Universul mitologic romanesc se intalneste cu misterul astrologiei
Muzica, dansul si poezia populara impreuna au dat culturii autohtone si universale povesti cu talc in care binele invinge raul, nazuinta vesnica a tuturor oamenilor.
Universul in care acestea se desfasoara este desigur, demonico-mitic insa incorporat in viata traditionala a satului arhaic romanesc, o fresca a vietii rurale.
Desi o parte dintre toate aceste creaturi sunt fiinte malefice, toate actiunile lor sunt finalizate cu beneficii pentru eroul popular. Datorita lor, acesta devine mai puternic si isi finalizeaza traseul initiatic, simbolizand astfel echilibrul dintre bine si rau, lumea oamenilor si Taramul Celalalt.
Mai putin cunoscut este faptul ca fiecare fiinta mitologica in parte este asociata cu destinul unui om, in functie de data nasterii, asa cum veti vedea.
URSITOARE
Asociere: Berbec
Potrivit credintelor populare, Ursitoarele sunt trei spirite feminine care prezic soarta nou-nascutului. In anumite zone ale tarii, este sunt cele care determina destinul unui om, in functie de cum sunt primite in casa.
Datoria mamei este ca la trei zile dupa ce pruncul s-a nascut, sa pregateasca o masa imbelsugata de pe care nu trebuie sa lipseasca mierea, laptele, colacul, vinul, apa si uleiul. Daca cele trei spirite sunt multumite de ofrande, atunci ii vor sorti copilului viata lunga si usoara, il vor inzestra cu calitati si il vor avea in paza pentru tot restul zilelor sale.
Trasaturi comune cu zodia ta: determinare, hotarare, putere de decizie, orgoliu
foto femeie in padure shutterstock
MUMA PADURII
Asociere: Taur
Acesta este unul dintre personajele cele mai raspandite in basmele si credintele populare romanesti. Ea este adesea infatisata ca o femeie fara varsta, infricosatoare, cu parul valvoi, plin de frunze si crengi. Uneori apare dezbracata sau acoperita doar de ferigi si iarba.
Poate fi o fiinta malefica si agreseaza sexual barbatii. Insa despre ea se mai crede ca este protectoarea padurii si a naturii din care isi trage puterile. In anumite basme, ea testeaza bunatatea oamenilor. Daca acestia ii dovedeau ca au firi generoase, ea ii elibera si le indeplinea o dorinta. In caz contrar, ii spunea unor chinuri groaznice.
Trasaturi comune cu zodia ta: spirit justitiar, energie sexuala, apropiere de natura.
IELE
Asociere: Gemeni
Aceste fiinte supranaturale nu au un corespondent in nicio alta cultura europeana sau de aiurea. Desi uneori sunt asemanate cu nimfele grecilor, Ielele sunt spirite romanesti originale.
B.P. Hasdeu este cel care considera ca in afara de titulatura colectiva, fiecare are si un nume al ei, tainic, pe care oamenii nu trebuie sa il pronunte: Sandalina, Bugiana, Foiofia, Ruja, Trandafira, Rudeana, Pascuta, Dumernica, Orgisceana, Lemnica, Cosanzeana, Rosia, Ruxanda, Todosia.
De altfel, in credinta populara oamenii nu trebuie sa le spuna nici macar “Iele” ci se refera la acestea cu titulaturi care denota respectul: Danse, Maiestre, Fecioare, Mandre. Desi nu sunt neaparat malefice, Ielele se vor arata neinduratoare cu omul care indrazneasca sa le priveasca jocul. Se strang noaptea in toiul padurii sau la o rascruce si danseaza mai mult goale sub lumina lunii. Acolo unde bat hora, iarba se toceste si dispare toata vegetatia.
Omul care nu le respecta va fi prins in jocul lor si il vor dansa pana cand il vor omori sau ii vor lua mintile.
SANZIENE
Asociere: Rac
In mitologia romaneasca, Sanzienele sunt un grup de zane binevoitoare care ajuta la coacerea granelor si la gasirea ursitului.
Atunci cand sarbatoarea lor nu este respectata si oamenii nu le cinstesc asa cum se cuvine, ele devin malefice si sunt confundate uneori cu Dragaicele. Acestea nu accepta ca oamenii sa munceasca de ziua lor si ii pot pedepsi aspru.
Mamelor le pot ingreuna nasterea, aduc molime la vite si peste ogoare sau cer moartea unui membru din familie. In anumite zone ale tarii, se spune ca nu este bine sa te scalzi in ape curgatoare de Sanziene. Acestea vor deschide o valtoare si vor cere cate un suflet de om pentru fiecare piatra din rau.
Trasaturi comune cu zodia ta: senzualitate ascunsa, sete de razbunare, schimbari emotionale extreme
ZBURATORUL
Asociere: Leu
Aceasta fiinta face parte din categoria demonilor erotici si este simbolul sexualitatii in toate formele sale. Adesea este intruchipat ca un barbat frumos, uneori un adolescent care rascoleste in fetele tinere primele fioruri ale sexualitatii si tanjirea dupa dragostea trupeasca.
Rolul sau poate fi dublu. In prmul rand, initiaza fetele in tainele sexului si in al doilea rand, chinuie femeile care traiesc drama unei iubiri neimplinite. In unele regiuni, el are si un corespondent feminin, Zburatoroaica, un demon urat si malefic.
Zburatorul poate imbraca numeroase forme pentru a patrunde pe cai oculte in casele victimelor sale. El se poate transforma in orice animal doreste. De regula transpunerile in regnul animal sunt asociate cu fiinte cunoscute pentru lubricitate (caine, porc sau sarpe).
Dupa ce ajunge in casa, el isi tortureaza victimele fizic, noapte de noapte, pana cand acestea ajungeau sa moara din cauza pornirilor erotice neindeplinite. Semnele acestui chin nocturn erau vizibile pe chipurile victimelor si se manifestau prin cearcane adanci, paloare si oboseala fara niciun motiv evident.
VALVELE
Asociere: Fecioara
Aceste fiinte pot fi spirite bune sau demoni vegetali. Cele care protejeaza oamenii si elementele naturii sunt considerate “albe” iar cele malefice sunt valvele “negre”.
Fiecare dintre ele este de fapt o fecioara care nu si-a putut trai dragostea in timpul vietii asa ca dupa moarte, primeste insarcinarea sa aiba grija de o parte din natura, asa cum le arata numele: Valva Apei, Valva Muntilor, Valva Padurii ( confundata uneori cu Muma Padurii)
Trasaturi comune cu zodia ta: protectie, ingrijire, daruire
SOLOMONARII
Asociere: Balanta
Solomonarii sunt un fel de alchimisti autohtoni. Ei traiesc pe Taramul Celalalt si coboara uneori in sate sub forma unor cersetori pentru a testa bunatatea oamenilor. Eipot controla furia naturii sau pot aduce ploi binefacatoare, in functie de modalitatea in care au fost primiti in sat.
Trimit grindina, zapezi si viscole, ploi abundente sau seceta. Detin in puterea lor norii si vantul pe care le controleaza dupa bunul plac. Priceperea lor este transmisa de la maestru la ucenic. Atunci cand iau chipul unui om, bat satele in cautarea copiilor insemnati, adica dintre cei nascuti cu caita sau ochi de culori diferite pentru a-i initia in misterele stapanite de Solomonar.
Trasaturi comune cu zodia ta: dragostea de cunostere, cultura, inclinatie catre stiinta
SAMCA
Asociere: Scorpion
Spirit malefic feminin, Samca este un fel de sora mai teribila a Mumei Padurii. Ea este descrisa ca fiind o femeie infiorator de urata, goala care alearga prin padure cu parul despletit pana la calcaie. Sanii ei sunt seci si atarna pana la pamant, are unghiile ascutite ca sabiile si colti de fiara.
In rautatea sa, Samca se arata si mamelor chinuite de durerile nasterii pentru a le speria. Se spune ca mamele care sunt vizitate de acest demon raman schilodite toata viata sau innebunesc si isi omoara pruncii.
Uneori, pentru a ispiti barbatii, ea apare ca o femeie extraordinar de frumoasa si seducatoare care ii secatuieste pe cei adulterini. Pentru a se feri de Samca, oamenii trebuie sa cunoasca toate cele 19 nume de taina ale sale si sa le scrie pe un perete din casa.
Trasaturi comune cu zodia ta: senzualitate bruta, sete de razbunare, spirit justitiar
PASAREA MAIASTRA
Asociere: Sagetator
Aceasta fiinta este considerata regina pasarilor si a celorlalte personaje animale adjuvante din basme precum si mesagera a spiritelor. Ea aduce alinare celor suferinzi prin cantecul sau si se spune ca are proprietati vindecatore. Ea este de asemenea un fel de justitiar care sare in ajutorul persoanelor oropsite si judecate pe nedrept.
Ea traieste insa in izolare si se arata rareori. Se spune ca cine aude Pasarea Maiastra cantand intinereste si se vindeca pe loc de toate bolile. Ea poate fi necrutatore cu cei nedrepti si le poate lua simtul vazului si al auzului.
Trasaturi comune cu zodia ta: blandete, intelepciune, dragostea pentru adevar
STRIGA
Asociere: Capricorn
In viata pamanteana, Striga a fost o femeie de o rautate iesita din comun. Dupa moarte, ea nu si-a gasit linistea si a fost transformata intr-un soi de pasare vampir care domneste pe Taramul celalat asupra strigoilor si vamipirilor.
Pe acestia ii seduce dupa ce isi ia infatisarea unei femei frumoase si in timpul actului sexual, ii seaca de sange fara ca ei sa isi dea seama.
O alta varianta spune ca Striga era de fapt o femeie inteleapta si puternica. Ea a invatat cum sa stapaneasca elementele naturii insa nu a vrut sa impartaseasca acesta stiinta cu oamenii de rand de teama ca ei sa nu abuzeze de natura.
Acestia au torturat-o trei zile in sir, i-au taiat sanii si i-au smuls unghiile apoi au omorat-o fara ca ea sa le spuna ceva. Drept razbunare, Striga s-a intors sa-i chinuie sub chipul acestei pasari teribile.
Trasaturi comune cu zodia ta: cunoastere, stoicism, inclinatie catre ocult
ZGRIPTOR
Asociere: Varsator
Originile acestei fiinte sunt incerte. Unii sunt de parere ca este fiul cel mic al Mamei Zmeilor, altii cred ca este un personaj de sine statator. Cert este ca in ciuda aparitiei sale groaznice, Zgriptor este un personaj pozitiv si ajuta adesea oamenii in calatorile lor.
Uneori, cand dorul de casa este foarte mare si eroul nu mai poate strabate, acest personaj se transforma intr-o pasare uriasa sau intr-o corabie si il aduce pe om pana in pragul casei. In cele mai multe basme populare romanesti, el il ajuta pe Fat frumos pentru ca i-a salvat puii care erau pe cale sa fie inghititi de un balaur sau un sarpe urias.
Trasaturi comune cu zodia ta: recunostina, diferenta dintre esenta si aparenta, originalitate
BLAJINII
Asociere: Pesti
Blajinii isi duc traiul in post si rugaciune pe Lumea Cealalta. Legendele ii descriu ca fiind oameni inalti, atletici, care au descoperit tineretea vesnica sau care le-a fost daruita de Dumnezeu pentru purtarile lor bune.
Ei se hranesc doar cu fructe si miere iar dupa Paste, Dumnezeu le trimite oua facute din cojile inrosite aruncate de oameni. Acestea ajung la ei pe Apa Sambetei in ziua care poarta numele de Pastele Blajinilor.
Trasaturi comune cu zodia ta: dragoste, blandete, credinta
Autor: Vladimir
Sursa: Kudika