De Ziua Americii Larry Watts a spulberat propaganda hungro-bolsevica dusa de brigazile rosii ale lui Vladimir Tismaneanu: “Europa si SUA ar trebui sa-i fie recunoscatoare Romaniei”

Falsificatori, contestatari si sarlatani

de Larry Watts

Intre 1849 si 1850 profesorul de la Harvard, Francis Bowen, a contestat paradigma deja acceptata ca revolutia maghiara condusa de Lajos Kossuth a fost inainte de toate o lupta pentru libertate si pentru o republica democrata.

Din contra, a subliniat Bowen, Ungaria a luptat in special impotriva propriilor nationalitati non-ungare – slavii, germanii si romanii (valahii). Si acea lupta a fost determinata de decretul pe drepturi egale dat de Imperiul Habsburgic in ceasul al unsprazecelea, care ameninta privilegiile absolute ale artistocratiei ungare, ce pana atunci se bucura de imunitate legala completa, nu platea niciun fel de taxe si, in ceea ce-i priveste pe romani, le nega orice reprezentare in Transilvania. Profesorul Bowen a descris mai departe, din surse de prima mana, campania de atrocitati a generalului Bem, dusa pentru Budapesta, impotriva romanilor, ca fiind una care ,,aproape depasea imaginatia”; precum si extremismul generalului Damianich impotriva propriului popor, care le-a declarat co-etnicilor sai ca: ,,Vin sa va extermin de la radacina; apoi o sa-mi trag un glont in cap pentru ca ultimul sarb sa dispara de pe fata pamantului“. (F. Bowen, “The War of the Races in Hungary,” (Razboiul raselor in Ungaria) North American Review (1850): 132; F. Bowen, “The Rebellion of the Slavonic, Wallachian and German Hungarians against the Magyars,” (Revolta slavilor, valahilor si germanilor unguri impotriva maghiarilor) North American Review (1851): 226).

In timp ce interpretarea lui Bowen era impartasita de o mare parte din europeni, se confrunta direct cu opinia populara a concetatenilor sai. Influentata de viziunea unei noi republici democrate in politica internationala, de justificarea aparenta a modelului american inca neobisnuit, si, nu in cele din urma, de o propaganda ungara a carei arma principala era elocventa extraordinara a lui Kossuth, chiar si administratia prezidentiala a SUA – si senatul statului Massachusetts care facea parte din conducerea universitatii Harvard – au facut public sprijinul acordat lui Kossuth si ca revolutia lui reprezenta un aspect de interes pentru politica americana.

Bowen a fost ulterior acuzat ca fiind un ,,falsificator” si un ,,manipulator” al adevarului istoric. A fost criticat pentru ca s-a bazat doar pe surse care i-au sustinut argumentatia sa. S-au depus eforturi considerabile pentru a-l discredita drept un plagiator atat al cuvintelor, cat si al ideilor. S-a insinuat ca ar fi fost un paravan sau chiar un agent al Austriei. Si a fost acuzat in mod public ca ar fi sustinut absolutismul – fiind astfel un dusman al democratiei americane – si ca ar fi fost un “admirator al lui Haynau si al lui Metternich” – la acea vreme ,,bestiile negre” ale opiniei publice internationale. ,,Nu cred”, a declarat un detractor, ,,ca pot fi gasite altundeva in limba engleza, in acelasi cadru, atat de multe greseli, atat de multe falsitati, atat de multa dezonoare literara”. Bowen a fost privit ca fiind un oponent nu doar ,,al opiniei generale din tara sa, dar si a lumii civilizate”. (R. Carter, The Hungarian Controversy: An Exposure of the Falsifications and Perversions of the Slanderers of Hungary (1852); (Controversa ungara: o expunere a falsificarii si denaturarii calomniatorilor Ungariei) M. Putnam, The North American Review On Hungary (1851)).

Criticii lui Bowen si-au concentrat o mare parte din atacul lor asupra surselor profesorului, si au descris-o pe una dintre cele mai importante, ,,care i-a oferit nu mai putin de o duzina din citatele sale“, ca pe ,,o productie fara valoare si care nu merita sa fie mentionata”. (Putnam (1851): 343). Lucrarea in discutie – Ungaria: Constituirea si Catastrofa sa (1850) – a fost ridiculizata ca fiind ,,prea josnica pentru a fi luata in serios“, iar autorul sau era presupus a fi un ,,agent austriac” sau ,,un englez in serviciul austriac (sunt sute in armata austriaca)” sau un ,,avocat platit al lui Metternich sau Haynau”. (Carter (1852): 25) De fapt, sursa a fost expertul constitutional englez Sir Travers Twiss, membru al Societatii Regale, consilier al reginei, profesor de drept civil si economie politica la Universitatea Oxford si profesor de drept international la Kings College London. Twiss era deseori chemat sa ajute ambasadele britanice in cele mai spinoase probleme legale de diplomatie internationala.

Fara a fi omul doborat de o provocare, Bowen a adunat zeci de surse germane, franceze, britanice si ungare pe acest subiect doar ca sa fie din nou acuzat de tot felul de infractiuni si contraventii (inclusiv de o ,,aversiune puternica” fata de limba maghiara si de o ,,ura profunda pentru unguri”). In timpul acestor atacuri, traiul sau, si chiar viata, i-au fost amenintate. In ultima astfel de incursiune deschisa impotriva libertatii de exprimare academice la Harvard, in februarie 1951, senatul statului Massacussetts a profitat de pozitia pe care o detinea in conducerea universitatii Harvard si l-a indepartat pe Bowen de la conducerea Catedrei de Studii istorice ,,McLean” a Universitatii Harvard.

Universitatea Harvard, condusa de un presedinte care ocupase acelasi scaun de la Catedra de Istorie chiar inainte de Bowen, a considerat acuzatiile ca fiind nejustificate si complet false. Senatul statului Massachusetts a fost scos din Consiliul de conducere de la Harvard – si nu s-a intors niciodata – iar in 1853 Bowen a fost reangajat si numit in unanimitate la conducerea Catedrei de ,,Religie naturala, Filosofie Morala si Politica civila”, o pozitie in care avea sa ramana pentru urmatorii 36 de ani.Universitatea Harvard continua sa acorde si astazi un premiu anual Francis Bowen in Filosofie morala.

Am o oarecare afinitate pentru Profesorul Bowen. In timp ce nu am pretentia de a ma afla la nivelul eruditiei sale (Bowen, la urma urmei, a absolvit primul de la Harvard in generatia 1833), am publicat recent doua volume – Fereste-ma, Doamne, de prieteni. Razboiul clandestin al blocului sovietic impotriva Romaniei si Cei din urma vor fi cei dintai. Romania si sfarsitul Razboiului Rece – cu privire la comportamentul Romaniei ca un actor de stat in alianta sovietica, in cadrul mai larg al comunitatii socialiste, si pe plan international. In aceste carti, am contestat paradigma acceptata anterior cu dovezi noi care demonstreaza ca Romania nu a fost ,,calul troian” al Uniunii Sovietice in vest (sau oriunde altundeva), ca politicile si actiunile romane au constrans in mod semnificativ comportamentul sovietic pe plan international, in timpul Razboiului Rece, si ca cei de la Kremlin ,,i-au permis” Romaniei independenta doar in acelasi mod in care Moscova ,,a permis” comportamentul independent al SUA – pentru ca a fost obligata sa faca astfel din cauza lipsei oricarei alternative viabile nu pentru ca n-a dorit in mod disperat sa schimbe comportmentul Romaniei si nu pentru ca n-a cautat in mod activ o alta solutie.

Abordand aceasta perceptie conventionala am fost pe deplin constient de necesitatea de a oferi o gama larga de cazuri specifici cu mii (aproximativ 5,000) de note de subsol pentru a demonstra ca o schimbare de paradigma in interpretare a fost justificata. In aceasta privinta sunt de acord cu Bowen ca ,,intrebarile factuale, oricand prejudecatile comunitatii au fost incitate, pot fi rezolvate doar prin abundenta de marturii; si prin urmare noi am chemat in instanta o multime de martori…ale caror marturie unita si armonioasa nu poate lasa nicio urma de indoiala intr-o minte cu o capacitate normala, oricat de nedorit ar putea fi acel adevar, sau oricat de incapatanate au fost prejudecatile care au prevenit receptarea sa mai devreme“. (Bowen (1851): 236-237)

Intr-adevar, modul in care prejudecatile cognitive opereaza si cum au functionat in ceea ce priveste relatiile americano-romane si ruso-romane in mod special, este o tema principala a lucrarii mele.

In diferite atacuri pe care profesorul Bowen le-ar fi gasit familiare, am fost acuzat de falsificarea si distorsionarea istoriei. Munca mea, spun unii, este unilaterala. (A. Pavlovescu, 3/4/11, wordpress.com) Numele meu, spun altii, a fost folosit ca sa camufleze opiniile si lucrarile altora. (C. Vasile, 17/12/11, contributors.ro). Iar altii chiar sustin ca sunt un paravan sau un agent al serviciului de informatii roman, un sustinator al stalinismului national, si un admirator si un apologet al lui Nicolae Ceausescu –,,bestia neagra” a opiniei publice internationale pentru o mare parte din ultimul sfert de secol. (V. I. Tismaneanu, 11/05/13, 20/12/11, 30/5/11, contributors.ro). Cei cu si mai multa imaginatie ma acuza ca as poza in rolul unui spion american (dupa ani de zile in care am contestat public acuzatiile presei ca as fi fost ,,antena CIA”) si ca as fi solicitat si as fi obtinut azil politic in Romania de la o democratie americana represiva in timpul regimului lui Ceausescu – desi probabil nu din motive economice. (A. Badin, 18 & 19/10/12, badin.ro)

Desigur, orice provocare la o paradigma cunoscuta si conventionala este obligata sa starneasca emotii, controverse si critici. Astfel de revelatii contrare nu trebuie numai sa fie dovedite, dar si sa fie demonstrate din nou si din nou, in destule cazuri specifice ca noile contururi sa apara in mod clar, inainte ca paradigmele si interpretarile sa fie schimbate. Nu exista niciun mister si nicio conspiratie aici. Schimbarea de paradigma este acceptata doar cu mare reticienta de cei care s-au obisnuit cu paradigma veche, si in special, de cei care si-au bazat propriile interpretari si chiar carierele pe paradigma acum demodata. Ce va ramane din munca lor daca fundatia lor de orientare se dovedeste sa fie putin mai mult decat picioare de lut?

Acestea fiind spuse, multe dintre afirmatiile mentionate mai sus sunt in mod evident destinate sa distraga atentia de la carti. Rolul lor nu este de a discuta argumentele continute in paginile cartilor, dar de a reorienta atentia de la ele, si de la orice ar putea fi intr-un fel interpretat ca fiind vinovat in atitudinea sau in comportamentul autorului, fie descoperite sau inventate. Unii calomniatori au apelat indirect la institutiile si autoritatile americane sa se alature in campania lor, pretinzand o amenintare la adresa intereselor americane in Romania, si chiar la insasi democratia Romaniei, cauzate de practicile mele subversive. Abordarea mea, spun ei, este o incercarea de a submina politica americana si de a discredita CIA.

In perioada 1850-1852 profesorul Bowen a fost supus la o ofensiva similara care implica denaturarea surselor sale, atacuri false asupra metodologiei sale, si acuzatii de motivare perfida si agentie clandestina. Un calomniator a recunoscut in mod oficial intr-o diatriba de 66 de pagini ca primele 50 de pagini au fost dedicate atacului asupra surselor lui Bowen si modului in care le-a folosit (si, chiar daca nu a recunoscut in mod deschis, motivatiile sale ,,dubioase” de a scrie pe acest subiect). (Carter (1852)). Ultima parte a acelei diatribe cuprindea simple refuzuri si repetitii ale afirmatiei initiale – de la aceleasi sau surse similare – care au determinat articolele lui Bowen in primul rand.

Astfel, au declarat criticii, nu au existat niciodata ,,inca din cele mai vechi timpuri, niciun fel de distinctii politice in Ungaria, fondate pe diferenta de nationalitati” si Ungaria ,,nu a incercat niciodata sa interzica limbile locuitorilor non-maghiari din Ungaria sau sa le impuna, prin violenta, limba maghiara”. (Putnam (1851), p. 293; Carter (1852), p. 54). Dovezile oferite erau afirmatiile oficialilor unguri sau aristocratilor maghiari din Europa si America care reflectau in mod constant doar ceea ce era mai liberal si mai generos in gandirea politica maghiara de la acea vreme.Romanii / valahii, insista criticii, se bucurau de drepturi egale si ,,orice intelegere gresita cu privire la acest subiect, care ar fi putut exista intre valahi, nu poate fi pusa decat pe seama ignorantei lor extreme”. (Putnam(1851), p. 332)

Esecul evident de a intelege marea diferenta dintre politica declarata si cea implementata, dintre intentia exprimata si comportamentul real, a fost incredibil de naiv. Criticii americani ai lui Bowen nu par sa fi stiut, de exemplu, ca Budapesta a anulat aplicarea drepturilor egale in Transilvania de indata ce a avut loc Decretul la Viena in 1848 (ceea ce a mobilizat marea adunare de la Blaj). Limitandu-se la declaratiile oficiale ale ungurilor, acei critici erau nevoiti sa se bazeze pe falsuri, simple negari, si (auto-) deceptii in campania impotriva profesorului Bowen, a scrierilor sale, si a varietatii de surse si de martori.

Recunosc ca am trait un sentiment de deja-vu ingaduitor in studierea cazului profesorului Fancis Bowen cand domnul Tismaneanu, in loc sa-mi adreseze probele si argumentele mele in legatura cu realitatea sfidarii romanesti si impactul concret al ,,cursului special” reflectat in documentele pentru uz intern din URSS, Republica Democrata Germana, Republica Populara Ungara, Republica Populara Bulgara, Republica Socialist Cehoslovaca si Republica Populara Polona, sustine tot mai puternic ca liderii si conducerea comunista romaneasca ,,nu au incercat niciodata sa mearga dincolo de limitele permise de Kremlin” (Tismaneanu, 12/5/2013, contributors.ro).

Si cand, in pofida faptului ca documentele din Comitetul Central al Partidului Comunist Sovietic descriu in mod repetat ,,cursul special” al Romaniei ca ,,daunand serios”politicii Kremlinului in interiorul Pactului de la Varsovia, al comunitatii socialiste, si pe plan global, niste analisti insista chiar mai categoric ca, in timp ce Moscova ar fi considerat Romania drept ,,un tantar uneori enervant”, acea politica de independenta nu a fost vreodata vazuta de Kremlin ca ,,un risc geopolitic major sau un model alternativ de socialism” (Tismaneanu, 12/5/2013, contributors.ro).

Imi voi permite sa abordez aceste aspecte intr-o ordine inversa.

Moscova si-a exprimat, de fapt, in repetate randuri ingrijorarea ca Romania, impreuna cu China, vor stabili un model socialist alternativ care va concura cu URSS, cel putin incepand cu anul 1965 si de-a lungul anilor ’70, si documentele sovietice traduse care abordeaza aceasta obsesie pot fi gasite pe site-ul programului de istorie internationala a Razboiului Rece (CWIHP) al centrului Woodrow Wilson, in documentul de lucru cu numarul 65 (CWIHP WP #65, 12/2012, wilsoncenter.org – A Romanian INTERKIT? Soviet Active Measures and the Warsaw Pact “Maverick” 1965-1989). In mai 1968 ministrul sovietic al Apararii Marshal Grechko a declarat fara echivoc ca alianta sovietica nu ar putea supravietui dupa plecarea Romaniei. (Matthew J. Ouimet, The Rise and Fall of the Brezhnev Doctrine in Soviet Foreign Policy (2003)).

De altfel, sursa mea pentru aceste afirmatii este analistul senior la ora actuala pentru Rusia si Eurasia din Biroul de Informatii si Cercetare al Departamentului american de Stat.

URSS a suferit o pierdere geopolitica majora din cauza ca Romania a mediat relatiile americano-chineze – care, la randul ei, aceasta mediere a schimbat echilibrul fortelor la nivel mondial. Dupa cum presedintele Nixon a declarat pentru Consiliul national de securitate in august 1969, “Am presupus intotdeauna ca chinezii sunt mai duri si mai agresivi, in timp ce sovieticii sunt mai rezonabili. (Dar) Ceausescu spune ca sovieticii sunt mai duri si mai agresivi decat chinezii. Trebuie sa ne uitam la China pe termen lung.” (Departamentul American de Stat, 14/8/69, history.state.gov – Minutes of Meeting of the National Security Council1)

Medierea Romaniei dintre Egipt si Israel a jucat de asemenea un rol esential in pierderea Egiptului de catre sovietici, despre care atat CIA, cat si KGB au concluzionat ca reprezenta, la acea ora, din punct de vedere strategic, cel mai important stat din Orientul Mijlociu. (un raport KGB citat in CIA, 12/1/86, foia.cia.gov). Moscova nu a fost in masura sa se refaca dupa niciuna dintre aceste pierderi pentru restul Razboiului Rece. Cam atat despre “tantarul” romanesc si inconsecventa sa pentru politica europeana si globala.

In lumina celor de mai sus, s-ar parea sa existe putine baze probatorii pentru declaratia domnului Tismaneanu care spune ca Romania comunista “nu a incercat niciodata sa mearga dincolo de limitele permise de Kremlin”.

Cu toate acestea, haideti sa suspendam neincrederea si sa mentinem inca putin aceasta posibilitate. Cel mai plauzibil argument pentru o astfel de afirmatie este faptul ca Romania nu a parasit alianta Pactului de la Varsovia inainte de caderea comunismului. Dar acesta s-a intamplat pentru ca sovieticii nu i-au permis Romaniei nu i s-a oferit niciodata o alternativa de alianta militara. Si cea din care facea parte, oricat de inacceptabila a fost pentru conducerea si politica Romaniei, ii constrangea, de asemenea, si pe partenerii sai, si ii acorda intr-un fel sau altul acces la o parte din consiliile interioare.

O izolare de securitate completa, inconjurata de o alianta care era in mod clar ostila Romaniei, ar fi servit intereselor romanesti mai bine? Nu cred asta. Si nu a crezut-o niciunul dintre liderii responsabili romani. Dar totusi, oamenii rationali ar putea avea pareri diferite. In orice caz, asa cum incerc sa demonstrez in cartea “Cei din urma vor fi cei dintai: Romania si sfarsitul Razboiului Rece“ si in special in ultimele cinci capitole, ramanand in Pactul de la Varsovia si exercitandu-si influenta asupra politicii militare sovietice, Romania a reusit sa realizeze multe lucruri pentru care Europa si SUA ar trebui sa-i fie recunoscatoare.

Dupa 1963, ideea ca cei de la Kremlin ar putea controla comportamentul si deciziile Romaniei a fost discreditata atat in cercurile de securitate, cat si in cele academice din SUA si Europa. Ideea aceasta a reaparut sporadic, dar cu niciun efect decisiv asupra politicii americane in timpul anilor ’70. A devenit o propunere serioasa doar in momentul in care s-a petrecut izolarea internationala a Romaniei, in timpul anilor ’80. Cu alte cuvinte, afirmatia ca Kremlin-ul controla Romania a devenit credibila doar fiindca nimeni nu s-a mai deranjat sa o cerceteze in mod serios, asa cum o privire mai atenta asupra aceleiasi ipoteze astazi dezvaluie cu usurinta lipsa de substanta a vesmintelor pe acel vechi imparat.

Mi se pare stupefianta aroganta celor care insista ca SUA s-a lasat naiv manipulata de liderii comunisti de la Bucuresti in a percepe o independenta inexistenta a statului roman. Nu ma intelegeti gresit. Am propria mea lista despre ceea ce eu consider a fi alegeri politice serioase, gresite pe care SUA le face sau le-a facut in trecutul recent sau mai indepartat. Dar acesta nu este subiectul dezbatut aici. Si, sincer, ma simt mai confortabil in a critica optiunile politice facute de alte state decat de al meu (asa ca aduceti-ma in fata Marii Adunari Nationale  ).

Pot accepta cu usurinta ipoteza ca o anumita administratie prezidentiala din SUA a fost ,,pacalita” de catre un sau un alt lider sau stat strain pe o anumita politica. Pot chiar accepta posibilitatea redusa ca doua administratii de aceeasi culoare politica ar fi putut cadea in aceeasi capcana pe o anumita politica. Chiar daca americanii se mandresc pe buna dreptate cu gradul si valoarea excelentei cu care directorii executivi s-au inconjurat in mod traditional, suntem, la urma urmei, tot oameni.

Dar a mentine ideea ca administratiile prezidentiale de la Kennedy la Reagan (inclusiv presedintele Reagan in timpul primului sau mandat) – ceea ce include trei administratii democratice si trei administratii republicane – au fost toate “pacalite” de Romania comunista ar esua cerintelor minime de credibilitate a romanelor citite acum de fiica mea in varsta de noua ani. Probabil Abraham Lincoln a formulat cel mai bine limita credibilitatii atunci cand a spus:

“Ii poti pacali pe unii oameni tot timpul, si ii poti pacali pe toti oamenii doar uneori, dar nu-i poti pacali pe toti oamenii tot timpul”. (valabil pentru Tismaneanu – nota.red.)

Pur si simplu nu se poate. Si nu poti mai ales atunci cand entitatea care se presupune a fi pacalita poseda un cumul de capacitati analitice si de culegere de informatii apartinand Statelor Unite.

Luati in considerare urmatoarele evaluari mult mai serioase.In martie 1968 Agentia de Informatii Americana (CIA) a concluzionat ca “Acum este clar ca – dincolo de cerintele unei prudente simple – romanii nu si-au stabilit niciodata anumite limite, pentru ceea ce planuiesc sa faca, sovieticii sunt cei care trebuie sa stabileasca aceste limite sau macar sa incerce sa o faca”. Regimul de la Bucuresti, “considera ca URSS a fost de fapt, in numeroase moduri, obstacolul principal in atingerea obiectivelor nationale ale Romaniei si se comporta in consecinta”, actionand“uneori in moduri care au subminat politicile sovietice in zone care erau doar foarte putin legate, indirect, de problema suveranitatii”. (Pare a fi cazul, de exemplu, in Orientul Mijlociu)”. (CIA, 21/3/68, foia.cia.gov)

Acest lucru nu a reprezentat opinia unor analisti juniori neexperimentati pe care am reusit sa-i scot dintr-un munte de documente care demonstrau contrariul. A fost o evaluare care poarta semnatura lui Abbot Smith, presedintele Consiliului de estimari nationale al CIA si, care poate fi argumentat ca fiind cel mai experimentat si influent analist din comunitatea de informatii a SUA in perioada aceea. Predecesorul sau, Sherman Kent, care este considerat pe buna dreptate nasul analizei moderne de catre profesionistii in informatii ai SUA, considera Romania un partener de facto dupa ce a creat o spartura in cortina electronica, cea care anterior bloca transmisiunile din Occident spre URSS. Aceasta a fost o alta lovitura strategica livrata de Bucuresti care si-a castigat locul ca fiind unul dintre “principalele centre subversive” alaturi de Statele Unite ale Americii, Republica Federala Germana si Israel, un loc pe care si l-a pastrat in documentele KGB cel putin pana in noiembrie 1989. (CWIHP WP #65, 12/2012, wilsoncenter.org).

Privind inapoi, dupa o viata in care a analizat Blocul Sovietic, un alt analist senior din CIA a notat ca in anii 80 “riscul deosebit” al independentei Romaniei “a redefinit cu succes rolul unui membru al Blocului, mentinand legaturile care sunt in mare parte formale si limitand influenta sovietica aproape in intregime la ceva negativ”, in timp ce, “toate miscarile si pozitiile sale au fost inghitite de liderii sovietici dupa Stalin, ceea ce uneori [liderii sovietici] par mai putin toleranti decat pur si simplu dejucati. Potrivit analistului de cariera, “toate statele est europene au beneficiat de insistenta Romaniei (si de recunoasterea sa din partea URSS-ului) pentru dreptul membrilor de a avea pozitii si opinii independente in consiliul Blocului Sovietic”. (CIA, 21/3/68, foia.cia.gov)

Indiferent de “mirosul” politic de care se bucura (sau sufera) CIA si analistii sai la ora actuala, prefer sa am incredere in evaluarile lor testate in timp mai degraba decat in cele ale domnului Tismaneanu, chiar daca nu as fi citit documentele interne ale Pactului de la Varsovia.

Afirmatille conform carora opozitia Romaniei si sfidarea de care a dat dovada in perioada Razboiul Rece au fost lipsite de orice semnificatie si n-au avut niciun impact asupra confruntarii geopolitice intre Est si Vest sunt pur si simplu gresite. Ele au fost dovedite false prin analize de informatii profesionale si falsitatea lor s-a confirmat pe deplin in documentele celorlalti membrii din Pactul de la Varsovia, care a iesit la iveala dupa prabusirea comunismului.Nicio contestare sau negare, indiferent de numarul lor, si nicio prestidigitatie nu va schimba aceasta realitatea fundamentala. Aceasta este o realitate reconfirmata aproape zilnic cu fiecare declasificare oficiala si informala (de tipul “Wikileaks”).

La mijlocul secolului al XIX-lea, profesorul Bowen a fost impiedicat sa le raspunda direct atacatorilor sai din consideratii de prestigiu, atat profesionale, cat si sociale (niciunul dintre atacatorii sai nu era expert academic sau specialist in domeniu sau profesor de universitate). Din fericire, eu nu sunt grevat de astfel de limitari. Daca dl.Tismaneanu alege sa iasa din spatele insinuarilor sale atente si sa ma confrunte direct pe baza argumentelor pe care le-am prezentat, va gasi in mine un partener deschis la discutii publice.
Dar nu va temeti, dragi cititori, nu-mi voi tine respiratia.

Sursa: Ziaristi Online via Pagina de Facebook – Larry Watts – Cei dintai vor fi cei din urma

Articol aparute in doua parti si in Adevarul – Foto Larry Watts: Timpolis

Comments are closed.