ATLANTIDA DIN MAREA NEAGRA
April 25th, 2012 |
by Gabriela Dobrescu in CIVILIZATII ANTICE
Autor: CARMEN DRAGOMIR
Jeno Szabo este singurul român care a făcut parte din echipa lui Jacques-Yves Cousteau şi are la activ peste şapte mii de scufundări prin apele din toată lumea, unde a găsit nenumărate comori. În 2004, echipa de scafandri specializaţi în arheologie subacvatică condusă de Jeno Szabo a început să facă primele investigaţii pentru a putea demara acţiunile de căutare ale vechiului Callatis.
Trei ani mai târziu au obţinut ajutorul scafandrilor unguri care au venit şi cu aparatura necesară unei astfel de acţiuni. Au făcut un plan de cheltuieli estimative şi l-au înaintat secretarului general al Ministerului Culturii şi Cultelor de la acea vreme, Virgil Niţulescu, care a aprobat iniţial bugetul. Într-o săptămână de scufundări au găsit ruine, străzi, coloane şi o epavă a unei corăbii care folosea la transportarea marmurei. În apropierea epavei au fost găsite şi fragmente ceramice.
Tot într-o săptămână au cheltuit şi peste 15 mii de euro din buzunarele propriii, iar ministerul s-a făcut că plouă. Investigaţiile s-au oprit şi nu au fost reluate nici până în zilele noastre. Fascinaţi de descoperirea senzaţională, membrii echipei au încercat să strângă bani de pe unde s-a putut, au înfiinţat un Centru de Cercetări Subacvatice, toate fără prea mare succes.
Deşi iniţial nu au vrut să facă publică povestea de teama căutătorilor de comori care ar putea distruge vestigiile, scafandrii arheologi s-au hotărât să ceară ajutor de la alţii şi i-au chemat pe cei de la Discovery Channel, care ar putea da o parte din banii necesari, în schimbul exclusivităţii.
OPT KILOMETRI TICSIŢI DE COMORI
“Am luat legătura cu Ambasadorul ONU în România, doamna Soknan Han Jung, despre care ştiam că e pasionată de scufundări. Am luat-o de mână şi am dus-o pe străzile pavate de sub apă, i-am arătăt ce am găsit, iar doamna ambasador s-a arătat foarte entuziasmată de potenţialul cultural al descoperirii.
I-a trimis o scrisoare ministrului Culturii de atunci, Adrian Iorgulescu, în care îi aducea la cunoştinţă că perimetrul investigat a fost doar de 0,0025% din aria detectată de aparate, iar cercetarea întregii suprafeţe poate scoate la lumină valori culturale nemăsurate şi, în acelaşi timp, poate contribui la dezvoltarea turismului în zona litoralului românesc. În final, i-a sugerat includerea Callatisului în proiectul “România frumoasă”, care fusese demarat. Nu am mai auzit nimic de atunci, s-a aşternut tăcerea”, povesteşte Jeno Szabo.
Coordonatele relevate de aparatura folosită în săptămâna de cercetări au evidenţiat o arie de opt kilometri pătraţi unde au fost înregistrate aşa-numitele “anomalii”- puncte care se diferenţiază de relieful natural. Tehnologia folosită costă câteva sute de mii de euro şi nu există în România, ea a fost adusă de colegii unguri care au participat la scufundări. “Degeaba ne scufundăm o sută de inşi, fără să avem ce ne trebuie. În prima fază se face o survolare instrumentală în care se detecteaza anomaliile, apoi un computer analizează care dintre acestea merită cercetate. Se scufundă apoi un robot ROV teleghidat de la suprafaţă, dotat cu lumini şi camere video, ca la Titanic. Abia apoi merg scafandrii. Interpretarea sonarului este clară, sunt foarte multe anomalii, nu poate fi nici o îndoială că acolo este un sit”, povesteşte Rasty, unul dintre membrii Centrului de Cercetări Subacvatice.
LA ALŢII SE POATE
Vestigiile scufundate ale Callatisului au mai fost însă semnalate şi prin anii ’60, când scafandrii militari Constantin Scarlat şi Vasile Cozma au găsit în aceeaşi arie piese arheologice, amfore, ancore ale unor corăbii antice, piese care se află la muzeul din Constanţa. Jeno Szabo spune că “în acea perioadă tehnica nu permitea însă o cercetare foarte precisă, iar ei nu erau specialişti şi nu puteau identifica toate indiciile”.
“Oriunde s-ar întâmpla aşa ceva, toată lumea ar sări să valorifice acest potenţial, s-ar relansa turismul. La noi nu s-a întâmplat nimic. În Grecia siturile subacvatice sunt acoperite cu grilaje metalice pentru a nu se putea lua nimic de acolo, vine turistul şi face scuba-diving. Altele sunt scoase la suprafaţă. În SUA se acoperă cu o cupolă de sticlă, iar turiştii vin cu un mini-submarin şi se uită. Se pot face şi tuneluri sub apă, depinde de buget. Mai mult decât să găseşti un oraş subacvatic pentru a relansa turismul, nu mai e nimic. Am zis că băgăm bani de la noi pentru a continua, dar a venit criza şi nu s-a mai putut. O săptămână de cercetări costă minim 20 de mii de euro, fără a pune la socoteală instrumentele. Dar nu este normal ca o descoperire de genul ăsta să fie finanţată din buzunarul meu. Eu am fost de mic fascinat de această poveste, am citit despre Callatis şi mereu am avut acest avânt de a-l căuta”, mai spune Jeno Szabo.
IMPORTANŢĂ ZERO
Specialiştii în arheologie sunt însă moderaţi în ceea ce priveşte descoperirile scafandrilor şi afirmă că nu se pot pronunţa până nu văd cu propriii ochi ce este în adâncurile apelor. “Eu nu spun că nu cred, dar spun că vreau dovezi, ce am văzut nu îmi ajunge. Ceea ce cred ei că sunt străzi, eu cred că este rocă naturală. Mangalia, din punct de vedere arheologic, este de importanţă zero. Asemenea descoperiri nu sunt importante, sunt senzaţionale. Este foarte plauzibil să fie acolo ce spun ei, însă zona este nisipată, trebuie aspiratoare subacvatice, e o muncă de Sisif. În plus, nici nu se pune problema să găsim fonduri, abia avem bani pentru o aşa -zisă reprezentare”, susţine dr. Sorin Marcel Colesniuc, cercetător ştiinţific, directorul Muzeului de Arheologie “Callatis” din Mangalia.
În contrapartidă, Jeno Szabo afirmă că aparatura subacvatică folosită pentru prima oară în România de echipa sa nu lasă loc de îndoieli: “Din cele 27 de anomalii identificate nu am apucat să cercetăm în acea săptămână decât patru dintre ele. În toate cele patru locuri am descoperit vestigii. Pentru a verifica toate punctele detectate de radar este nevoie de câteva săptămâni de scufundări”.
În lipsa banilor pentru a analiza ceea ce se află în adâncurile de lângă Mangalia, un tezaur cultural şi un potenţial punct de interes turistic fascinant rămâne însă înnecat şi acoperit de nisipurile mării.
CALLATIS, ORAŞUL ANTIC GĂSIT SUB APE
În aprilie 2007, câţiva scafandri români ajutaţi de colegi din Ungaria au început o expediţie pentru cercetarea subacvatică, dotaţi cu tehnologie de ultimă oră, similară celei care a dus la descoperirea Titanicului. Sonarele au detectat o “anomalie” ciudată în adâncurile apelor de lângă Mangalia.
La aproximativ 6 metri adâncime, sub nisipul de pe fundul mării, scafandrii au descoperit artefacte, pereţi, coloane şi străzi pavate. Au realizat că au găsit ceea ce căutau, vechiul oraş pierdut al Callatisului, întemeiat de greci la porunca oracolului din Delfi, pe locul unei aşezări getice.
Documentele Antichităţii lasă loc de interpretări în ceea ce priveşte data la care s-a pus temelia cetăţii. Deşi este menţionată în scrieri încă din sec. VI î.Hr, nu există dovezi arheologice mai vechi de sec. IV î.Hr. Cert este că oraşul cunoaşte o perioadă de înflorire rapidă, apoi decade o dată cu începutul erei noastre, însă prosperă din nou în decurs de câteva secole.
Nici data distrugerii cetăţii nu se ştie cu exactitate. Unele ipoteze susţin că o parte a oraşului s-a scufundat în urma unui cutremur, altele aveansează ideea că cetatea a fost înghiţită încet de ape, din cauza procesului de eroziune. Deşi toţi specialiştii în arheologie recunosc că o astfel de descoperire este fabuloasă şi afirmă că vestigiile scoase la lumină până acum pe ţărmul românesc atestă miracolul şi geniul arhitecturii greceşti, majoritatea se abţine să se pronunţe în lipsa văzutului cu propriii ochi.
Fără alocarea unor fonduri pentru o cercetare serioasă a perimetrului, România va rămâne cu un tezaur arheologic necunoscut şi cu un potenţial turistic fascinant în zona Mării Negre, scufundat ca şi oraşul pierdut al Callatisului.
SURSA: Jurnalul
BULGARII VOR CAUTA ATLANTIDA IN MAREA NEAGRA
In iulie anul acesta, o expeditie bulgareasca va incepe cautarea Atlantidei in Marea Neagra. Acesta va fi un eveniment de mare amploare si este pe cale sa devina realitate multumita filosofului si profesorului bulgar Hristo Smolenov, care va fi coordonatorul cercetarilor.
Acesta a stabilit ca multe dintre obiectele descoperite in situl arheologic de la Varna reprezinta etaloane unice de referinta pentru masurarea unghiurilor, a distantelor si a proportiilor. Tot aici a fost gasit si cel mai vechi aur prelucrat din lume, informeaza Teen Problem.
Artefactele descoperite la Varna si resturile de oase umane dateaza de acum sapte mii de ani, acest lucru stabilindu-se in laboratoare de profil din lume. Este interesant de observat ca si sistemul de masurare folosit de civilizatia egipteana, dar si de cea sumeriana, se bazeaza pe unitatile similare descoperite la Varna.
Acest lucru vorbeste nu numai despre asemanarile dintre cele doua civilizatii, dar a aparut si ipoteza ca cele doua sa se fi desprins din cadrul civilizatiei disparute a Atlantidei.
SURSA:http://www.ziare.com/magazin/inedit/bulgarii-vor-cauta-atlantida-in-marea-neagra-1091280
ATLANTIDA A EXISTAT IN MAREA NEAGRA
Insula Şerpilor, rămăşiţa unui continent
Marele Diodor amintea în scrierile sale Insula Şerpilor, cunoscută ca Insula Leuky: “În faţa ţinutului celţilor, în parţile Oceanului, este o insula numită Leuky, adică Albă. Latona, mama lui Apollo, s-a născut aici şi din cauza asta Apollo este mai venerat aici decţt ceilalţi zei… Această insulă era numită şi Helixea (Felicia) sau “nesos makaron”, Insula Preafericiţilor. Nu departe de acolo erau munţii Riphei (Carpaţi)…”
Preafericiţii sau Blajinii erau urmaşii atlanţilor, cunoscuţi şi sub numele de rămăni. Despre ei textele vechi amintesc că locuiau pe lângă apele cele mari în care se varsă toate apele, iar folclorul românesc spune că în acele tarâmuri îşi are Dumnezeu cetatea de unde guvernează toate ale lumii, bune şi rele. Ipoteza existenţei unei Atlantide pe teritoriul actualei Mări Negre a fost îmbraţişata şi de Robert D. Ballard, fost ofiţer al armatei maritime a Statelor Unite şi oceanograf specializat ân arheologie acvatică, printre altele fiind descoperitorul rămăşiţelor Titanicului şi a navei de luptă Bismark. Acesta susţine că în urmă cu circa 7.000 de ani, fâşia de pămâînt care separa Mediterana de lacul Mării Negre a cedat sub presiunea apei. Revărsarea acesteia a fost catastrofală pentru civilizaţia momentului respectiv. Forţa apei a distrus totul în calea ei, iar egalizarea celor două nivele s-a făcut abia după 40 de zile. O serie de construcţii ciudate au fost depistate, cu ajutorul sonarului, pe fundul mării. Să fie oare vorba despre Atlantida? Susţinătorii plasării Atlantidei în Marea Neagră cred mai departe că adevăratele dovezi sunt îngropate în apropierea coastelor României, iar Insula Şerpilor e o rămăşişă a înfloritoarei civilizaţii de acum 10.000 de ani.
Etnograful Adrian Bucurescu arată că Atlantida s-a scufundat în marea denumită de egipteni Siriath, adică Marea Neagră. În cinstea lui Orpheus, împăratul-zeu numit de atlanţi, şi urmaşii lor direcţi, tracii, egiptenii au ridicat acum mai mult de 5.000 de ani, la Giseh, enigmaticul Sfinx. În 1913, în „Dacia preistorică“, Nicolae Denşuşianu localiza Atlantida între Porţile de Fier şi Sfinxul din Bucegi. „Atlantis“ este tradus de unii lingvişti prin „Fericire“, iar grecii antici denumeau actuala Insula a Şerpilor din Marea Neagră, (Nesos) Makaron, adică „A fericiţilor“. Nu departe de ea, arheologii ruşi au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite, dupa unii, atlanţilor. În apropiere, la Hamangia, au fost găsite uimitoarele figurine din lut, intitulate generic „Gânditorul“ şi datate 5000-3000 î.Hr., într-o perioadă când de gândire abstractă nu putea fi vorba.
Însaşi cetatea Histria conţine o ciudaţenie: pare a fi construită pe role. Este vorba despre un sistem de coloane orizontale peste care a fost construit zidul propriu-zis. Pentru cei care nu sunt specialişti, le spunem doar că astfel de construcţii folosesc, la ora actuală, arhitecţii japonezi pentru a atenua şocul cutremurelor. Este celebrul sistem de “clădiri pe role” care asigură siguranţa înaintea cutremurelor de orice fel. De unde cunoşteau grecii veniţi aici, pe ţărmul Mării Negre, această tehnică? Şi dacă o cunoşteau, de ce cetaţile din patria lor (mult mai încercată din punct de vedere seismic) şi din alte zone colonizate nu au fost construite în acelaşi mod?…
Charles Berlitz a publicat într-una din carţile sale, „Atlantis, al optulea continent“, o hartă modernă a planşeului Oceanului Atlantic. În zona Insulelor Canare, el arată că exista şi azi, acoperit de ape, un masiv muntos numit Dacia. De aici, presupunerea că atlanţii au plecat către zona Carpato-Danubiană, iar tracii ar fi urmaşii atlanţilor. Poate au ajuns în Insula Şerpilor (Alba) unde există acel templu al Zeului Soare (atlanţii aveau o religie bazată pe cultul Soarelui), apoi unul închinat lui Ahile sau chiar mormântul semizeului. Edificiul antic avea formă pătrată, fiecare latură având 29,87 m şi se pare că avea nouă altare. Funcţiona şi ca oracol şi se spune că aproape totul era din aur, marmură albă şi mărgăritare. Legendele romane spuneau că templul alb nu a fost construit de mâna oamenilor, ci era de origine divină. Motiv pentru care întreaga insulă a fost numită Insula Sfântă. Atlanţii e posibil sa fi ajuns şi prin parţile Braşovului, dacă ar fi să dăm crezare ipotezei care susţine că enigmaticul Templu al Ursiţelor de la Sinca Veche a fost întemeiat de aceeaşi civilizaţie care a ridicat şi Templul Alb din Insula Şerpilor. Un lucru e sigur şi uimitor: tracii au avut cunoştinte extraordinar de avansate pe care nu prea avea de unde sa le ia decât de la nişte colonizatori, necunoscuţi deocamdată.
Dintre stânce arcuite, din gigantice portale
Oastea zeilor Daciei în lungi şiruri au ieşit…
Zeii Daci ajung la marea, ce deschide-a ei portale,
Se reped pe trepte’nalte şi cobor în sure hale
Cu lumina, ei îngroapă a lor trai întunecos;
Dară ea, înfiorată de adânca ei durere,
În imagini de talazuri cânt-a Daciei cădere
Şi cu-albastrele ei braţe ţărmii mângâie duios.”
Biblia vorbeste despre un mare potop caruia nu i-a supravietuit decat Noe si familia sa. Mergand pe firul Bibliei, constatam ca, dupa ce fiii lui Noe s-au despartit si a plecat care incotro. Numai ca, desi in afara lor nu mai ramasese nici un om pe Pamant, fiii lui Noe s-au intalnit, totusi, cu oameni. Dar nu de inadvertentele Bibliei ne vom ocupa in acest material. Analizind scrierile vechi ale fiecarui popor, constatam ca la fiecare gasim cate un potop din care s-au salvat foarte putini. Ce e mai interesant, e faptul ca legendele românesti vorbesc, la randul lor, despre diverse inundatii catastrofale, dar cine sa ia seama la niste ‘povesti’, cum le spun majoritatea românilor.
Si totusi, atunci cand aceste “povesti” sunt demonstrate fizic, cu vestigii fizice descoperite, lumea stiintifica amuteste, da putin inapoi si apoi incearca sa demonstreze noua ipoteza, uitind ca tot ea refuza sa accepte niste idei ce pareau a depasi realitatea construita cu migala, de unii pseudo-cercetatori, timp de ani de zile.
Sfirsitul Atlantidei si inceputul Potopului
Michael Robinson este profesor la Universitatea Ohio si este specializat in inundatiile catastrofale care s-au abatut asupra Pamantului din cele mai vechi timpuri.
A fost unul dintre cei care au imbratisat ipoteza emisa de Robert Ballard, cand acesta afirma ca Potopul Biblic a inceput in bazinul Marii Negre. Numai ca, spre deosebire de Ballard, Michael Robinson a preferat pentru cercetarile sale nu tarmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epava de corabie veche de cateva mii de ani, ci tarmul nordic românesc, in apropiere de insula Serpilor, si undeaparatura a inregistrat niste constructii ciclopice stranii, piramide si catedrale ce par de neinchipuit pentru zilele noastre.
“In cercetarile mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice care arata ca toate civilizatiile isi au radacinile pe teritoriul patriei dumneavoastra si am avut acces la toate descoperirile facute in România, din acest punct de vedere, descoperiri de care românii nici macar nu au auzit”. Robinson face mai mult. El isi face cercetarile in lungul bazinelor riurilor românesti, despre care considera ca sunt ramasite ale unui fluviu imens care strabatea continentul eurasiatic sau chiar ale unui lac cu apa dulce care acoperea România in urma cu mai multe zeci de mii de ani. Ipoteza sa este destul de indrazneata, dar nu singulara. Afirma ca pe teritoriul României Mari ar fi fost fantastica Atlantida si ca cetatile descoperite in munti nu sunt decat ramasite a ceea ce a mai ramas din stravechea civilizatie, dupa scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune aceasta ipoteza cu o alta, cea a originii Potopului, punind egalitatea intre cele doua evenimente.
“Ceea ce oamenii au numit Noe si familia sa, au fost, in fapt, singurii atlanti care au supravietuit cataclismului. Iar arca a fost construita din lemn de cedru la dumneavoastra, in România, locul de unde a inceput si marea inundatie a Pamantului”.
Muntii Carpati sunt plini de vestigii preistorice, pe care unii visatori le numesc “atlante”, altii “pelasgice”. In acest sens, Bucegii aprind imaginatia prin toponimie, dar mai ales prin multimea de megaliti, fie ca au fost sculptati de mesteri din stravechime, fie ca i-ar fi cioplit vantul, zapada si ploaia. Cele mai spectaculoase astfel de monumente sunt, desigur, Sfinxul Romanesc si Babele.
Posted in
Excelent articol,felicitari.
Multumesc,Andreea! Sunteti minunate si restiui sa daruiti mult.Aveam nevoie sa vad aceasta emisiune(in direct nu am reusit),tocmai pentru ca uitasem sa iert si sa ma iert.Nimic nu este intamplator si datorita voua am depasit situatii mai putin usoare.Va iubesc!