- A mai rămas o singură zi până la evenimentul organizat de LSRS, Gala Studenților Români din Străinătate. În data de 8 ianuarie 2013 vor fi anunțați și premiați cei mai buni studenţi şi absolvenţi români din străinătate pentru anul academic 2011-2012 înscriși în competiția LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate. Evenimentul va avea loc mâine, începând cu
ora18.00
- , la
Palatul Parlamentului
- , în sala
C.A.Rosetti
- .
Lansare SMART Diaspora. Strategia Multidimensionalăde Atragere în România a Tinerilor din Diaspora va fi înaintată autorităților și va fi făcută publică în cadrul aceluiași eveniment. Înainte de definitivarea propunerii de Strategie, LSRS a transmis spre consultare în 12 dintre filialele și reprezentanțele participante la proiect setul de recomandări conținut în acest document. Peste 200 de studenți și absolvenți români din străinătate le-au consultat și analizat în cadrul unor dezbateri „offline” și „online”, care au avut loc în perioada 10 noiembrie – 15 decembrie 2012 în comunitățile LSRS din Austria, Belgia, China, Danemarca, Franța, Germania, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Spania, Statele Unite ale Americii și Suedia. Dezbaterile au avut ca temă comună provocările, oportunitățile și soluțiile privind revenirea în România a tinerilor înalt calificați din străinătate și au contribuit substanțial la consolidarea Strategiei.
Adunarea Generală a Studenților Români din Străinătate. Adunarea Generală a avut loc vineri, 4 ianuarie, ora 15:00 în sala Aula Magna a Academiei de Studii Economice București. Anul acesta, membrii s-au întâlnit nu doar pentru a prezenta raportul de activitate a Ligii pentru 2012, ci și pentru a cunoaște candidații la funcțiile de conducere a LSRS. Conform Statutului LSRS, neîntrunirea cvorumului necesar pentru validarea alegerilor presupune reconvocarea online a Adunării Generale. Votul se desfășoară online printr-o platformă de votare profesionista. Membrii LSRS cu drepturi depline pot vota candidații la conducerea LSRS în sistem electronic până în data de 8 ianuarie 2013, ora 18:00. www.lsrs.ro/web/Activitati/Adunarea-Generala-LSRS—-5–8-ianuarie-2013-2084
Gala Studenţilor Români din Străinătate 2013 este un eveniment organizat cu sprijinul sponsorilor: PETROM, BRD Groupe Société Générale, ANPCDEFP, Chevron, CEC Bank, British Council, Renault, NNDKP, GHF, BCR, Vinarte și Hotel IBIS.
Susţinem și ne susţin: Fulbright Commission Romania, Campus France, ROTARY, ROTARACT, INTERACT, ESN Romania, AEGEE Bucuresti, Succes Pentru România, USR, Uniunea Studenților Academiei de Studii Economice București, Educativa, ANOSR, Student Sport, Catalyst / HIPO, CRREDAE, Inspire Business, Asociația Bursierilor Guvernului Francez, FrancoJobs, Brain Romania, UEFISCDI, Qual Media și Smartlink Communications.
Parteneri media: TVR, Adevărul, Europa FM, Radio România Cultural, CityNews.ro, Radio România Internațional, Radio Târgu-Mureș, Academic Link, Business Woman, Edu-news.ro, Știri ONG, Evenimente Studențești, Forbes, OnlineStudent.ro, privesc.eu, România Pozitivă, Stiriexterne.com, Transilvania TV, Studenție.ro.
Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) oferă studenţilor și absolvenților români de peste hotare un cadru deschis de dialog și acţiune.
LSRS promovează inițiativa, profesionalismul şi solidaritatea membrilor săi, ca reprezentanți de valoare ai României, şi o atitudine pozitivă față de perspectivele reorientării lor spre țară.
Obiectivul principal al LSRS este de a apăra şi promova drepturile şi interesele academice, profesionale, sociale, civice şi culturale ale membrilor săi, precum și de a sprijini contribuția lor la dezvoltarea României.
LSRS este o organizaţie neguvernamentală, apolitică și echidistantă.
Sursa Romania Pozitiva