May 17th, 2014 |
DE CE IUBESC ROMÂNIA. Întâlnirea bancherului van Groningen cu inventivitatea românească: cum i-a vândut săptămânal ţăranul Vasile “ouă producţie proprie” luate de la supermarket
Primul pas spre România l-a făcut la Olimpiada de la Los Angeles din 1984, când a făcut parte din echipa de canotaj a Olandei. Atunci a cunoscut-o pe cea care i-a devenit, în 1986, soţie: Valeria Răcilă, medaliată atunci cu aur la proba de “simplu vâsle”.
România, în persoana soţiei mele, m-a ales
Van Groningen mărturişeşte pe blogul personal că nu el a ales România, ci România l-a ales pe el, prin intermediul soţiei sale. A ajuns însă să se simtă ataşat de ţară şi “într-un fel”, poate să spună că o iubeşte.
“Sigur, sunt olandez, am plecat din Olanda de 20 de ani şi de atunci am trăit în Rusia, în Ungaria şi în România. Oamenii sunt foarte deschişi, flexibili, prietenoşi. Ţara are multe de oferit, e foarte frumoasă. E totuşi elementul ăsta că nu totul e perfect. Ai un amestec care e foarte interesant, aceste contraste”, a adăugat van Groningen, care deţin şi funcţia de preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini (CIS).
Promovează România în rândul prietenilor şi rudelor sale învintându-i să o viziteze pentru că, în opinia sa, aceasta este cea mai bună cale de a o prezenta: să o vadă cu ochii lor. “Toţi sunt suprinşi. Majoritatea revin”, explică el.
Limba română a învăţat-o relativ uşor atât pentru că a studiat latina şi franceza, cât, mai ales, pentru că a fost foarte motivat. “Dacă eşti motivat poţi să înveţi orice. Eu am fost foarte motivat fiindcă pentru mine era modalitatea în care puteam să îmbunătăţesc cumunicarea cu soţia mea”, ne-a explicat el, în cadrul interviului acordat exclusiv în limba română.
“Ne uităm foarte mult la individ şi mai puţin la colectiv”
Deşi este fascinat de Delta Dunării, de exemplu, de mănăstirile din Bucovina, de peisajele din Transilvania şi Maramureş, van Groningen recunoaşte că mai sunt aspecte la care “trebuie de lucrat”. “Ne uităm foarte mult la individ şi mai puţin la colectiv în România şi cred că e nevoie şi de unul şi de celălat. Trebuie să fim dispuşi să facem ceva şi pentru colectiv”, explică el.
Primul exemplu care îi vine în minte este traficul. Deşi spune că acceptă faptul că, la ieşirea din Capitală, vineri după-masă, este aglomeraţie pentru că foarte mulţi bucureşteni pleacă în acelaşi timp în scurte excursii, van Groningen nu înţelege de ce “trebuie să ne comportăm aşa, ca atunci când un individ încearcă să beneficieze de orice lucru ca să ajungă cu 10 secunde mai devreme” la destinaţie. Un comportament mai cooperant ar fi mult mai folositor, adaugă el.
Este vorba despre aceleaşi lucruri mărunte care pot fi făcute fără niciun efort, dar care pot genera rezultate atât de importante, cum ar fi nearuncarea resturilor de la picnic în pădure, de exemplu.
“Nu cred că ne dăm seama de ce România este unică în Europa”
Tanti Baba, Vasile şi ouăle de supermarket
Printre experienţe personale mai puţin plăcute pe care van Groningen le-a avut în România se numără şi episodul “Tanti Baba”, după cum l-a intitulat pe blogul personal.
Când s-a mutat în România în 1993, alături de soţie şi cei doi băieţi, dintre care cel mai mic avea atunci mai puţin de un an, laptele proaspăt era destul de greu de găsit. Aşa a apărut “Tanti Baba”, respectiv Salomnia, o doamnă care a început prin a le furniza sticle cu lapte proaspăt pentru ajunge ulterior aproape un membru al familiei.
“Se juca cu copiii, le făcea felul lor de mâncare preferat (colţunaşi cu brânză) şi ajuta la treburile din casă, unde a spart mai multe pahare, ceşti şi farfurii decât îmi imaginasem că este posibil. Aşa se explică, probabil, doza mare de noroc din familia noastră”, precizează bancherul.
Ulterior familia s-a mutat într-o altă parte a oraşului şi apoi a plecat din România. La întoarcerea în ţară, în 2001, Groningenii i-au vizitat pe Salomnia şi pe soţul ei, Vasile, restabilind contactul pentru o scurtă perioadă de timp. În 2002, într-o noapte de decembrie, Salomnia s-a stins din viaţă în timpul somnului.
Nu după mult timp, Vasile a început să-i viziteze o dată pe săptămână pentru a le aduce ouă proaspete. “Găinile lui au devenit remarcabil de productive după moartea Salomniei. (…) Misterul biologic a fost rezolvat când am găsit o urmă de ştampilă, cu data respectivă, pe unul dintre ouă”, scrie van Groningen. Vasile cumpăra ouă de la supermarket, le ştergea urma de ştampilă cu şmirghel şi i le vindea drept ouă proaspete.
“E un, cum să spun, o poveste…realitatea din România, nu? Nu e niciun mesaj acolo… dar e totuşi un element un pic tragic, când încerci să ajuţi pe cineva care… şi printr-o modalitate în care arăţi că ai respect pentru el şi cumperi ouăle de la el ca să nu îi dai banii direct”, rememorează acum şeful Raiffeisen. “Dacă vrei să ajuţi pe cineva, dacă ajuţi pe cineva, principiul meu este că nu îmi place să fiu păcălit, mai ales nu de cineva pe care îl ajut”, a adăugat el.
Mecanicul român, mai bun decât service-ul olandez
Când vine vorba despre primele experienţe legate de România, el îşi aminteşte, zâmbind, de un episod petrecut înainte de ’89, după ce s-a căsătorit cu Valeria.
“Am avut odată probleme cu maşina şi cineva a zis <lasă, cunosc eu un mecanic bun> şi ne-am dus acolo. Într-o după masă am demontat o parte din maşină, am reparat motorul, am mâncat şi am băut şi mi-am dat seama că stilul de viaţă de aici e altceva. În Olanda m-aş fi dus la un garaj care mi-ar fi înlocuit piesa cu o piesă nouă şi care ar fi fost foarte scumpă”, povesteşte van Groningen.
“Micul Paris” va dispărea dacă se continuă demolarea monumentelor
Întrebat ce crede despre supranumele dat Bucureştiului interbelic, de “Micul Paris”, respectiv dacă se mai potriveşte acum, bancherul în vârstă de 53 de ani, spune că Bucureştiul are şarm, dar că nu există unitatea în ceea ce înseamnă aspectele legate de urbanism.
Centrul istoric al Capitalei. Sursă Foto: blogul lui Steven van Groningen
“Singuri îl distrugem. Dărâmăm clădiri vechi care trebuie să fie considerate monumente şi care chiar sunt momente în anumite cazuri şi le înlocuim cu clădiri mari care nu se potrivesc în zona respectivă”, spune el. Comparaţia care îi vine cea mai la îndemână este cea cu o pădure: “La un moment dat ai tăiat toţi copacii şi nu mai este pădure. Aşa este cu Micul Paris. La un moment dat nu va mai rămâne nimic”.
Sportivi de performanţă
Soţii Steven şi Valeria Răcila van Groningen sunt, în continuare, foarte apropiaţi de sport, atât prin contribuţia la organizarea Maratonului Internaţional de la Bucureşti, cât şi în viaţa de zi cu zi. Astfel, Raiffeisen a fost anul acesta sponsorul principal al competiţiei, care a fost organizată cu ajutorul Asociaţiei Bucharest Running Club, al cărei preşedinte este Valeria Răcilă van Groningen.
Steven van Groningen a participat recent la concursul Ironman Frankfurt, unde, în 11 ore şi 44 de minute a înotat 3,8 kilometri, a pedalat 180 de kilometri şi a alergat alţi 42,2 kilometri, la finalul competiţiei situându-se în jumătatea superioară a clasamentului final. La competiţie au participat circa 3.000 de concurenţi din 55 de state.
Sursa: gandul
Posted in Straini in Romania