Călin Drăgan a plecat în Ţara Soarelui răsare în urmă cu trei ani şi a fost promovat de tot atâtea ori. Conduce o afacere de 4 miliarde de euro, cu 8.000 de angajaţi, iar anul acesta a fost desemnat managerul anului de către revista japoneză Toyo Keyzai. au fost luate în calcul nu numai evoluţia profitului şi preţul acţiunilor, ci şi gradul de satisfacţie al clienţilor şi angajaţilor.
Călin Drăgan este obişnuit cu premiile, ba chiar pe vremea când era CEO al îmbuteliatorului Coca-Cola în România a primit de la Business Magazin premiul pentru cel mai admirat manager din industria bunurilor de larg consum, la prima ediţie a Galei „Cei mai admiraţi CEO din România“, în urmă cu 5 ani. „Ce-am făcut să merit acest premiu?“ a fost prima sa replică, în discuţia informală ce a urmat după festivitate. Criteriile erau, şi se menţin, ca la fiecare ediţie, extrem de simple şi subiective: fusese votat de alţi membri ai mediului de afaceri.
Premiul pe care l-a obţinut acum de la revista japoneză este deosebit din mai multe puncte de vedere. Călin Drăgan a fost numit la 1 iulie anul trecut representative director, president şi CEO al Coca-Cola East Japan (CCEJ), o companie formată din fuziunea a patru îmbuteliatori din partea de est a Japoniei. Compania este în acest moment cel mai mare îmbuteliator din ţară şi al cincilea la nivel mondial, în funcţie de venituri. Previziunile pentru anul în curs se referă la o cifră de afaceri de aproape 4 miliarde de euro; spre comparaţie, piaţa băuturilor răcoritoare din România este evaluată la 1 miliard de euro. Drăgan este, astfel, cel mai puternic manager român din întreaga lume, aşa cum puncta Business Magazin la numirea sa, în urmă cu un an.
Revista japoneză Toyo Keyzai, care l-a desemnat pe Călin Drăgan preşedintele anului în mediul de afaceri japonez, a stabilit clasamentul luând în considerare reprezentanţi ai companiilor listate la bursa din Tokio, First Section. Clasamentul a fost stabilit în funcţie de creşterea capitalizării de piaţă a companiei de la momentul numirii până în prezent, dar au contat şi alţi factori. Demn de remarcat este faptul că revista japoneză a luat în considerare evoluţia companiei nu numai în ceea ce priveşte creşterea valorii, ci a acordat importanţă şi gradului de satisfacţie al clienţilor şi angajaţilor. Pentru evaluare au fost folosiţi cinci indici, între care se numără evoluţia acţiunilor la bursă pe parcursul ultimului an, profitabilitatea, rata plecărilor angajaţilor din companie pe parcursul ultimului an, precum şi un indice legat de activităţile de responsabilitate socială. „Clasamentul este bazat pe rezultate şi reprezintă o recunoaştere nu doar personală, ci a întregii echipe de aici, care reuşeşte să transforme un business stagnant deja de câteva decade. Coca-Cola EJ, Co. Ltd. reprezintă un exemplu pentru mediul de afaceri din Japonia, mediu care încearcă să găsească acum modele pentru repornirea motorelor economiei“, spune Drăgan.
Românul este, la 47 de ani, cel mai tânăr din clasament, „un fapt cu puţine precedente în Japonia, ţară în care este tradiţional acceptat faptul că maturitatea personală şi profesională vine mult mai târziu…“. Toţi ceilalţi reprezentanţi de companii din acelaşi clasament au peste 57 de ani. Totodată, Drăgan este şi singurul străin din acest top, „iar cei care cunosc realitatea mediului de afaceri din Japonia ştiu că acesta este unul extrem de conservator“, adaugă el. „Pentru mine, vestea desemnării ca «President of the Year» a fost o surpriză. Foarte plăcută, de altfel, din mai multe motive“, spune Călin Drăgan pentru Business Magazin, referindu-se deopotrivă la vârsta sa, la faptul că este expat, dar şi la aprecierea legată de evoluţia companiei. Este o confirmare a faptului că „un manager român poate livra rezultate oriunde în lume şi acestea sunt recunoscute. Cred că această nouă recunoaştere nu face decât să confirme, iar, acelaşi lucru“, adaugă Drăgan.
Toyo Keyzai nu este însă singura revistă japoneză care a scris despre el. Un alt exemplu este o revistă cu un profil similar cu al lui Business Magazin, care are un material intitulat „Reformatorul din România“. „M-a amuzat titlul, care nu este legat de Coca-Cola, ci este mai degrabă conexat de brandingul de ţară“, spune şeful Coca-Cola EJ. „Pentru cei mai mulţi japonezi, România este doar o ţară exotică, ascunsă bine după cortina socialismului. De fapt, este o ţară dinamică şi importantă pentru Coca-Cola în acea regiune a lumii, iar cariera dlui Drăgan s-a dezvoltat în timp ce lucra pentru Coca-Cola Hellenic Botteling Company“, spune revista japoneză editată de Nomura Group, care îi dedică românului mai multe pagini. „La 23 de ani, Călin Drăgan a trăit experienţa unei revoluţii care a schimbat deopotrivă întreaga lume dar şi cursul vieţii sale. Acum, Coca-Cola East Japan trebuie să se schimbe. Este foarte incitant de văzut ce va face Drăgan la Coca-Cola EJ şi dacă poate reforma compania, aşa cum a făcut istoria cu viaţa sa“, conchide revista japoneză.
Sursa: Business Magazin