Captură Foto: (c) Rich Boden / YouTube

Epocala descoperire realizată de cercetătorul Cristian Lascu a fost certificată zece ani mai târziu de către cercetătorii de la NASA, care au adus la Mangalia un laborator mobil ultrasofisticat și o echipă de savanți ce au lansat un proiect de cercetare în colaborare cu omologii români.

Peștera Movile, de lângă Mangalia, avea să uimească întreaga lume științifică o dată cu descoperirea vieții într-un ecosistem chemoautotrof unic, total izolat de atmosfera terestră și perpetuat într-o lume subterană ostilă oamenilor, animalelor sau plantelor de la suprafață. Pentru prima dată când se descoperea viața în cele mai ascunse cotloane ale pământului, viața subterană nu depindea de cea de la suprafață.

Larry Lemke, de la NASA, care lucrează la o misiune de cercetare a existenței vieții pe Planeta Roșie, a asemănat condițiile de viață din peștera Movile cu cele de pe Marte și a avansat supoziția că ar fi fost posibil să fi existat forme de viață pe această planetă, în urmă cu 3,5 miliarde de ani, când Marte era mai caldă. Cazul peșterii Movile a readus speranța găsirii unor forme de viață incipiente în subteranul planetei roșii, unde există surse de apă lichidă caldă.

Descoperirea de la Movile i-a inspirat și pe scenariștii americani, care au turnat filmul “The cave”, în 2005, în regia lui Bruce Hunt.

Însă, la Movile, biologii de la Institutul Național de Speologie au descoperit un cerc complet închis, un ecosistem stabil alcătuit din viețuitoare și fungi, total izolat și independent de suprafața terestră, la doar 20 de metri adâncime ce funcționează pe baza chimiosintezei și a fost separat complet de mediul exterior timp de circa 5,5 milioane de ani. Acest lucru l-a făcut pe unul dintre cercetătorii care au descoperit și studiat flora și fauna de aici să concluzioneze că, dacă în urma unui război nuclear viața de pe pământ ar dispărea, acest ecosistem ar fi un supraviețuitor.

Explorarea științifică a Peșterii Movile, mărturisește Cristian Lascu, a început abia în 1990, timp în care peștera a fost izolată. “În total, aici s-au descoperit 35 de specii complet noi care trăiesc într-un mediu foarte bogat în hidrogen sulfurat, cu o atmosferă foarte săracă în oxigen, dar bogată în dioxid de carbon și metan, asemănătoare oarecum cu fosele vulcanice de pe Planeta Marte, după cum au apreciat ulterior cei de la NASA”, spune Lascu.

Lucrările explorative de cercetare (biospeologică și gelogică) au fost conduse de Cristian Lascu, Ștefan Sârbu și Radu Popa (membri GESS). Pe suprafața apei sulfuroase din peșteră s-a observat prezența unui strat de câțiva milimetri grosime de substanță albă, cremoasă despre care s-a constatat că era vorba despre o substanță organică nutritivă, în care se aflau numeroase organisme, îndeosebi melci mici și viermi.

Potențialul științific al Peșterii Movile nu este epuizat, a declarat Cristian Lascu pentru AGERPRES. De altfel, observațiile continuă aici și se fac explorări în fiecare an, dar integritatea habitatului este pusă în pericol în fiecare zi, inclusiv de către “căutătorii” de fier vechi, care atentează constant la imensa ușă metalică ce obturează accesul de la suprafață.

“Mai există un pericol constant, pe care autoritățile locale trebuie să-l ia în calcul și este chiar în sarcina lor… Acela al extinderii zonei urbanizate din Mangalia către perimetrul în care este localizată peștera și care este definit drept rezervație științifică cu regim strict protejat. Ei bine, în cartierul nou construit ce se extinde trebuie racordate toate locuințele la rețeaua de canalizare, căci orice fosă septică clandestină poate provoca infiltrații în subsol ce ar ajunge, prin pânza freatică, în mediul special din Peștera Movile, care se pare că păstrează secretul originii vieții. Prezență umană în acest loc amenință serios existența ecosistemului, deoarece simplul proces respirator poate cauza dezechilibre ireversibile, prin modificarea nivelului de oxigen și de dioxid de carbon din peșteră. De altfel, pentru protejarea habitatului și ecosistemului perioada de lucru în interiorul peșterii este limitată la doar două ore și accesul este permis de maxim două ori pe lună, pentru specialiști și limitat la maxim trei persoane, într-o incursiune. În plus, trebuie purtate încălțăminte și costume curate, pentru a evita contaminarea”, avertizează Lascu.

Cercetătorii români spun că nu există dovezi ale provenienței apei din exterior și că apa din caverne provine cel mai exact dintr-o rezervă subterană care ar fi fost păstrată aici timp de peste 2500 de ani.

În peșteră au fost identificate două spații cu aer. În primul se aflau specii de nevertebrate cunoscute, iar în cel de-al doilea a fost descoperit un strat ce avea o consistență lăptoasă, compus din materiale organice. Aerul nu era respirabil, fiind otrăvit cu gaze nocive vieții, hidrogenul sulfurat și dioxidul de carbon, nivelul oxigenului fiind foarte scăzut. Absența luminii solare duce la eliminarea posibilității de a obține hrana prin fotosinteză, iar organismele de aici s-au adaptat la condițiile de mediu utilizând energia chimică rezultată din oxidarea hidrogenului sulfurat. Microorganismele folosesc chimiosinteza (sau chemosinteza) pentru a-și procura hrană. Acest procedeu a dus la formarea stratului cu aspect lăptos, plin cu microorganisme, care au constituit hrană pentru celelalte animale aflate în peșteră, ei fiind ultima verigă a lanțului alimentar. Vietățile din subteran au culoare pală, iar ceea ce îi diferențiază complet de rudele lor de la suprafață este lipsa totală a vederii și antenele de proporții gigantice pe care le folosesc pentru a se deplasa pe întuneric.

“Expediții ulterioare aveau să identifice alte trei zone cavernicole, oarecum asemănătoare ca morfologie cu Peștera Movile, alimentate cu ape sulfuroase și termale unde există viață, în Italia, în Munții Apenini, în Grecia și la Marea Galileii, în Israel, unde există adevărate oaze subterane cu viețuitoare înrudite cu fauna de la noi, dar Movile își păstrează unicitatea absolută”, a subliniat dr. Cristian Lascu.

Din punct de vedere geologic peștera este cuprinsă în Platforma Moesică și datează din Cuaternar. Cu o lungime de 300 de metri și o suprafață totală de doar 12.000 mp, peștera este relativ mică, având pasaje înguste ce alcătuiesc un labirint de galerii joase, de 1-2 metri, cu profil rotunjit, săpate în călcare oolitice și lumaselice, sarmațiene. Se crede că populația peșterii a fost izolată în urmă cu cinci milioane jumătate de ani, când nivelul Mării Negre a scăzut simțitor, o perioadă în care cei mai apropiați strămoși ai omului de azi erau maimuțele din sudul Africii.

AGERPRES/(AS — autor: Dan Mihăescu, editor: Cristian Anghelache)