
Creatoarea de modă Vali Cioban şi-a lansat colecţia „Contrast” în cadrul săptămânii modei de la Paris.
PARIS. Vremea ploioasă din capitala Franţei a fost îmbunată, zilele trecute, de colecţia primăvăratică a arădencei Vali Cioban, prezentată în cadrul Paris Fashion Week. Show-ul Chic by Vali Cioban s-a desfăşurat într-un loc ultraselect din Paris: Hotel d’Évreux, Place Vendôme. Practic, creatoarea de modă din Arad şi-a lansat colecţia „Contrast” – „o secvenţă dintr-un scenariu de reînnoire a timpului, de renaştere a naturii. O colecţie inspirată din puterea gingaşului ghiocel şi contrastul firului de mărţişor. O colecţie care transmite inocenţă şi iubire, sinceritate şi mister”.
A fost o prezentare de modă absolut surprinzătoare, la care a fost prezent chiar şi ambasadorul Adrian Cioroianu, delegat permanent al României pe lângă UNESCO.
„Nu sunt un pasionat al domeniului, nici la curent cu ultimele tendinţe etc., dar participarea mea a fost prilejuită de prezenţa în paradă a unei creatoare de modă românce, din Arad, pe care o cunosc de câţiva ani: Vali Cioban. Firma ei, Chic by Vali Cioban, a fost una dintre cele şapte, din toată lumea, care şi-au prezentat la acea oră (sâmbătă, 4 martie, seara – n.r.) creaţii din portofoliu. În modesta şi asumat subiectiva mea opinie, Chic by Vali Cioban a fost şi cea mai bună, nu în ultimul rând pentru detaliul de a fi folosit, în unele piese, motivul Mărţişorului – tradiţie pe care, vă reamintesc, încercăm să o includem în Patrimoniul imaterial al UNESCO” – a subliniat Excelenţa Sa Adrian Cioroianu. JA-D.D.









