Foto: (c) MARIUS POPESCU/ AGERPRES ARHIVA
Una dintre cele mai iubite mărci românești, Farmec, a câștigat de-a lungul anilor și o faimă europeană, la un moment dat produsele companiei fiind folosite inclusiv de mari actori ai filmului precum Charlie Chaplin sau Greta Garbo.

Istoria companiei începe în 1889 când, la Budapesta, sunt înființate Laboratoarele Molnar Moser. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, din acestea se desprinde un mic laborator, Mol-Mos, care își va desfășura activitatea în Cluj-Napoca. Acesta producea apă de colonie și pudră pentru copii. În 1949, laboratorul este naționalizat și redenumit Fabrica de Produse Cosmetice Cluj nr. 21. Din acest moment începe producția de creme, rujuri și uleiuri de păr. Un an mai târziu, structura portofoliului de produse suferă o serie de modificări succesive, ele ajungând astfel să cuprindă 50 de repere, în majoritate creme și loțiuni.

În 1965 s-a produs pentru prima dată laptele demachiant Doina, care continuă, și după aproape 50 de ani, să fie cel mai bine vândut demachiant de pe piața din România.

Foto: (c) MARIUS POPESCU/ AGERPRES ARHIVA

Întreprinderea fuzionează, în 1967, cu Fabrica de uleiuri vegetale Flacăra Cluj. Prin decizia profesorului Ana Aslan, creatoarea primei rețete antiîmbătrânire din lume, de a încredința companiei dezvoltarea invenției sale, în toamna anului 1968 aceasta devine primul producător de creme și emulsii Gerovital H3 din România. Astăzi, liniile de produse Gerovital au ajuns cunoscute pe toate continentele lumii.

În 1995, compania este privatizată cu capital 100% românesc. Primii ani de după privatizare au fost dificili, existând greutăți privind asigurarea cu fond valutar, aprovizionarea cu materii prime și ambalaje sau politica fiscală descurajantă. Cu toate acestea, au avut loc numeroase investiții ? în mărirea capacității de producție, îmbunătățirea calității produselor și extinderea companiei în țară, care au condus la creșterea constantă a cifrei de afaceri. Tot atunci a fost dezvoltat exportul, care s-a extins în țări precum Spania, Italia, Japonia sau Thailanda, în paralel fiind formată propria rețea de distribuție națională ale cărei baze sunt puse în 2000, prin deschiderea unor noi reprezentanțe și puncte de lucru.

În 2001, este lansată gama Aslavital, bazată pe 30 de ani de cercetări asupra argilei din Munții Apuseni, apoi în 2004 este modernizată gama Gerovital Plant, iar în 2006 este lansată gama Gerovital H3 prof. dr. Ana Aslan. În 2008, Farmec preia integral drepturile de utilizare a mărcii Gerovital și după doi ani lansează gama antiaging Gerovital H3 Evolution, cu un complex revoluționar de ingrediente.

Dacă în 1968 Farmec nu era decât o fabrică cu 40 de angajați care producea aproximativ 20 de produse cosmetice, în prezent este cel mai mare producător autohton de cosmetice, cu peste 600 de angajați și un portofoliu de peste 400 de produse. Înființate în urmă cu peste 40 de ani, laboratoarele de cercetare Farmec au stat la temelia unei direcții devenită ulterior tradiție în cosmetica românească, de a da viață unor cercetări originale. Rodul acestor cercetări poartă astăzi numele unor mărci de renume, care au făcut carieră pe piața românească și externă: Gerovital H3, Gerovital Plant, Aslavital, Farmec etc. Produsele Farmec’ acoperă o arie largă de domenii și cerințe ale consumatorilor, de la produse chimico-casnice până la produse cosmetice de întreținere pentru corp și ten.

La începutul acestui an, crema Gerovital, primul produs antiîmbătrânire din lume, a obținut titlul de Superbrand 2013 la categoria ‘Îngrijire personală’ în cadrul evaluării pe care Superbrands România o realizează în fiecare an pentru recunoașterea brandurilor cu performanțe deosebite.

Un alt nume care important în economia locală a ultimului secol este Clujana. Înființată mai mult de 100 de ani, Clujana este una dintre companiile cu cea mai zbuciumată existență. Compania a fost fondată în 1911, sub numele de ‘Fabrica de Piele — Frații Renner & CO’.

După primul război mondial a devenit societate pe acțiuni, schimbându-și denumirea în “Dermata” și devenind cea mai mare fabrică de încălțăminte din România. A fost confiscată de guvernul comunist în 1948 și redenumită “Fabrica de încălțăminte Janos Herbak”, apoi “Fabrica de Pielărie și încălțăminte Cluj”, iar în final “SC Clujana SA”.

În anii ’80 fabrica de încălțăminte ajunge cea mai mare de acest gen din Estul Europei. Avea 8.000 de angajați, cu secții proprii de tăbăcărie, fabrici de tălpi, de încălțăminte și articole din cauciuc și chiar și o tipografie. Aceia au fost anii de glorie ai fabricii care reșea să exporte încălțăminte făcută la Cluj în cele mai diverse colțuri ale lumii — în afară de spațiul ex-sovietic, pantofii Clujana ajungeau chiar și în Canada și Australia.

Perioada aceasta prosperă nu a ținut decât până la Revoluție, deoarece odată cu comunismul au picat și înțelegerile comerciale pe care compania de stat le avea cu diferite state ale lumii. Conducerile care au urmat nu au reușit să țină firma pe linia de plutire, iar la un moment dat, la începutul anilor 2000, firma a scos la vânzare inclusiv stocurile de pantofi vechi de zeci de ani și a vândut aparatura către alte fabrici, în încercarea de a mai fructifica cât se putea din moștenirea de altă dată.

În 1998 fabrica se afla pe lista companiilor care urmau să fie lichidate din cauza pierderilor foarte mari. După doar un an, Clujana intră oficial în faliment, cu o datorie de 16 milioane de dolari, iar cei aproape trei mii de angajați pe care îi avea sunt trimiși în șomaj colectiv.

Din anul 2003 noii acționari hotărăsc reluarea activității. Tot în 2003, Guvernul a decis trecerea pachetului de acțiuni majoritar în proprietatea județului Cluj și administrarea Consiliului Județean. În 2004 este redeschisă o secție, cu doar 35 de angajați, iar datoria de 5 milioane de euro față de stat a fost convertită în acțiuni, AVAS devenind acționar majoritar, cu 80% din acțiuni. Administrarea companiei a fost cedată apoi de către AVAS către Consiliul Județean Cluj, care deține 93,16% din acțiuni, 6,83% din acțiuni fiind deținute de alți acționari.

Astăzi, Clujana are 400 de angajați, o unitate de producție și câteva magazine în Cluj-Napoca, dar și în Dej, Bistrița, Zalău și Târgu-Mureș. Capacitatea de producție este de 2.000 de perechi pe zi în secțiile de croit — cusut și încă 1.300 de perechi pe zi la tălpuit. De asemenea, compania are planuri de extindere pe piața locală și pregătește deschiderea, în acest an, a unui magazin în București. Aproximativ 90% din producția actuală este exportată, compania încercând să câștige noi piețe în țări precum Olanda, Italia și Japonia.

Dacă în cazurile Farmec și al Clujana au fost salvate, prin diferite soluții, atât fabricile cât și mărcile, Ursus este un brand care astăzi este produs în alte fabrici din țară, deoarece fabrica din Cluj a fost demolată de curând, după 135 de ani de existență.

Fabricarea berii, care este cunoscută încă din antichitate, are o tradiție îndelungată și în inima Transilvaniei. În așezarea numită Napoca, în timpul colonizării romane, oamenii pregăteau o băutură numită sabaia sau cervisia, care era o băutură asemănătoare cu berea. Cu timpul, prepararea acestei băuturi s-a transformat într-o activitate casnică, dar în timpul Evului Mediu a început să fie produsă pentru comercializare. O referință la un oarecare Iacob berarul există, în Cluj, din anul 1362. Două secole mai târziu, în anii 1573-1574, alte două mențiuni vorbesc despre Martin Seres și Martin Serfezeo (serfezeo, în maghiară, înseamnă berar). Un amănunt interesant este acela că alături de aceste mențiuni se găsesc și prețurile la care se vindea berea. Unitatea de măsură folosită atât pentru vin cât și pentru bere era ‘eitelul’ , care reprezenta 1,35 litri. Prețul unui eitel de bere era de 1-2 dinari.

Conform informațiilor găsite în Arhivele Naționale, la începutul secolului al XVIII-lea a fost înființată în Cluj o berărie. Ordinul călugărilor iezuiți, care își avea sediul în Conventul de la Mănăștur, Calvaria, a înființat aici o casă a berii (Sorhaz în limba maghiară), exploatată prin interpuși care o luau în arendă. Era o practică obișnuită în acea perioadă, și alte episcopii din țară având în proprietate mai multe berării. Călugării iezuiți au fost expulzați în anul 1773, iar Statusul Romano — Catolic a preluat domeniile călugărești din Mănăștur, inclusiv berăria. În perioada secolelor XVIII — XIX, la Cluj au existat două berării: una aflată pe Canalul Morii, demolată odată cu lucrările de amenajare urbanistică în prima jumătate a secolului al XIX-lea și berăria călugărilor iezuiți (peluată apoi de Statusului Româno — Catolic), apreciată ca fiind una din cele mai vechi din Transilvania, conform istoricului Octavian Buzea.

Totuși, bazele a ceea ce se poate considera o adevărată fabrică de bere sunt puse doar în 1878. La începutul anilor 1900, ultimul arendaș al fabricii a fost un brașovean, Czell Friedrich, care la începutul secolului XX a cumpărat-o și a dezvoltat-o. Între anii 1909 — 1912 s-au construit clădirea principală cu secțiile de fermentare, pivnițele, secțiile de umplere a sticlelor și butoaielor, clădirile secției de mașini și ale celei de fierbere, precum și birouri sau locuințe.

La câțiva ani după Primul Război Mondial, în 1927 fabrica a funcționat sub denumirea “Fabrica de bere Czell”. În clădirea din Cluj se producea numai bere, malțul necesar fiind primit de la o altă unitate aparținând Concernului “Dr. Wilhelm Czell” din Brașov, din care făcea parte și fabrica. Conform istoricului Octavian Buzea, în anul 1927 s-a înființat firma “Ursus” Fabrica de Bere S.A. care și-ar fi început activitatea sub acest nume începând cu 1 ianuarie 1928.

După 1929, concernul “Dr. Wilhelm Czell” a vândut acțiunile sale către Fabrica de Bere din Turda, cu care a fuzionat. Utilajele fabricii din Turda au fost mutate apoi la Cluj, iar aceasta și-a mărit capacitatea de producție producând bere blondă (albă) specială, și marca “Gloria”, bere neagră din malț dublu, specialități apreciate nu numai local, ci și în împrejurimi. Totuși, pentru ceva timp, Fabrica Ursus desfăcea bere în Cluj numai într-un local aflat din centrul orașului, care purta același nume cu cel al fabricii. Localul a fost vândut după Revoluție, dar și-a păstrat numele.

În anii celui de-al Doilea Război Mondial, din cauza situației economice din acea perioadă, compania a încheiat o convenție cu Dreher — Haggenmacher S.A din Oradea, pentru a comercializa și vinuri și lichioruri. Astfel a fost înființată în incinta fabricii o secție de lichior și un mare depozit de vinuri. Convenția a fost însă reziliată după cedarea părții de N-V a Transilvaniei, în anul 1941, dată de la care a început, din nou, o producție de bere mărită.

În 11 iunie 1948, Fabrica de Bere Ursus din Cluj și secția ei producătoare de malț din Turda (care a revenit în cadrul fabricii clujene încă din anul 1945) au fost naționalizate. Ajunsă în proprietatea statului, fabrica a fost organizată sub numele de Întreprinderea “Înainte”, cu principal domeniu de activitate fabricarea berii. Din 1951 a intrat în componența firmei și “Clujeanul”, fabrică de spirt și oțet, “Gherla”, fabrică de spirt, și secțiile de malț din Turda și Bistrița.

În 1958, datorită perfecționării liniilor de producție, a început fabricarea primei beri pasteurizate din România.
După Revoluție, Ursus a fost prima companie privatizată prin ofertă publică. Distribuția a început să se extindă către București și Constanța. Tot atunci s-a lansat noul Premium, Ursus fiind prima bere românească etichetată “Premium”, dar și prima care și-a făcut reclamă la TV. Câțiva ani mai târziu, în 1996, a devenit prima bere românească la cutie.

În toamna anului 2009, compania SABMiller a scos de pe etichetă sintagma ‘Bere Cluj’ care însoțea binecunoscutul Urs, care este imaginea berii, spre stupefacția clujenilor. Explicația companiei a fost aceea că astfel produsul capătă un plus de globalitate care se dorea a fi atribuit berii produse la Cluj de mai mult de 100 de ani.

În acea perioadă fabrica avea vânzări de 1,4 hectolitri de bere, ceea ce reprezenta 10 la sută din piața berii din România. La scurt timp însă, în noiembrie 2010, compania a decis închiderea fabricii clujene din cauza costurilor prea mari de operare. În anul 2013 Ursus Breweries a decis inclusiv demolarea fabricii cu o tradiție de 135 de ani. Una dintre problemele majore a fost aceea că la momentul construirii ei fabrica se afla la marginea orașului. Cu timpul însă, locația a ajuns una chiar centrală pentru Cluj-Napoca, făcând foarte dificilă orice fel de dezvoltare sau extindere.

Pe locul fostei fabrici a fost deschisă o berărie care este decorată cu elemente care fac parte din procesul de producție a berii, lucru care face din acest local unul inedit pentru Cluj. Astăzi Berea Ursus se produce în alte fabrici din România ale companiei sud-africane SABMiller.

În ultimii ani Ursus a câștigat nenumărate medalii mondiale care i-au adus o recunoaștere internațională.

O altă companie clujeană veche, cunoscută pe plan național, al cărei brand funcționează și astăzi este Napolact. Firma a fost creată pe bazele unui vechi atelier de prelucrare a laptelui, atestat documentar în anul 1905, despre care se spune că se numea “Atelierul lui Vlad”. Ulterior, la naționalizarea din 1948, societatea a devenit întreprinderea de Industrializare a Laptelui Cluj, iar mai apoi, Napolact, după Revoluție. Acționarul majoritar al companiei este astăzi firma olandeză FrieslandCampina. Compania produce diverse sortimente de lapte, iaurt, brânzeturi, smântână și unt. Firma a renunțat anul trecut la producerea cunoscutei brânze de Năsal. Legenda spune că niște săteni au furat din brânza boierului Macavei și au ascuns-o într-o grotă, unde au lăsat-o o vreme, iar brânza a prins un strat de mucegai, care i-a conferit un gust deosebit. De atunci, se pare, întâmplarea a fost exploatată pentru crearea unei rețete pe baza căreia boierul a scos un nou tip de brânză pe care o vindea în magazinele din Cluj. Rețeta a fost folosită inclusiv de țărani și după naționalizare, până în 2013 când olandezii au închis fabrica de la Țaga.

Napolact mai deținea și marca de înghețată Napoca, care se fabrica în unitatea din comuna Baciu, aflată la doar câțiva kilometri de Cluj. Fabrica a renunțat la două treimi dintre salariați în 2005-2006 și a rămas cu un efectiv de 500 în 2008.

După Revoluție, în Cluj au apărut și alte firme, dintre care unele au crescut constant și au ajuns astăzi la o dezvoltare impresionantă și la o recunoaștere europeană. Printre cele mai cunoscute branduri noi ale Clujului se numără producătorul de lenjerie Jolidon, Banca Transilvania, producătorul de confecții Carmens, fabrica de băuturi Prodvinalco, compania IT Arobs sau Electrogrup, care are ca domeniu de activitate infrastructura energetică.

AGERPRES / (A — autor: Elena Stanciu, editor: Marius Frățilă)