ROMANIA

Aventura lui Jim Turnbull în România a început serios în 2002, când s-a implicat într-un proiect legat de conservarea biodiversității biologice și dezvoltarea întreprinderilor sociale.

A început cu ecoturism. Turiștii voiau să ia cadouri acasă și, cum nu prea aveau de unde, Turnbull a ajuns să ambaleze miere și gemuri în borcane mici.

În 2009 a realizat un plan de afaceri. A văzut o oportunitate în a reînvia modul în care localnicii știau să facă gemuri și siropuri.

A atras în afacere 22 de investitori privați și așa a luat ființă, un an mai târziu, Transylvania Food Company SRL și o făbricuță de prelucrare a fructelor la Saschiz.

Floarea de soc a fost combustibilul afacerii din Saschiz, mai precis un contract pentru producerea siropului. Concentratul era exportat în Anglia, unde avea loc a doua parte a procesului – transformarea lui într-o băutură nealcoolizată, la modă printre britanici, Bottlegreen Elderflower Pressé, din gama adult soft drinks.

E o variantă mai elegantă ca, la o cină unde se servește vin, să pui pe masă o sticlă de “socată”, în locul unei doze de suc, mai ales pentru cei care sunt la volan.

Circa 1.500 de angajați cu contract sezonier are de gestionat Turnbull în perioada în care se adună floarea de soc. Aceștia sunt localnici din Saschiz, localitate a cărei biserică evannghelică fortificată face parte din patrimoniul UNESCO.

Pe lângă soc, în făbricuță se produc gemuri locale tradiționale, sosuri picante – chutneys, zacuscă sau tot felul de siropuri, sub brandul Pivnița Bunicii. Produsele sunt comercializate în magazinul propriu, dar și în supermarketuri din România.

Produsele Pivnița Bunicii ajung și-n Marea Britanie și se vând în magazinele Casei Regale Britanice, după ce Prințul Charles a vizitat fabrica din Saschiz în 2012.

“Ar putea fi bunica dumneavoastră sau orice bunică din România sau de pretutindeni. Există această memorie afectivă, care e comună multora dintre noi – când mergeți în vacanțe la bunici și, înainte de plecare, bunica se întoarce din pivniță cu borcanele acelea cu tot felul de conținuturi delicioase.

Mulți ne-au spus că dulcețurile noastre le amintesc de gustul copilăriei. Poate că în orășele din provincie e mai accesibil să-ți vizitezi bunicii în weekend și să te întorci cu portbagajul plin de la țară. Dar mai sunt și oameni care nu-și permit asta”, spune Turnbull.

Jim e convins că valoarea produselor sale e dată de calitatea ingredientelor.

Avem o mică dispută legată de mărimea borcanelor cu zacuscă. Apoi trecem la bere și la faptul că, în România, berea la 0,33 e considerată un sacrilegiu.

“Nu asta era ideea, să punem zacuscă în borcane de câte un kilogram. Așa e și cu berea. Nu e pentru a bea șase beri, una după alta, în cantități uriașe. Ci de a potența niște gusturi, să poți avea parte de un pahar de bere bună la mâncare. Iar în România găsești ingrediente nemaipomenite.

Uite, de exemplu, dulceața românească. Două lucruri o fac specială: aroma și fructele, care sunt foarte bune. Fără ingrediente bune nu poți obține un produs bun. Mai mult, e important și modul tradițional în care este făcută dulceața în această zonă, fără să se pună prea mult zahăr, în așa fel încât să simți gustul fructului, și nu cel al zahărului. Noi combinăm ingrediente locale cu metode de-ale locului”, susține Jim.

Însă nu totul e miere și dulceață pentru scoțian. E îngrijorat în legătură cu felul în care Brexitul îi va afecta afacerile.

Mai mult, spune că îi este tot mai greu să găsească oameni care să lucreze în fabrica lui, chiar și după un proces de instruire.

“Lipsa mâinii de lucru e o problemă acută în România. Chiar și când oferi salarii bune, oamenii preferă să meargă să muncească în Vest”.

Primul moment de uluială, legat de produsele românești, i-a fost furnizat – cum altfel – de gustul unei roșii.

“A fost un fel de inițiere în înțelegerea faptului că aveți niște ingrediente minunate. Erau foarte gustoase”.

Jim avertizează asupra faptului că acest gust s-ar putea pierde pentru totdeauna.

Scoțianul a introdus conceptul de Slow Food în România. E o mișcare globală care-și propune să conserve identitatea diferitelor culturi culinare.

Turnbull a înregistrat roșia românească în ceea ce se numește Arca Gusturilor (The Ark of Taste), un catalog internațional al alimentelor tradiționale pe cale de dispariție.

Sunt incluse peste 800 de produse din 50 de țări.

“E trist că multe dintre aceste soiuri au ajuns să nu mai fie disponibile. Ele dispar rapid din România, fiind înlocuite cu soiuri moderne, fără gust. Cei tineri nu mai sunt interesați să le cultive, să păstreze semințe de la un an la altul. Se merge acum la supermarketuri, de unde se cumpără și roșiile, și pachetele de semințe”, spune Turnbull.

De doi trei-ani, el discută cu localnicii pentru a-i convinge să cultive soiurile autohtone, furnizându-le răsaduri.

Roșiile veritabile tind să aibă o formă neregulată, ce aduce cu o inimă de un roșu deschis. Sunt foarte aromate, excelente în salate și grozave pentru gătit, a scris Turnbull pe pagina de Facebook Slow Food Târnava Mare.

Salvați-le!

Autor Valentin Șchiopu

Sursa: presone