Chiar daca este criza, anul 2011 se anunta a fi unul foarte bogat în investitii pentru Piatra Neamt. Municipalitatea a reusit sa acceseze fonduri europene pentru derularea unor proiecte, dintre care o parte sunt deja aprobate pentru finantare iar altele urmeaza a fi aprobate. La acest moment, se afla în derulare doua mari proiecte privind modernizarea principalelor strazi. Este vorba despre doua din cele patru intrari/iesiri din municipiu, respectiv strada Movila înspre Bicaz, proiect în valoare de 4 milioane de euro si strazile 1 Decembrie si Cetatea Neamtului înspre Tg. Neamt, în valoare de 6,5 milioane de euro.
„Un alt proiect demarat la sfarsitul anului trecut, dar care va lua o amploare deosebita în cursul acestui an, este «Dezvoltarea infrastructurii turistice a masivului Cozla». Proiectul, în valoare de 13,5 milioane de euro, prevede realizarea a doua noi partii de schi, pentru începatori si avansati, urmand ca la sfarsitul perioadei de implementare, în Piatra Neamt sa existe trei partii de schi, care vor creste atractivitatea orasului din acest punct de vedere“, a explicat Dragos Chitic, viceprimarul municipiului Piatra Neamt.
25 de milioane pentru Curtea Domneasca
Lista investitiilor cu bani europeni continua cu un alt proiect important, la care lucrarile vor fi demarate în primavara, „Restaurarea zonei Curtea Domneasca”.
Proiectul ce vizeaza restaurarea cladirilor de patrimoniu, are termen de implementare pana în 2013 si o valoare de 6,9 milioane euro. De asemenea, tot pentru aceasta zona, mai exista alte doua proiecte. Unul este în stadiul de licitatie si prevede reamenajarea raului Cuiejdi, ceea ce va duce la fluidizarea traficului în zona Piata Ştefan cel Mare, precum si la crearea unei zone care poate avea diverse destinatii, cum ar fi locuri de parcare si de promenada. Valoarea totala a proiectului este de 10 milioane de euro.
A treia parte a investitiei de punere în valoare a zonei Curtea Domneasca, cuprinde extinderea Pietii Libertatii, crearea unui spatiu de promenada si realizarea unui pasaj subteran, cu locuri de parcare, inclusiv pentru autocare.
Proiectul are o valoare de 7,4 milioane de euro, urmeaza sa fie demarata procedura de licitatie, termenul de implementare fiind de 51 de luni.
„Mai avem un proiect cu fonduri europene care vizeaza promovarea zonei turistice a municipiului Piatra Neamt. Planul administratiei locale este de a transforma orasul într-un centru tu-ristic, în acest sens obtinand si statutul de statiune turistica, în anul 2010. Era firesc sa accesam un proiect pentru a ne promova zona si a atrage turisti. Este un proiect cu o valoare de 211.000 euro, va fi implementat începand din acest an, termenul de finalizare este 2012“, a spus viceprimarul municipiului Piatra Neamt. Acestea sunt proiectele cu finantare europeana la care se lucreaza sau urmeaza sa fie demarate anul acesta. Potrivit autoritatilor locale, în urmatorii patru ani, în total, se asteapta fonduri europene peste 40 de milioane euro.
Fonduri guvernamentale
La investitiile cu bani europeni se adauga o serie de proiecte cofinantate din fonduri guvernamentale. Astfel, municipalitatea are în plan un proiect de reconstructie al Parcului ecologic Cozla, în valoare de 250.000 euro. Proiectul a fost demarat anul trecut si are ca termen de implementare 5 ani. De asemenea, anul acesta se vor face împaduriri si lucrari pentru corectie torenti pe masivul Cozla.
Administratia publica si-a mai propus sa finalizeze în acest an, noul camin de batrani, sub titulatura „Centrul Social Pietricica”.
Un alt proiect cofinantat de la Administratia Fondului de Mediu, în valoare de 585.000 euro, se refera la îmbunatatirea calitatii mediului prin amenajarea de spatii verzi în doua zone importante din municipiu. Mai sunt cateva proiecte pe mediu, ce vizeaza regularizarea de torenti pe dealul Cozla în valoare de circa 350.000 euro, precum si împadurirea a 4 hectare de padure, pe un teren degradat de la baza dealului Carlomanu.
Programul de reabilitare termica a blocurilor este un alt proiect derulat cu fonduri guvernamentale.
În Piatra Neamt sunt deja 42 de blocuri incluse în program, pentru alte 6 au fost scoase la licitatie la sfarsitul anului trecut, iar executia va începe în primavara. Municipalitatea are o lista cu solicitari de reabilitare termica pentru înca 180 de blocuri.
„În functie de finantarea care va veni de la Guvern, vom continua acest program foarte important, deoarece majoritatea blocurilor sunt construite înainte de 1989 si au probleme în ceea ce priveste eficienta energetica. Totodata, ne dorim sa fim cuprinsi în acel program guvernamental, care se deruleaza prin Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, ce cuprinde reabilitarea a 10.000 de km de drumuri, la nivel national. Am trimis deja solicitarea noastra, care cuprinde aproximativ 50 de km de strazi din municipiu“, a declarat viceprimarul Dragos Chitic.
Palatul Sporturilor este un alt obiectiv important pe care autoritatile locale si l-au propus sa-l termine anul acesta. Proiectul a fost finantat partial de catre bugetul de stat prin Compania Nationala de Investitii, iar administratia locala are obligatia sa asigure dotarile si utilitatile pentru aceasta cladire.
Locuinte pentru tineri
În ceea ce priveste constructia de locuinte, municipalitatea urmeaza sa finalizeze cele 200 de unitati locative sociale din cartierul Valeni, cel mai probabil în primavara.
Un element de noutate îl reprezinta alocarea prin sedinta de Consiliu Local de saptamana trecuta, a unei suprafete de 15.000 mp, teren obtinut de la Ministerul Apararii Nationale, situat în strada Izvoare, pentru construirea de unitati locative prin ANL. Totodata, continua procesul de vanzare a locuintelor ANL.
În Piatra Neamt sunt aproximativ 800 de unitati locative aflate în regim de închiriere.
Primaria intentioneaza sa reabiliteze un camin al Colegiului Tehnic de Transporturi, ce va fi transformat în locuinte sociale.
______________________
Ministrul, prezent la semnarea contractului
Sambata, 22 ianuarie, Valerian Vreme (foto), ministrul Comunicatiilor si Societatii Informationale, a fost prezent la sediul Primariei Piatra Neamt, pentru semnarea contractului de finantare pentru proiectul „Municipiul Piatra Neamt, inovatie si informatizare pentru cetateni si mediul de afaceri“ (Tic II). Proiectul a fost depus în cadrul Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice, Axa Prioritara III – „Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor pentru Sectoarele Privat si Public”. Valoarea totala a proiectului este de 5.774.179,60 lei, din care contributia eligibila nerambursabila – 4.571.886,20 (98%), iar contributia proprie – 93.303,80 lei (2%). Durata de implementare a proiectului este de 18 luni.
„Este un proiect orientat spre cetatean. Printre facilitatile acestui proiect se numara furnizarea de servicii publice online – informatii cu referire la situatia taxelor si impozitelor locale, stadiul cererilor si sesizarilor depuse online sau la adresa Primariei Municipiului Piatra Neamt, accesul cetatenilor, mediului de afaceri si a institutiilor administratiei publice la serviciile publice printr-o infrastructura hardware, comunicatii software integrate, cresterea gradului de informare a publicului si a vizibilitatii activitatilor desfasurate de catre Municipiu”, a precizat ministrul Valerian Vreme.