Vâlcea este numită de cunoscători și NASA (“National Aeronautics and Space Administration” – n.r.) României pentru că în județul din Oltenia departe de problemele de zi cu zi, de frământările sociale, politice, se întâmplă ceva. O mână de cercetători, oameni care tac și nu prea vorbesc, lucrează la proiecte spațiale. Mai mult, la nici zece kilometri de Râmnicu Vâlcea se lucrează la primul supersonic românesc. Este o realizare a inginerilor de la Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică (ARCA).
Avionul supersonic—111 Excelsior
Foto: arcaspace.com
Povestea ARCA a încep ut în 1998. Atunci, câțiva studenți de la Inginerie Aerospațială, aflați la Sibiu, în apropierea casei memoriale Hermann Oberth (unul dintre părinții fondatori ai astronauticii — n.r.) și-au propus să impulsioneze nivelul scăzut al activității cercetării aerospațiale din România. Printre ei se afla și Dumitru Popescu, președintele ARCA, o asociație privată, alta decât Agenția Spațială Română (ROSA). În 1999, ARCA a căpătat statut juridic și a fost înregistrată ca asociație non-guvernamentală.
Sediul ARCA și atelierele sunt în comuna Păușești-Măglași, la zece kilometri de Râmnicu Vâlcea. Aici se construiește visul românesc, visul primului avion supersonic realizat de ingineri români, la noi în țară.
“ARCA a apărut ca urmare a necesității de a crea și de a face lucruri bune, de a cerceta în mod aplicat și a ajunge sus, cât mai sus, pentru că principalul scop este acela de a ieși în cosmos, de aici s-a plecat”, explică Dumitru Popescu.
Realizările ARCA sunt deja cunoscute. Printre ele, Racheta DEMONSTRATOR 2 B, echipată cu primul motor din lume din materiale compozite, reutilizabil și care a fost lansată, cu succes, în 9 septembrie 2004 din Poligonul Forțelor Aeriene de la Capul Midia. A fost prima rachetă 100% de origine română și civilă. Se mai poate menționa sistemul Stabilo, care a executat două misiuni până în prezent, misiunea a doua având loc la 12.000 de metri altitudine deasupra Mării Negre, în 2007. De asemenea, se poate aminti de Racheta Suborbitală HELEN 2, demonstrator tehnologic pentru Competiția Google Lunar X Prize.
În fapt, principalul obiectiv al programului spațial al echipei de la ARCA este lansarea unei sonde lunare care să transmită imagini de pe lună.
“În concurs au rămas 20 de echipaje care au dreptul să folosească doar 10% din finanțări ca fiind finanțări guvernamentale, 90% trebuind să provină din fonduri private. ARCA este un concurent care, deocamdată, a folosit doar fonduri private, Guvernul României sau administrațiile locale sau județene neimplicându-se în susținerea financiară”, precizează Popescu.
Totodată, printre alte realizări ale ARCA poate fi amintită HAAS II, o rachetă spațială în trei trepte pentru competiția Lunar X Prize. Pentru transportul rachetei HASS II la altitudinea de lansare, ARCA a început construcția avionul supersonic de transport IAR 111 Excelsior. Este vorba despre primul avion supersonic românesc și care va fi folosit și pentru dezvoltarea tehnologiilor spațiale pentru turismul spațial.
În cazul avionului care se construiește în prezent la Râmnicu Vâlcea, a fost finalizat deja al doilea motor al supersonicului în proporție de 50%. Echipa va realiza patru agregate complete și 12 camere de ardere. Motorul Executor folosește oxigen lichid ca oxidant și kerosen în rolul de carburant. Tracțiunea motorului este de 23 de tone forță în vid și timpul maxim de funcționare la zbor este de 190 secunde. Prin utilizarea pe scară largă a materialelor compozite și a aliajelor de duraluminiu, motorul Executor are greutatea de numai 210 kg, ceea ce îi conferă un raport tracțiune/greutate de 110, cel mai bun raport atins vreodată de un motor european. ARCA estimează atingerea unui raport și mai bun după încheierea testelor.
“Executor este cel mai important program al ARCA de până acum. După încheierea testelor vom avea un produs de înaltă tehnologie, o realizare de marcă la nivel european și mondial. Ne mândrim cu faptul că este un program realizat privat în România. Executor ne va permite abordarea zborurilor orbitale. Am ținut în mod special să realizăm absolut toate componentele motorului la ARCA. Nedepinzând de subcontractori, am scăzut costurile și am crescut foarte mult viteza de execuție. Mai mult, orice modificare necesară, în direcția creșterii performanțelor, va fi extrem de ușor și rapid implementată”, mai spune președintele ARCA.
Cea mai nouă realizare a vâlcenilor de la ARCA a fost anunțată pe 13 februarie 2014, când vehiculul aerian fără pilot, Air Strato, propulsat electric, a efectuat prima decolare. Aeronava a efectuat un zbor scurt până la altitudinea de 25 de metri, apoi a aterizat. Air Strato a fost propulsat de patru motoare electrice. Au fost adăugate, suplimentar, două motoare electrice cu scopul de a reduce distanța de decolare. Pentru testele pe pistă dificilă au fost instalate suspensii pe trenul de aterizare.
“Aeronava a fost echipată cu 10 procente din necesarul de acumulatori destinați pentru versiunea comercială așa că am adăugat balast pentru a simula greutatea la decolare. Motoarele suplimentare au fost adăugate cu scopul de a crește forța de tracțiune pe teren înierbat și de a scurta distanța de decolare. Trenul de aterizare echipat cu suspensii a asigurat un rulaj lin. Am avut nevoie de numai 30 m pentru a decola, folosind motoarele la tracțiune maximă. Am fost impresionați de rata de urcare a aeronavei”, a precizat cu ocazia testului, Teodor Diaconu, Inginer Dinamica Zborului ARCA.
Air Strato este un aparat automat, propulsat electric. Poate atinge altitudini de până la 18 km și are o autonomie de zbor de șapte ore cu baterii interne și trei zile folosind panouri solare. Poate transporta o sarcină variabilă de peste 30 kg, constând în echipamente de supraveghere și instrumente științifice.
Așadar, nu mai este mult până la lansarea primului avion supersonic românesc. În acel moment Râmnicu Vâlcea va apărea pe harta aeronauticii internaționale, grație unui grup de visători, care fac minuni în atelierele de la Păușești-Măglași.
AGERPRES/(AS — autor: Liviu Popescu, editor: Cristian Anghelache)