ROMANIA

Fizicianul rus de origine romana, Piotr Capita, a fost o personalitate marcanta a cercetarii in domeniul temperaturilor joase, pentru care a primit Premiul Nobel in 1978. Un om de stiinta remarcabil si un intelectual cu coloana vertebrala, Capita a trait doua razboaie mondiale si exilul impus de comunisti in laboratoarele in care a dezvoltat tehnologii moderne cu echipament limitat. Desi a primit o serie de distinctii si a facut parte din cele mai inalte organizatii stiintifice sovietice, Capita nu a fost niciodata membru de partid si chiar a pledat pentru eliberarea colegilor sai din inchisoare.Putini dintre romani au auzit, probabil, de laureatul Premiului Nobel, fizicianul sovietic Piotr Capita, mai bine cunoscut, probabil, de catre basarabeni, din randul carora se trage. Acesta intra in galeria laureatilor de origine romana ai prestigiosului premiu, alaturi de George Palade (Premiul Nobel pentru Medicina, 1974), Elie Wiesel (Premiul Nobel pentru Pace, 1986) si Herta Muller (Premiul Nobel pentru Literatura, 2009). Capita fost fiul generalului de origine basarabeana Leonid Petrovici Capita, inginerul si constructorul fortificatiilor de la Kronstadt si al Olgai Ieronimovna, de profesie filolog, specialist in domeniul folclorului si literaturii pentru copii, care a adus o mare contributie in cultura rusa.

Piotr Capita s-a nascut la 9 iulie 1894, in orasul Kronstadt, iar in 1905 a inceput gimnaziul, unde, desi cunostea foarte bine limba romana, a intampinat greutati la invatarea limbii latine si a ales sa se retraga pentru a studia la liceul real Kronstadt, pe care l-a absolvit cu succes in 1912. Insa, la Facultatea de fizica si matematica a Universitatii din Petrograd nu ii acceptau pe absolventii liceului real si, de aceea, Capita a intrat la facultatea de electromecanica a institutului politehnic Petrograd (IPP). Inca de la primele ore de curs a fost remarcat de catre profesorul sau de fizica, A.F. Ioffe, care i-a propus sa participe la cercetari in laboratorul sau.

In 1914, pe cand Piotr Capita era in Scotia pe perioada vacantei de vara pentru a invata limba engleza, a izbucnit Primul Razboi Mondial, care i-a intarziat intoarcerea acasa cu cateva luni. In 1915 pleaca pe frontul de Vest, ca voluntar, si a fost sofer de masina de infirmierie in cadrul detasamentului infirmier al Uniunii oraselor pana in luna mai a aceluiasi an, transportand raniti cu autocamionul pe frontul polonez.

Debutul in fizica experimentala

Dupa demobilizare, doi ani mai tarziu, Capita s-a intors la universitate, unde profesorul Ioffe il va implica in munca sa experimentala din laboratorul de fizica, precum si intr-o colaborare la seminarul sau – unul din primele seminarii de fizica din Rusia. In acelasi an, in „Revista Societatii Fizico-Chimice Rusesti”, a aparut primul articol semnat de Piotr Capita.1916 a fost un an foarte plin pentru acesta, fiind si anul in care s-a casatorit cu Cernosvitova Nadejda Kirillovna, fiica lui K.K. Cernosvitov – membru al Comitetului Central al Partidului Cadetilor.

In 1918, Ioffe, in conditii foarte grele, a infiintat la Petrograd unul din primele institute fizice de stiinta si cercetare din Rusia, Capita fiind printre primii colaboratori ai acestui institut. In acelasi an, el a devenit profesor la Facultatea de fizica si mecanica, dupa ce a absolvit Institutul Politehnic. Mai tarziu, acest institut a contribuit mult la dezvoltarea fizicii experimentale, teoretice si tehnice din URSS, iar in prezent este cea mai mare institutie tehnica si de cercetare din domeniul fizicii din Federatia Rusa.

In perioada de dupa Revolutia din Octombrie, Ioffe a insistat ca Piotr Capita sa plece in strainatate, dar autoritatea formata dupa revolutie nu le permitea, pina cind nu a intervenit Maxim Gorki, cel mai influent scriitor rus din aceea perioada, care a obtinut permisiunea pentru ca acesta sa plece in Anglia. Cu putin timp inainte de plecare, Piotr Capita a trecut printr-o tragedie personala, epidemia de gripa “spaniola” luand viata tatalui, sotiei, fiului si fiicei sale nou-nascute.

Anglia, leaganul formarii lui Capita

Piotr Capita a ajuns in Anglia in 1921 in calitate de membru al comisiei Academiei Ruse de Stiinta, trimis in tarile vest-europene pentru restabilirea relatiilor stiintifice suspendate din cauza razboiului si a Revolutiei. Capita a lucrat in laboratorul din Cavendish, unde conducatorul acestuia, Ernest Rutherford, l-a acceptat pentru un stagiu de scurta durata, fiind ulterior impresionat de maiestria si entuziasmul tinarului fizician rus cu care a lucrat pana la urma mai bine de 10 ani.

Fizicianul de origine romana a sustinut in 1922, la Cambridge, o lucrare de dizertatie cu tema „Trecerea alfa-particulelor prin substante si metodele obtinerii campurilor magnetice”. Un an mai tarziu a devenit doctor in stiinta si a obtinut prestigioasa bursa Maxwell. In 1924 a fost numit in functia de adjunct al directorului laboratorului din Cavendish, unde aveau loc cercetarile magnetice, iar peste un an Capita a devenit membru al Colegiului Trinity.

Si viata personala a lui Capita s-a schimbat in primul deceniu petrecut in afara URSS-ului, unde era invitat in permanenta sa se intoarca. In 1925, la Paris, academicianul Aleksei Nikolaevici Krilov ii face cunostinta lui Capita cu propria fiica, Anna, care locuia cu mama ei in capitala Frantei. Aceasta a devenit sotia sa doi ani mai tarziu, iar impreuna au avut doi baieti, Andrei si Serghei, care au devenit si ei, la randul lor, cercetatori.

In anii 30, Capita a inceput sa faca cercetari asupra temperaturilor joase, dezvoltand noi metode pentru obtinerea acestora. In anul 1934 a elaborat un aparat cu ajutorul caruia putea produce cantitati considerabile de heliu lichid. In vara aceluiasi an, Capita a mers in vizita in URSS impreuna cu sotia sa, dar nu li s-a mai dat voie sa se intoarca in Anglia. Anna Alekseevna primeste permisiunea de a face o scurta vizita in Anglia pentru a-i aduce si pe copii la Moscova.

Activist pentru libertatea oamenilor de stiinta

In 1935, lui Piotr Capita i s-a propus functia de director al Institutului pe Probleme Fizice recreat in cadrul Academiei de Stiinte din URSS. Acesta a conditionat acceptarea pozitiei in schimbul achizitionarii utilajelor cu care lucrase in Anglia, iar Rutherford a fost, intr-un final, de acord ca sovieticii sa-i cumpere lui Capita utilajele din fostul lui laborator. Intoarcerea lui Capita in URSS a avut loc intr-o perioada grea, cind Stalin incepuse “curatarea de intelegenta”. Piotr Capita, avind o autoritate insemnata, a inceput sa poarte un dialog direct si deschis cu inalta conducere a tarii. Astfel, din 1934 pina in 1983, savantul a trimis mai mult de 300 de scrisori la Kremlin (lui Stalin- 50, lui Molotov – 71, lui Malencov – 63, lui Hrusciov – 26), iar multumita interventiei lui, multi oameni de stiinta au fost salvati de la moarte in inchisori si lagare in timpul terorii staliniste. In 1972, cind autoritatile din Kremlin au propus excluderea lui Andrei Dimitrievici Saharov din cadrul Academiei de Stiinte, Capita a fost unicul care s-a opus, subliniind ca „avem deja un rusinos precedent anolog – in 1933 fascistii l-au exclus pe Albert Einstein din Academia de Stiinte de la Berlin”.

La inceputul razboiului, Institutul pe Probleme Fizice a fost evacuat in Kazan, unde a functionat in incaperile Universitatii din Kazan. Aici, Capita a creat cea mai puternica instalatie cu turbina din lume, folosita pentru obtinerea in cantitati mari a oxigenului lichid necesar in industrie. In 1937, Capita descopera hiperfluiditatea heliului lichid, despre care a scris intr-o serie de lucrari, pentru care a primit, ani mai tarziu, Premiul Nobel in Fizica “pentru descoperiri si inventii in domeniul fizicii temperaturilor joase”. In 1939 a dezvoltat o noua metoda pentru lichefierea aerului printr-un ciclu de presiune scazuta folosind o turbina de inalta eficienta.

Refuzul de a colabora cu sovieticii

In 1945, cand Uniunea Sovietica a inceput lucrarile pentru crearea armelor atomice, refuzul sau de a participa la crearea armelor nucleare a dus la demisia si inlaturarea sa din cadrul cercetarilor stiintifice. Capita a fost destituit din functia de director al institutului si, timp de 8 ani, s-a aflat in arest la domiciliu, lipsit de posibilitatea de a comunica in vreun fel cu colegii sai din alte institute de stiinta si cercetare.

In casa sa de vacanta, fizicianul a utilat un mic laborator si si-a continuat cercetarile, punand bazele noii directii a electronicii de mare putere, considerat primul pas in calea spre dobindirea energiei termonucleare. Dar sa continue lucrarile sale la nivel maxim in acest domeniu omul de stiinta a putut doar dupa ce s-a intors la institutul sau in 1955. Acolo s-a si ocupat cu cercetarea plasmei la temperaturi ridicate, iar descoperirile facute de Capita au stat la baza crearii schemei reactorului termonuclear cu functionare neintrerupta. Cercetarile stiintifice de dupa razboi ale lui Capita cuprind cele mai diverse domenii ale fizicii, incluzind hidrodinamica straturilor lichide subtiri si natura fulgerului globular, dar interesul sau se concentra asupra generatoarelor de microunde si studiului diverselor proprietati ale plasmei.
Imediat dupa razboi, un grup de oameni de stiinta sovietici, alaturi de Capita, a insistat pe langa Guvern sa creeze o noua universitate tehnica, Institutul pentru Fizica si Tehnologie din Moscova. Capita a predat aici o perioada lunga de timp, iar din 1957 a facut parte si din prezidiul Academiei Sovietice de Stiinta, singurul membru al acesteia care nu a fost niciodata membru de partid.

Medalia Niels Bohr si Premiul Nobel

In 1965, pentru prima data dupa o intrerupere mai mare de treizeci de ani, Capita a primit permisiunea de a iesi din Uniunea Sovietica, in Danemarca, pentru a primi medalia internationala de aur “Niels Bohr”. La 17 octombrie 1978, Academia Suedeza de Stiinte i-a trimis, din Stockholm, lui Piotr Leonidovici Capita, o telegrama prin care il instiinteaza ca a primit Premiul Nobel pentru fizica, pentru cercetarile fundamentale in domeniul fizicii temperaturilor joase, alaturi de Arno Allan Penzias si Robert Woodrow Wilson.

Capita a primit aceasta veste fiind la Sanatoriul “Barviha”, din apropierea Moscovei, la odihna cu sotia sa. Printre intrebarile pe care i le-au pus jurnalistii, se afla si urmatoarea: “Pe care dintre realizarile stiintifice o considerati cea mai importanta?” Capita a raspuns ca, pentru un om de stiinta, cel mai important studiu este acela la care lucreaza in acel moment. “Munca mea actuala are ca obiect sinteza termonucleara”, a mai adaugat el.
Capita a murit la 8 aprilie 1984, cu putin inainte de a implini virsta de 90 de ani.

Fiul lui Piotr Capita este academicianul rus Serghei Capita, vorbitor si acesta al limbii romane. Sergei Petrovici Capita s-a nascut la 14 februarie 1928, la Cambridge, Marea Britanie si a crescut in URSS, unde s-a mutat in 1935 alaturi de parintii sai. Acesta a absolvit Institutul de Aviatie din Moscova, a lucrat la Institutul de Aerohidrodinamica, la Institutul de Geofizica si, pina in prezent, la Institutul de Fizica al Academiei de Stiinta a Federatiei Ruse. Timp de 35 de ani a condus catedra de Fizica a Institutului fizico-tehnic din Moscova. Este vice-presedinte al Academiei Stiintelor Naturale a Federatiei Ruse, membru al Academiei Europene, Laureat al Premiului de Stat din URSS si al Premiului UNESCO pentru activitatea de popularizare a stiintei. Fratele sau, Andrei Petrovici Capita, este savant-geograf, profesor la Universitatea de Stat „M.V.Lomonosov” din Moscova.

Serghei Capita despre tatal sau si mostenirea limbii romane

(Sursa: Magazin Bibliologic, Chisinau)

“Reporter: (…) Si a doua surpriza este ca vorbiti atat de bine limba noastra…
Serghei Capita: Iata ca si dvs., cand va referiti la aceasta limba, recurgeti la exprimarea eufemistica. Academicianul Piotrovski, un mare romanist si un foarte bun prieten al familiei noastre, a tot vorbit despre situatia lingvistica din Basarabia, inclusiv despre maniera al multor intelectuali, iscata din ratiuni de circumspectie politica, desigur, de a ocoli numele ei cel adevarat. Dar ea este limba romana si n-ai ce-i face. Bovarismul politicienilor de la Chisinau, care poate fi numit cu un cuvant mult mai dur, numai ca nu-mi pot permite sa ma cobor atat de jos, intretinut, ba nu – generat de o seama de politicieni chiar de aici, de la Moscova, este o mostra de ignoranta agresiva. Eu nu cred ca, in conditiile cresterii nivelului de instruire si ale democratizarii, opacitatea obscura a acestor grupari sovine nu va fi dezamorsata definitiv. Lucrul acesta, insa, depinde de vorbitorii acestei limbi, in primul rand de intelectualii de la voi, care trebuie sa spuna adevarul. Iar daca „a spune adevarul” vi se pare o expresie cam bombastica, atunci tineti-va de ceea ce se numeste demnitate intelectuala. Eu, fiind departe de locurile de bastina ale strabunicilor mei, tin la aceasta limba tocmai din acest sentiment de demnitate care include pentru un intelectual si datoria de a cunoaste si de a vorbi limba mamei care i-a dat viata si l-a crescut.

Daca bunicul si bunica erau basarabeni vorbitori de limba romana, daca tatal meu si mama mea au fost la fel, chiar daca, in virtutea situatiei lor, nu au prea avut conditii sa se si afirme in aceasta limba, cum puteam eu sa fiu altfel? Mai mult chiar, desi m-am nascut si am crescut departe de Basarabia, am mers pe urmele tatei si mi-am luat si eu o sotie basarabeanca, de prin partile Sorocii, asa incat, atunci cand ne retragem in caminul nostru familial, mai vorbim si romaneste. Am si mers impreuna, de cateva ori, cand eram mai tineri, in ospetie la parintii si la rudele sotiei mele…

R.: La conferinta de astazi ati produs o mare senzatie prezentand o viziune neasteptata asupra trecutului, prezentului si viitorului societatii, surpriza fiind amplificata si de faptul ca un fizician face revolutie in sociologie…

S.C.: Cel de-al doilea aspect al surprizei nu este, de fapt, o surpriza, ci e vorba de continuarea unei traditii de familie. Tatal meu, mai cu seama in perioada de dupa decernarea premiului Nobel, a fost o prezenta remarcabila a vietii publice ruse si internationale. Eu nu am facut decat sa-i urmez exemplul. Impreuna cu cativa colegi savanti din SUA si Danemarca, am incercat sa aplicam modelarea matematica pentru a afla -nu la nivelul presupozitiilor, dar mai mult sau mai putin exact- cum a fost comunitatea umana pana acum si ce ne asteapta in viitor.

Comunicatul de presa al Academiei Regale Suedeze de Stiinte din 1978

(Sursa: nobelprize.org)

“Toate obiectele si materia sunt constiuite din particule mici – atomi si molecule – care sunt in mod constant in miscare. Temperatura materiei sau corpului este dependenta de asa-numita “caldura de miscare”. Cand miscarea este oprita, temperatura scade la punctul de zero absolut, si anume -273o C.
Fizica temperaturilor joase lucreaza cu proprietatile materialelor la temperaturi imediat superioare punctului de zero absolut. S-a demonstrat ca, la aceste temperaturi, multe feluri de materiale au proprietati complet diferite, care reprezinta un interes pentru fizicieni si au o valoare tehnica notabila. Multe metale si aliaje, de exemplu, devin superconductive.
(…) In 1934, Capita a construit un nou dispozitiv pentru producerea heliului lichid, care racea gazul prin expansiune periodica. Pentru prima data a fost inventata o masinarie care putea produce heliu lichid fara racirea prealabila a hidrogenului lichid, ceea ce a reprezentat inceputul unei noi epoci in fizica temperaturilor joase.

In anii 1920 s-a constat ca, atunci cand heliul lichid este expus la temperaturi mai mici de 2,3 grade deasupra lui zero absolut, se transforma intr-o forma neobisnuita, cunoscuta sub numele de He II. In 1938, Capita a aratat ca He II are o mobilitate interna atat de mare si vascozitate atat de neglijabila, incat poate fi mai bine caracterizat prin termenul de superfluid.

(…) Ca rezultat al abilitatilor sale experimentale si tehnice remarcabile, Capita a jucat un rol de frunte in fizica temperaturilor joase timp de mai multe decenii. De asemenea, a aratat o capacitate impresionanta de a organiza si de a conduce munca de cercetare. A infiintat laboratoare pentru studiul temperaturilor joase in Cambridge si Moscova. (…) Descoperirile lui Capita, ideile sale si noile tehnici pe care le-a dezvoltat au fost fundamentale pentru expansiunea moderna a fizicii temperaturilor joase.”

Sursa: http://www.gazetadebistrita.ro