Facebook Twitter Email


Astăzi, 26 aprilie 2013, în sala 120 a Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, a avut loc o întâlnire între reprezentanţii CJ Braşov şi o delegaţie a Regiunii Erbil, Kurdistan. Din delegaţia Erbil – Irak au făcut parte 23 de membri printre care s-a numărat Viceguvernatorul TAHIR ABDULLAH OTHMAN. Vizita vine ca urmare a faptului că, în luna noiembrie 2012, în prezenţa Ministrului de Externe român, Titus Corlăţean s-a semnat acordul de cooperare şi prietenie între Consiliul Judeţean Braşov şi Guvernoratul Erbil. Au semnat Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, şi Guvernatorul Erbilului, domnul NAWYAD HADI. Protocolul are ca principal scop sprijinirea relaţiilor economice între cele două regiuni.
Programul a inclus vizite la societăţi româneşti care doresc să îşi promoveze produsele şi serviciile în Kurdistan: Kronospan, FlashNet, Eurostrade SRL, Galii Gallo, ADREM şi SIVECO.

Vizite bilaterale

Reprezentanţi ai celor două regiuni au făcut vizite bilaterale pentru a identifica oportunităţi de cooperare în condiţii reciproc avantajoase. Având în vedere sprijinul acordat de Guvernul României şi cel al Regiunii Kurdistan cooperării la nivelul administraţiei publice locale, cele două părţi au hotărât semnarea prezentului Acord.
Relaţiile între Judeţul Braşov şi Guvernoratul Erbil se bazează pe: respect, încredere şi avantaj reciproc.
Prezentul Acord urmăreşte :
– Promovarea unei mai bune cunoaşteri şi conservări a valorilor culturale şi istorice, care să ducă la o mai bună înţelegere şi cunoaştere a celor două naţiuni;
– Sprijinirea dezvoltării relaţiilor economice între cele două regiuni, astfel încât cetăţenii acestora sa aibă în viitor şanse egale.
Acest Acord constituie baza formală pentru dezvoltare a relaţiilor de cooperare prin:
– organizarea unor acţiuni culturale în cele două regiuni pentru a promova valorile culturale şi istorice;
– iniţierea unor schimburi de experienţă la care să participe reprezentanţi de la autorităţile publice locale, în vederea eficientizării activităţii acestora;
– iniţierea unor parteneriate publice între diverse comunităţi din cele doua regiuni;
– realizarea de schimburi economice si promovarea cooperării între companii private şi publice în condiţii reciproc avantajoase;
– încurajarea creării unor companii mixte în care să fie implicate întreprinderi din cele două regiuni.

Reuniuni alternative

Pentru a promova implementarea acestor şi a altor iniţiative, fiecare parte se angajează să desemneze un comitet de reprezentare care să participe la reuniunile bianuale desfăşurate, alternativ, în fiecare regiune. Aceste comitete vor propune şi vor conveni, fiecare pentru regiunea sa, asupra iniţiativelor ce urmează a fi derulate. Astfel de iniţiative vor fi apoi depuse autorităţilor competente din fiecare regiune, pentru avizare formală şi implementare.
Preşedinţii celor două regiuni se angajează să se ocupe de ratificarea prezentului Acord de către Consiliile lor Regionale.

Beneficii reciproce

Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, a declarat: “În vizita de lucru în Regiunea Erbil am întâlnit oameni ospitalieri şi dornici de cooperare. Prin semnarea Protocolului am pus bazele colaborării între cele două regiuni. Prin întoarcerea vizitei reprezentanţilor Regiunii Erbil sunt sigur că vom consolida Protocolul. Kurdistanul are un potenţial foarte mare şi orice colaborare poate aduce beneficii reciproce. M-aş bucura să fim o punte de legătură între dumneavoastră şi Uniunea Europeană. Menţionez că am avut o surpriză când am întâlnit foarte mulţi kurzi care au studiat în România. Chiar şi printre membrii acestei delegaţii se află persoane care s-au învăţat aici. Voi propune ministrului Transporturilor să realizăm o cursă aeriană între Otopeni şi Erbil.”

Întâlniri de afaceri

Vicepreşedintele CJ Braşov, Mihai Pascu, a declarat: “Programul delegaţiei irakiene cuprinde cinci zile la Braşov. Intenţai noastră a fost să cunoască Judeţul Braşov, să viziteze Centrul Istoric al Braşovului, să aibă loc întâlniri cu oamenii de afaceri şi să cunoască obiceiurile şi tradiţiile zonei. De asemenea, am avut în vedere să organizăm vizite la muzeele din Braşov cu scopul de a cunoaşte patrimoniul cultural şi istoric. Împreună am identificat oportunităţi de cooperare reciproc avantajoase şi am făcut planuri de viitor.”

Revitalizarea relaţiilor

Viceguvernatorul TAHIR ABDULLAH OTHMAN, a declarat: “Mă aflu pentru a doua oară la Braşov şi sunt încântat de vizita fructuoasă. Relaţiile româno-irakiene sunt vechi şi, după schimbarea regimurilor comuniste, dorim să le reluăm şi să le dezvoltăm. Semnarea Protocolului este o acţiune concretă iar vizita noastră doreşte să pună bazele unei colaborări reale cu oameni de afaceri, care să aducă beneficii celor două ţări. Am fost primiţi cu respect şi interes atât de reprezentanţii judeţului, cât şi de oamenii de afaceri. Am punctat proiecte de colaborare şi am iniţiat relaţii economice între Judeţul Braşov şi regiunea Erbil.

Ileana Gafton Dragoş

Sursa: Coronapres

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva