care îl denumeşte pancreatină, a fost doctorul român. Insulina a fost izolată pe 21 iunie 1921, iar acest lucru a făcut public pe 30 august 1921 într-un material apărut într-o revistă de specialitate din Belgia. Comparativ, canadienii Benting şi Besta, şi-au publicat primele rezultate cu privire la acţiunea hipoglimeciantă a extractului de pancreas abia în februarie 1922. Instrumentele învechite ale lui Paulescu nu i-au permis începerea testelor clinice pe oameni în timp ce în Canada s-a și trecut la testele umane astfel încât copilul de 14 ani Leonard Thompson a devenit prima persoană care a beneficiat de o injecție cu insulină pe data de 11 ianuarie 1922.

Cu toate că din punct de vedere cronologic Nicolae Paulescu este descoperitorul insulinei, canadienilor li s-a atribuit premiul Nobel, iar lui Paulescu i s-a contestat paternitatea descoperirii sale. Demn de relevat este faptul că cei doi canadieni l-au citat bibliografic pe Paulescu în primul lor articol privitor la insulină. Un motiv pentru care recunoașterea l-a ocolit pe doctorul bucureștean este faptul că producătorii de medicamente care ar fi vrut să producă insulina ar fi trebuit să plătească sume importante românului. În schimb canadienii au cedat brevetul pe 1 dolar Universității din Toronto, care mai departe a acordat contractul de fabricare și testare a insulinei companiei Eli Lily&comp care de-a lungul anilor a fost implicată în mai multe controverse. Doctorul Paulescu moare la București în dimineata lui 19 iulie 1931 pe când avea 61 de ani. Multe personalitati deplâng trecererea la cele veșnice a descoperitorului insulinei. La cortegiul său funerar au participat peste 30.000 de bucureșteni.