REPORTAJ Hunedoara: Mănăstirea Prislop, locul de reculegere și credință al românilor
De peste șase sute de ani, într-o poiană din Munții Retezat, românii creștini și-au găsit un loc de rugăciune.
Foto: (c) Sorin BLADA/AGERPRES FLUX
Este un loc în care oamenii vorbesc în șoaptă, se ajută, chiar dacă numai atunci s-au văzut pentru prima oară. Mănăstirea Prislop este locul în care ei uită de cotidian și în care se roagă pentru familie sau prieteni.
Este impresionant să vezi cum românii se transformă atunci când ajung la Mănăstirea Prislop, se regăsesc în valorile moștenite de la străbuni — oameni care au trăit cu frica lui Dumnezeu și cu respect față de semeni.
Foto: (c) Isabela PAULESCU/AGERPRES ARHIVĂ
Credincioșii vin din toate colțurile țării atrași de liniștea pe care o degajă Retezatul, Mănăstirea Prislop și mormântul părintelui Arsenie Boca — pentru că zecile de mii de oameni care ajung la Prislop își doresc să vadă locul în care se odihnește acum cel pe care l-au numit, cu evlavie, în timp, Sfântul Ardealului.
Este sfântul lor, al românilor necăjiți care își caută alinarea și speranța în acest colț de rai al Retezatului.
La Mănăstirea Prislop se ajunge cu ușurință. Șoseaua ne poartă de pe DN 7 spre municipiul Hunedoara și apoi spre Hațeg. La o intersecție, în satul Silvașu de Jos, călătorul vede un indicator care-i arată că mai sunt puțini kilometri până la mănăstire.
Locurile se schimbă ușor, se simte aerul tare de munte, iar drumul, în stare relativ bună, se îngustează. Este, poate, prima încercare la care ești supus în drumul spre Retezat. Din față vin alte mașini care coboară de la Prislop.
Foto: (c) Sorin BLADA/AGERPRES FLUX
Nu este loc pentru ca două să treacă lejer una pe lângă cealaltă. Amabil, fiecare șofer încearcă să-i facă loc colegului de drum. Cu calm și puțină dexteritate, o recunoaștem, problema se rezolvă, iar noi continuăm să urcăm spre Mănăstirea Prislop.
Primul lucru pe care îl observi când ajungi acolo este locul în care a fost ridicată mănăstirea.
Un spațiu larg, în care biserica se află în centrul unei poienițe. Pe margine străjuiesc dealuri împădurite, iar în partea stângă se vede clopotnița din piatră și lemn ridicată de părintele Arsenie Boca.
Biserica se vede mai bine după ce intri în curtea mănăstirii, trecând printr-o poartă din stejar sculptat în stil maramureșan.
Foto: (c) Nicolae BADEA/AGERPRES ARHIVĂ
Clădirea mică poate primi circa 250 de credincioși la slujbă. Dacă e cald și sunt mulți oameni, atunci serviciul religios se mută în altarul de afară.
Documentele de aici arată că Mănăstirea Prislop a fost ctitorită de Sfântul Nicodim, cel care a îndrumat și reorganizat monahismul românesc din a doua jumătate a secolului al XIV-lea.
Mărturiile despre continuitatea vieții de aici o pomenesc pe Domnița Zamfira, fiica domnitorului muntean Moise Vodă Basarab din București. Refugiată în Ardeal după moartea tatălui ei, domnița a auzit de izvorul cu putere vindecătoare de lângă mănăstire.
Foto: (c) Nicolae BADEA/AGERPRES ARHIVĂ
Legenda spune că Domnița Zamfira s-a vindecat după ce a băut din apa acestuia și, în semn de recunoștință, a restaurat biserica mănăstirii și a refăcut pictura în frescă, între anii 1564-1580. De aceea, este considerată ca al doilea ctitor al Mănăstirii Prislop, loc în care își are, de altfel, și mormântul.
Secolele au trecut peste așezământul monahal, iar unele nu au fost deloc ușoare. Biserica a fost incendiată din ordinul generalului Bucow, în timpul tulburărilor religioase din anul 1762, când călugării ortodocși de aici nu au vrut să treacă la greco-catolicism. Focul a distrus pictura, în mare parte. S-au păstrat totuși opt scene din ‘Acatistul Maicii Domnului’ în registrul superior al pronaosului, iar în exterior se mai poate vedea icoana hramului Sfântul Ioan Evanghelistul și fragmente din Judecata de Apoi.
După aproape două veacuri de la incendiere, într-o zi din toamna anului 1948, mănăstirea redevine ortodoxă, așa cum a fost trei veacuri și jumătate înainte, iar Mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan, îl aduce personal la Prislop pe Ieromonahul Arsenie Boca.
Era 25 noiembrie 1948, iar părintele Arsenie Boca primea dificila misiune să restaureze mănăstirea aflată într-o stare jalnică.
În paralel, din lipsa călugărilor, mănăstirea a fost transformată în mănăstire de maici cu viață de obște.
Împreună cu obștea condusă de Maica stavroforă Zamfira Constantinescu, prima stareță a Mănăstirii Prislop, părintele a început o muncă asiduă, patru ani mai târziu fiind concepută și ridicată clopotnița de lângă biserică.
A urmat consolidarea dealului din apropierea bisericii cu puieți de brazi și pini decorativi, biserica a fost înzestrată cu un iconostas și cu mobilier nou, toate concepute după desenele părintelui Arsenie Boca. Lucrările de restaurare a bisericii au început în 1955 și au durat mai mulți ani, timp în care s-au reparat pereții exteriori, acoperișul, s-a tencuit naosul și altarul, iar pardoseala a fost schimbată. S-au construit două case noi și s-a introdus curentul electric.
Conducerea de atunci a statului a fost însă nemiloasă cu mănăstirea. Din anul 1960 în clădirile de aici s-a deschis un azil de bătrâni care a funcționat vreme de 17 ani. Abia în 1976 s-a redeschis mănăstirea de maici, ele continuând eforturile pentru înfrumusețarea locului și păstrarea obiectelor de valoare religioasă. Cinci icoane lucrate de părintele Arsenie Boca, considerat al treilea ctitor al mănăstirii, împodobesc iconostasul bisericii.
Sunt multe lucruri bune care s-au întâmplat la Prislop în cei 50 de ani de când mănăstirea a redevenit ortodoxă, însă numele acesteia este legat acum, indisolubil, de personalitatea părintelui Arsenie Boca. Pelerinii care vin aici, oameni din toată țara, găsesc momentele de liniște sufletească pe care și le doresc. Sunt credincioși pentru care nu contează că este frig sau caniculă, că bate vântul sau plouă torențial; ei doresc să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru ceea ce au primit în dar sau cer ajutor pentru clipele dificile ale vieții.
Foto: (c) Nicolae BADEA/AGERPRES ARHIVĂ
La mormântul părintelui se ajunge ușor, pe o potecă de piatră, care șerpuiește prin pădure. Cu vorba numai șoaptă, oamenii urcă spre locul despre care se spune că este plin de o pace aparte. Cât timp stau la rând, citesc rugăciuni sau se roagă. Unora li se poate citi pe buze, alții au ochii înlăcrimați.
Unii poartă ghivece cu flori, lumânări și câte un obiect al unor apropiați care n-au putut birui drumul până la Prislop. Înconjurat de crini albi, mormântul părintelui Arsenie Boca se află în cimitirul mănăstirii.
Foto: (c) Sorin BLADA/AGERPRES FLUX
Cu teama de a nu le deranja momentele de liniște sufletească, ne apropiem ușor de un alt grup. O femeie are ochii înecați în lacrimi și o floare în mână. S-a rugat la mormânt, dar nu se îndură să plece. ‘Suntem bolnavi, necăjiți și aici ne găsim speranța. Sper ca părintele să ne-o dea.
Am mai fost și ne simțim bine. Părintele ne ascultă și ne ajută’, ne spune cu o voce înceată, gâtuită de emoție, și apoi se uită în jos pentru că nu ar vrea să o vedem că a început să plângă. O ajută ploaia, care începe să cadă din ce în ce mai tare, iar noi îi mulțumim frumos pentru că a stat de vorbă cu noi.
‘După ce venim aici, parcă zburăm. Noi știm că părintele a fost puternic, în cuvânt, dar și acum este puternic, în tăcere’, ne spune o femeie venită cu un grup de credincioși tocmai de la Călărași. O alta, din Satu-Mare, se destănuie: ‘Simt că la toate mănăstirile este o binefacere să te rogi la Dumnezeu. Mă simt mai liniștită și fiecare se simte așa. Ne rugăm pentru familie, pentru prieteni. Apoi, Dumnezeu face ce vrea El’.
Ca ea gândesc mulți bărbați și femei. Urcă sau coboră ușor de la mormântul părintelui Arsenie Boca. Sunt mulțumiți că se pot ruga și atinge crucea din lemn, chiar dacă afară a început să toarne cu găleata și pe cer au apărut câteva fulgere.
Foto: (c) Nicolae BADEA/AGERPRES ARHIVĂ
Mănăstirea Prislop are mai multe zile speciale, într-un an. Pe lângă cele două hramuri: 8 mai — Sfântul Ioan Evanghelistul, 14 septembrie — Ziua Crucii, la mănăstire se mai prăznuiesc 13 septembrie — Sfântul Ioan de la Prislop, 28 noiembrie — ziua de pomenire a părintelui Arsenie Boca, și 26 decembrie — Sfântul Nicodim. În aceste zile numărul credincioșilor care vin în pelerinaj depășește zece mii, spun autoritățile.
‘Ar fi nevoie oare de o biserică nouă la Mănăstirea Prislop?’, o întrebăm pe maica stareță Pavelida Munteanu. ‘Este o preocupare a noastră. Până acum doi ani nu s-a pus această problemă, dar ea se discută după ce la mănăstire au început să vină din ce în ce mai mulți credincioși care își doresc să intre și în biserică. Mulți vin însă în pelerinaj la mormântul părintelui Arsenie Boca. Este o decizie importantă pentru că, pe de altă parte, vara slujbele se fac la altarul de afară, iar dacă iarna este mai grea, atunci oamenii nu prea pot urca aici. Părerea mea este că se poate ridica o biserică mai mare aici, ca să încapă toată lumea’, spune maica stareță.
O asemenea hotărâre este greu de luat pentru că, mai întâi, trebuie să se țină cont de felul în care a fost gândită curtea interioară a mănăstirii, de către părintele Arsenie Boca. ‘Părintele iubea frumosul și spunea că ‘frumosul este Dumnezeu’. El nu agrea stilul aglomerat. El dorea ca mănăstirea să fie un loc de reculegere. Ne-a spus că de dincolo ne va ajuta și dealurile se vor umple de lume. Cu sfatul dânsului am făcut tot ceea ce este aici’, explică maica stareță.
I-am mulțumit maicii starețe pentru bunăvoința și răbdarea de care a dat dovadă, acceptând să ne vorbească despre mănăstirea pe care o reprezintă. Cu multă înțelepciune, ne-a ajutat să nu ne simțim stingheri într-un loc sfânt.
Foto: (c) Sorin BLADA/AGERPRES FLUX
De aceea, am păstrat pentru finalul acestei scrieri gândurile sale pentru credincioșii care vin la Mănăstirea Prislop. ‘Oamenii trebuie să vină aici cu dorința de a-și schimba viața, din răutate spre bine. Să ne punem de acord cu voia lui Dumnezeu. Părintele Arsenie Boca ne cerea să ne corectăm viața înspre bine. Acesta trebuie să fie scopul celor care vin aici, de a cunoaște adevărata cale a întâlnirii cu Domnul Hristos. Părăsirea faptelor rele și îndreptarea vieții după voia lui Dumnezeu.
Acesta este cel mai bun lucru’.
***
Mănăstirea Sâmbăta de Sus, din județul Brașov.
Foto: (c) Nicolae BADEA/AGERPRES ARHIVĂ
Arsenie Boca s-a născut pe 29 septembrie 1910 în localitatea Vața de Sus (Hunedoara). A fost părinte ieromonah, teolog, artist plastic, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus (Sibiu) și apoi la Mănăstirea Prislop. A fost unul dintre martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din comuna Drăgănescu, la 25 km. de București.
Arsenie Boca este considerat ca cel mai mare duhovnic român al secolului XX. A trecut la cele veșnice pe 28 noiembrie 1989 la Sinaia, județul Prahova. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop se perindă zilnic sute de pelerini.
***
Într-un interviu acordat, în luna aprilie, AGERPRES, mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, declara că Biserica Ortodoxă Română nu se opune canonizării părintelui Arsenie Boca.
Mai mult, mitropolitul Ardealului mărturisea că “ar fi cel mai fericit om din lume să poată să semneze și el pe actul de canonizare” și recunoștea că întâlnirile sale cu părintele Arsenie Boca au fost “providențiale”. ÎPS Laurențiu Streza îndemna pe toată lumea să-l caute pe Dumnezeu, căutându-l pe Arsenie Boca, așa cum acesta a lăsat scris în cărțile sale și cum le-a spus tuturor pe care i-a întâlnit, multora schimbându-le viața cu sfaturile sale.
AGERPRES(AS — autor: Sorin Blada, editor: Marius Frățilă)