Facebook Twitter Email

Premiul al treilea la secţiunea Cinefondation a Festivalului de Film de la Cannes le-a fost acordat, ex-aequo, studentului român Tudor Cristian Jurgiu pentru scurt-metrajul ‘În acvariu’, şi slovacului Matus Vizar, anunţă AFP şi Agerpres.

Secţiunea este dedicată filmelor de şcoală şi a fost creată în 1998 de preşedintele festivalului, Gilles Jacob.

Câştigătoarea din acest an la secţiunea Cinefondation a fost desemnată vineri în persoana unei studente iraniene care studiază cinematografia la Chicago. Numele ei a fost anunţat de preşedinta juriului acestei secţiuni, regizoarea neo-zeelandeză Jane Campion.

Anahita Ghazvinizadeh a câştigat un premiu de 15.000 de euro pentru ‘Needle’ (scurt-metraj de 21 de minute în care o adolescentă îşi face găuri în urechi, în timp de părinţii ei se ceartă), precum şi asigurarea că primul ei lung-metraj va fi prezentat la Festivalul de la Cannes.

Premiul al doilea i-a revenit belgiencei Sarah Hirtt pentru ‘En attendant le degel’ (Aşteptând dezgheţul).

În competiţie au fost selecţionate 18 scurt-metraje dintre 1.550 de proiecte prezentate de 277 de şcoli de cinema din toată lumea.

Preşedinta juriului din acest an la Cinefondation, Jane Campion, a fost ea însăşi remarcată la Cannes pentru scurt-metraje, înainte să câştige Palme d’Or în 1993 cu ‘Lecţia de pian’.

DE A.M.P

Sursa: Antena 3 

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva