Licențiat în drept la Viena, dar având și o solidă pregătire tehnică, românul Alexandru Ciurcu (1854-1922) a fost un cunoscut ziarist, la vremea sa, și un inventator de admirat. Alexandru Ciurcu a născocit, la final de secol XIX, pe vremea când lumea avea ochi doar pentru motoarele cu aburi, un original… motor cu reacție.

Ulterior, laolaltă cu amicul său Just Buisson – ziarist francez detașat în Micul Paris, Alexandru Ciurcu a proiectat un motor nemaivăzut. Atunci, în anul 1882, motorul cu reacție nu putea exista decât în imaginația prolifică a unor creatori îndrăzneți, precum Ciurcu și Buisson. Unele invenții apar mult prea devreme, când încă oamenii nu sunt pregătiți să le accepte și să le aprecieze.

Trei ani mai târziu, Ciurcu este nevoit să părăsească țara, din cauza conflictului cu partidul (liberal) aflat la guvernare, în urma unor articole publicate. La Paris, Ciurcu și-a reîntâlnit amicul, pe Just Buisson. Împreună au obținut un brevet legat de zborul cu reacție. Au propus întrebuințarea unui motor cu reacție pentru propulsarea unui aerostat. Ulterior au construit un motor original. Acesta genera forța de propulsie printr-un proces de combustie, desfășurat într-un recipient având un volum de doi litri. Acolo, se forma o presiune de până la 15 atmosfere, în urma combustiei.

Ziua de 13 august a anului 1886 a fost una memorabilă. Românul Alexandru Ciurcu și francezul Just Buisson au pus în mișcare pentru prima oară o barcă prin folosirea unui motor cu reacție. Micul dar eficientul motor a fost suficient de puternic pentru a deplasa barca celor doi inventatori pe râul Sena, contra curentului. Patru luni mai târziu avea să fie efectuat un nou experiment.

Motorul lui Ciurcu era privit cu o anumită curiozitate, deoarece nu prezenta nici elice, nici zbaturi. Propulsorul cuprindea un recipient în care ardea un combustibil anume creat. În urma arderii se forma o însemnată cantitate de gaze. Acumulându-se, aceste gaze determinau creșterea presiunii în recipientul de formă cilindrică. Gazele ieșeau cu putere printr-un mic orificiu. Astfel, ele puneau ambarcațiunea în mișcare.

La nivelul acestui orificiu putea fi montat un dispozitiv prin care să se controleze debitul gazelor expulzate. Firește, ambarcațiunea se deplasa într-un sens opus celui în care gazele erau expulzate din recipientul cilindric. În timpul funcționării, motorul bărcii producea o larmă destul de mare. Ambarcațiunea s-a putut deplasa contra curentului, pe Sena, vreme de peste 12 minute, până s-a isprăvit combustibilul.

În toamna anului 1886 invenția fusese brevetată în Franța, sub numele de „Ambarcațiune cu reacție/Motor cu reacție”. Ulterior a fost brevetată și în alte state, printre care Germania și Statele Unite. Cei doi buni prieteni, Ciurcu și Buisson și-au dorit să creeze un motor mai mare, mai puternic. Zis și făcut.

Camera de ardere era acum mai mare și ceva mai robustă, pe măsura presiunii sporite la care trebuia să reziste. Din nefericire, n-a fost suficient de rezistentă. Experimentul de la jumătatea lunii decembrie a anului 1886, când barca trebuia să avanseze pe Sena cu o viteză superioară, s-a isprăvit printr-o tragedie. Sub apăsarea gazelor acumulate, pereții recipientului au cedat. Fragmentele de metal care au zburat pretutindeni l-au ucis pe loc pe Just Boisson și pe omul care-l ajuta să conducă ambarcațiunea.

Românul nostru, în schimb, a avut zile. Ajuns în apele reci ale Senei a reușit să înoate până la țărm. Acolo îl așteptau alte necazuri. Ciurcu a fost adus în fața instanței, sub acuzația de omor din culpă. Finalmente, fiind studiate circumstanțele nefericitului eveniment, românul a fost găsit nevinovat.

Soarta tragică a lui Buisson o avuseseră și alți inventatori, în diferite împrejurări. Inventica poate fi un domeniu al pericolului, în ciuda oricăror măsuri de precauție. La mai puțin de doi ani, Alexandru Ciurcu fixase motorul său pe o drezină, împreună cu doi amici (dintre care unul tot inventator). Se pare că a fost unul dintre ultimele experimente. Dacă nu chiar ultimul.

Așa cum s-a întâmplat, mai târziu, cu avionul cu reacție al lui Coandă, invenția românului Alexandru Ciurcu n-a fost primită cu entuziasm de către contemporani. Era anul 1888. Și era vremea motoarelor cu aburi. Trebuiau să treacă mai multe decenii pentru ca motoarelor cu reacție să li se ofere atenția binemeritată iar ele să ofere oamenilor viteze de deplasare cum nu se mai pomeniseră. La fel ca Henri Coandă sau Nicola Tesla, Alexandru Ciurcu s-a numărat printre acei creatori ale căror idei întreceau cu mult spiritul timpului și se loveau de prejudecățile comunității științifice.

La sfârșit de secol XIX, Ciurcu s-a înapoiat în țară. S-a dedicat activității gazetărești. A ajuns director al cunoscutului ziar la care, cândva, lucrase și Eminescu. Originalul său motor cu reacție ar fi putut să fie dezvoltat, îmbunătățit, făcut mai sigur în exploatare, încă de pe atunci. Însă zadarnic mai vorbim despre ce-ar fi putut să fie. S-o spunem verde în față: nu era momentul potrivit, nu erau oamenii pregătiți!

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursa: cunoastelumea