Facebook Twitter Email

 

măreşte imaginea

Recentele descoperiri în urma explorărilor OMV-Petrom din blocul off-shore Neptun indică resurse importante de gaze şi petrol în platoul românesc al Mării Negre.
Compania mai are multe lucrări de exploatare de efectuat pentru a confirma aceste resurse importante, dar Gerhard Roiss, preşedintele şi directorul general al OMV, consideră că exploatarea resurselor din Marea Neagră reprezintă cheia dezvoltării viitoare a economiei României şi a economiei europene.
Domnia sa a declarat, ieri, la Londra, că gazul din Marea Neagră poate fi adus în Europa prin Nabucco West, conductă de gaze care va alimenta consumatorii europeni şi cu gaz din zona Mării Caspice. Nabucco West va fi conectat cu gazoductul TANAP, dezvoltat de Turcia şi Azerbaidjan, astfel că gazul din Marea Neagră poate ajunge şi în Turcia, o ţară cu o cerere în continuă creştere de energie.
Şeful OMV a menţionat că planurile investiţionale ale companiei se vor concentra pe explorarea şi producţia de ţiţei şi gaze din Marea Neagră şi Marea Nordului. În câţiva ani, circa două treimi din investiţiile anuale ale grupului austriac vor merge în această direcţie.
Descoperirile din blocul Neptun au încurajat grupul OMV să preia, în parteneriat cu alţi investitori, activitatea de explorare în blocurile Khan Asparuk din Bulgaria şi în blocurile Skifska din Ucraina.
Aceste două zone se află tot în Marea Neagră, în imediata apropiere a blocului Neptun, unde primele rezultate ale cercetărilor au arătat un potenţial de 42+82 miliarde mc de gaze.
Jaap Huijskes, membru al boardului OMV responsabil cu explorarea şi producţia, a declarat că ţinta grupului austriac pentru 2014 este menţinerea producţiei în câmpurile vechi de exploatare în România şi Austria la o valoare de 200-210 mii boe (barili echivalent petrol) pe zi. În acest scop, compania implementează tehnologii noi de producţie şi investiţii costisitoare.
Ţinta OMV de creştere cu 60% a proiectelor de dezvoltare în sectorul explorărilor şi producţiei rămâne în picioare şi va aduce o creştere a producţiei cu 350 mii boe pe zi din 2016.
Manfred Leitner, membru al boardului OMV responsabil cu rafinare şi marketing, a spus că rafinăria Arpechim este închisă permanent, iar la rafinăria Brazi programul de modernizare se va încheia în 2014. Totalul investiţiilor de la Brazi este de circa 600 milioane euro. Programul de modernizare a început în anul 2008.

ALINA TOMA VEREHA, Corespondenţă din Londra
Sursa : BURSA
Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva