Facebook Twitter Email

Muzeul de Istorie a Farmaciei, primul muzeu de acest gen din țara noastră, se află în Cluj-Napoca, pe strada Piața Unirii nr. 28 și deține peste 3000 de exponate datând din secolul al XIV-lea. Un muzeu similar se află în Sibiu.

Foto: aronet.ro

Înființat în anul 1954, la inițiativa profesorului Valeriu Bologa de la Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj, muzeul este găzduit de casa Hintz, o clădire monument istoric din secolul al XV-lea, în care a funcționat aproape 400 de ani (1573-1949) prima farmacie din oraș — farmacia “Sfântul Gheorghe” — înființată de o familie de sași. Din anul 1752, aceasta a fost închiriată farmaciștilor particulari, fiind condusă de Tobias Mauksch, ajungând, în anul 1863, să aparțină familiei Hintz. Imobilul a fost retrocedat în anul 2008 descendentei familiei Hintz (ultimii farmaciști activi aici până în 1949), Ingrid Pennelli din Bochum (Germania).

Casa Hintz — 1904
Foto: aronet.ro

La baza constituirii muzeului stă colecția de obiecte farmaceutice transilvănene a profesorului Iuliu Orient, expusă în Muzeul Ardelean, în 1904. Ulterior, acesteia i s-au adăugat și alte donații, toate fiind dovezi remarcabile despre activitatea farmaceutică din Transilvania secolelor XVI-XIX.

Colecția este expusă în trei încăperi ale vechii farmacii și două laboratoare medievale, situate la subsol, în care poate fi admirat un întreg arsenal de unelte specifice preparării medicamentelor: distilator pentru obținerea alcoolului, folosit ca la extragerea de tincturi din diferite plante medicinale, recipiente pentru topirea substanțelor, castroane pentru prepararea la cald a medicamentelor sau pentru prăjirea semințelor cu efect terapeutic, prese pentru sucuri medicinale, instrumente pentru obținerea tabletelor și a supozitoarelor, mojare din bronz și fontă (secolele XVI-XIX), mobilier vechi, medicamente, rețete, sigilii ale farmaciilor medievale.

Foto: calatorii.myfreeforum.ro

Din colecția de farmacie nu lipsesc unitățile de măsură: libra (420,82 g), uncia (35,001 g), drachma (4,375 g), scrupulus (1,550 g) sau granum (0,072 g).

În muzeu se află cea mai valoroasă colecție de vase farmaceutice din România, datând din secolele XVI-XIX, confecționate din lemn, ceramică, faianță, sticlă sau porțelan, toate piese de manufactură, pictate, purtând inscripționate denumirile latinești ale produselor farmaceutice pe care le-au conținut. Unele din aceste vase sunt piese unicat în Europa.

Foto: turdalive.ro

Oficina, spațiul în care se vindeau medicamentele, are o decorație unică în România, comandată de farmacistul Tobias Maucksch, care a lucrat aici o jumătate de secol. Astfel, pe tavan sunt păstrate frescele originale, din secolul al XVIII-lea, cu simboluri farmaceutice: arborele vieții înconjurat de cei doi șerpi ai lui Esculap și un cocor cu o piatră între gheare, simbol al vigilenței.

De asemenea, se regăsesc aici un scrin farmaceutic din secolul al XVII-lea, cu zece sertare, fiecare dintre ele cu câte o plăcuță indicând substanța depozitată: “Crem. Tartari” (tartrat acid de potasiu, cu efect laxativ și diuretic), “Lap. Pumicis” (pulbere din piatră ponce, contra paraziților intestinali), “Lap. Haematid” (hematita — oxid al fierului trivalent—, pulberea acestui minereu fiind utilizată ca antihemoragic).

Foto: www.welcometoromania.ro

Tot în oficină poate fi admirată și o diplomă acordată farmacistului Velits din Turda, în 1776. Pe două panouri de lemn pictate în secolul al XVIII-lea sunt reprezentați medicul grec Hipocrate și zeița înțelepciunii, Minerva.

Pe masa de receptură sunt expuse câteva medicamente utilizate de farmaciștii din trecut precum praf de corali, praf de pietre prețioase, ochi de rac, asfaltul de Siria sau tincturi din plante medicinale.

Muzeul păstrează și truse medicale folosite în război, din care nu lipseau leacurile calmante, dar și manuale de medicină și documente aparținând primelor farmacii din Transilvania.

Foto: primariaclujnapoca.ro

Printre fascinantele exponate se află și leacuri din antichitate și din Evul Mediu, multe dintre ele foarte bizare, precum: Praful de mumie — considerat un panaceu în Evul Mediu, crezându-se că are puteri miraculoase de a vindeca ciuma și holera; Teriaca — un leac vechi de peste 2.000 de ani, produs complex, cu peste 60 de ingrediente vegetale, conținând și o doză importantă de opiu, folosit, cu predilecție, împotriva otrăvurilor, dar și ca ingredient în medicamente mai complexe; Șopârla din Arabia — folosită în fabricarea unor medicamente diuretice și afrodisiace.

Foto: romania.ici.ro

Muzeul Farmaciei din Cluj-Napoca a prezentat, la 24 februarie 2014, de Dragobete, sărbătoarea iubirii la români, o rețetă a “Parfumului de iubire” (Eau D’Amour), datând din secolul al XIX-lea. Rețeta parfumului care era la mare căutare în epocă a fost păstrată în spițeria ‘Sf. Gheorghe’ și cuprinde uleiuri esențiale de bergamotă, trandafir, flori de portocal, ulei de rădăcină de violete, dar și mosc, ambră, cumarină, vanilină, ylang-ylang, esență de iasomie, toate aceste ingrediente exotice fiind puse, în diverse cantități, în alcool de vin. Parfumul se prepara la farmacie — care oferea și cosmetice în acele vremuri — și se vindea în sticluțe speciale, pictate manual.

Muzeul farmaciei rămâne o colecție deosebită care luminează spiritul prin pasiunea și originalitatea exponatelor.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Andreea Onogea)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva