Facebook Twitter Email

Belgienii de la Cegeka vor sa angajeze 300 de oameni in urmatorii doi ani

Grupul belgian de infrastructura si dezvoltare de software Cegeka vrea sa angajeze 300 de oameni in urmatorii doi ani si sa ajunga astfel la 500 de angajati pe piata locala, a declarat pentru Wall-Street.ro, Ruxandra Rades, HR business partner in cadrul Cegaka Romania, companie cu afaceri de circa 5 milioane de euro anul trecut.

Belgienii au in prezent in Romania 190 de angajati care lucreaza pentru doua divizii de business: dezvoltare software si infrastructura. Cei mai multi angajati sunt specializati in tehnologiile Java, .NET, PHP, Dynamics AX (in cadrul diviziei de dezvoltare software) si Wintel, Citrix si Linux in cadrul segmentului de infrastructura.

Vor sa angajeze 75 de oameni anul acesta

Pana la finalul acestui an, Cegeka Romania vrea sa ajunga la 265 de angajati. Astfel, compania va recruta in urmatoarele luni 75 de persoane care sa ocupe 50 de pozitii. 

“Ne aflam intr-un proces de expansiune a operatiunilor din Romania, prin urmare, in momentul de fata, avem deschise 50 de pozitii. Dintre acestea, in zona de dezvoltare software avem 35 de pozitii de programatori cu cunostiinte de dezvoltare Java, .NET, LAMP, Mobile, restul fiind pozitii in zona de infrastructura precum ingineri de sistem si inginer de suport. In zona de dezvoltare software cautam specialisti cu experienta in principal pe tehnologiile Java si .Net, iar in partea de infrastructura cautam ingineri de sistem cu experienta pe tehnologii precum Wintel, Citrix, Linux”, a explicat Mihaela Joian (foto 1), manager de recrutare.

Cel mai dificil de gasit angajati sunt cei cu experienta mare pe o anumita specializare.

“Un candidat care are o experienta vasta in domeniul sau de activitate este mai putin dispus sa faca o schimbare, chiar daca are are toate premizele unui provocari profesionale. In schimb, tinerele talente, desi vin cu o experienta limitata, sunt atrase de oportunitatea de dezvoltare si invatare continua”, mai spune Joian.

Au birou in Bucuresti, dar s-ar putea extinde si in alte orase

Compania lucreza pentru clienti din domeniul imobiliar, bancar, retail, telecomunicatii si militar, printre acestia numarandu-se operatorul telecom belgian Telenet, banca belgiana Argenta si furnizorul de solutii informatice si comunicarii NEC America.
Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva