Facebook Twitter Email

 


Locuri unice in Romania: cetatea regelui Dromihete
vestita si enigmatica cetate a regelui Dromihete
Cetatea regelui Dromihete

Un alt obiectiv rupestru argesean este reprezentat de biserica de la Corbii de Piatra, de pe raza localitatii Corbi, care este amplasata pe un drum laturalnic, pe care se ajunge din soseaua care leaga Campulung Muscel de Curtea de Arges. Faima este mare, judecand dupa legendele care spun ca in aceste locuri ar fi fost Geridava, cetatea regelui Dromihete, care s-ar fi refugiat chiar in pestera unde astazi este trapeza, sau ca aici s-ar fi nascut Iancu Corvin, sau ca aici a locuit haiducul Zdrelea din ceata lui Tudor Vladimirescu.

Biserica Corbii de Piatra

Atestata documentar prin veacul al XVI-lea, asezarea este cu mult mai veche, fiind folosita probabil de pagani in ritualuri sacrificiale.

biserica-rupestra

Biserica este unicat in Romania, prin forma sa incastrata intr-un imens perete stancos, strajuit de o cruce din piatra, deasupra careia se poate urca pentru a admira privelistea, intregul spatiu fiind plin de pietre cu forme ciudate. O particularitate a acestui asezamant religios consta in existenta a doua altare racordate la o singura nava, specifice bisericilor din Cappadocia.

corbi11

Din pacate salasul de cult se degradeaza pe masura ce trec anii, fara ca cineva sa ia o masura. De altfel aici s-au filmat, de-a lungul timpului, filme  celebre precum”Rapirea fecioarelor”,”Drumul oaselor” sau cele din seria „Haiducii „,cu actori pe masura (Florin Piersic, Colea Rautu sau Toma Caragiu). Un fenomen ciudat este faptul ca materialul microbiologic din interior devoreaza peretii milimetru cu milimetru, iar cei ce se incumeta sa atinga peretii sau sa-i scrijeleasca risca sa pateasca la fel! Peretii schitului au invatat sa se apere singuri in lupta cu vanatorii de amintiri rupestre ….

Biserica-Corbii-de-Piatra18

Biserica-Corbii-de-Piatra20

Corbii-de-Piatra2
Corbii de Piatra
Corbii-de-Piatra-Iarna1
Corbii de Piatra

corbipiatra-011-6

dsc_5208

La-Scaldatoare

La-Scaldatoare3
La Scaldatoare
La-Scaldatoare-Iarna
La Scaldatoare

La-Scaldatoare-Iarna2

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva