Facebook Twitter Email

Vinul este artă, fie că este într-o ediție limitată, fie că reprezintă tot ceea ce are mai bun o cramă la un moment dat, îți deschide o lume aparte, exprimă și se exprimă prin fiecare picătură, încălzește spiritul și sufletul deopotrivă, întocmai ca produsele Casei de Vinuri Cotnari.

Foto: (c) ADRIAN CUBA/ AGERPRES FLUX

Casa de Vinuri Cotnari este un proiect început în anul 2007, prin înființarea de noi plantații, cu soiuri precum Busuioacă de Bohotin și Fetească Neagră. Istoric vorbind, podgoria era cunoscută ca având aceleași soiuri de struguri cultivate încă dinainte cât și după atacul filoxerei, respectiv Grasă de Cotnari, Tămâioasă Românească, Fetească Albă, Frâncușă. Prin înființarea noilor plantații s-a păstrat și se duce mai departe tradiția soiurilor românești de viță de vie, iar în România puțini producători de vinuri s-ar putea mândri cu acest lucru.

Creșterea consumului de vin roșu, rose și mai ales cererea din ce în ce mai mare de vinuri albe seci și demiseci de calitate, urmare a apariției vinurilor din “Lumea Nouă”, deschiderea granițelor după 1990, evoluția segmentului HoReCa (acronimul pentru industria ospitalității: Hoteluri, Restaurante, Catering) sunt doar câteva dintre motivele ce au determinat apariția pe piața românească a Casei de Vinuri Cotnari.

Apariția unui număr important de magazine specializate, prezentarea vinurilor cu ocazia diferitelor evenimente ce promovează arta, cultura și civilizația vinului cu o tradiție și o cultură milenară, însoțind omul alături de dezvoltarea și progresul său continuu, toate aceste direcții au condus treptat la educarea și rafinarea consumatorilor.

Foto: (c) ADRIAN CUBA/ AGERPRES FLUX

Casa de Vinuri Cotnari este un proiect distinct, fondatorii fiind acționarii de la SC Cotnari SA, cu sediu și echipă de vânzări proprie. S-a mers pe încrederea acordată copiilor acestora, în primul rând a unui oenolog tânăr, George Măluțan, care la cei 27 ani ai săi a fost distins în 2008 cu titlul de oenologul anului, un tânăr de perspectivă și cu pregătire solidă, dar mai ales pasiune și dragoste pentru vie, demonstrată prin vinurile de calitate realizate; a unui jurist, a unui director de plantații, a unui șef de distribuție.

În prezent, la Casa de Vinuri Cotnari sunt în exploatare 350 hectare plantate cu vie, din care 100 de hectare cu soiul Fetească Neagră, câte 75 de hectare cu Busuioacă de Bohotin și Tămâioasă Românească și câte 50 de hectare Grasă de Cotnari și Fetească Albă.

Dedicate exclusiv segmentului HoReCa, adresat unui public tânăr, cu venituri mari și cunoștințe ridicate despre vinuri, produsele premium pun accentul pe calitate. Cele două game de vinuri ale Casei Cotnari, Domenii și Colocviu, sunt prezentate într-un concept modern, cu elemente de noutate și mai ales cu mesajul clar către cultură și artă.

Foto: (c) ADRIAN CUBA/ AGERPRES FLUX

Istoria, arta, știința și inovația se regăsesc în proiectul Casei de Vinuri Cotnari cu elemente care fac trimitere directă către cultură și civilizație, regăsite pe etichetele gamei Colocviu, gamă ce se remarcă prin simboluri puternice.

Roma — care sugerează tehnologia avansată, inovația (prin investițiile în tehnologiile de ultimă generație regăsite la Casa de Vinuri Cotnari); Athena — cu Partenonul, recunoscută ca leagăn al politicii și filosofiei, ce subliniază noua filosofie pe care se bazează proiectul Casei de Vinuri Cotnari, respectiv schimbarea de politică din podgoria Cotnari cu accentul pus pe calitate, orientarea vânzărilor către segmentul HoReCa, cu vinuri premium și super premium; Moscova — reprezentată grafic prin Catedrala Sfântul Vasile din Piața Roșie, considerată capitala artelor, arta fiind cea care definește cel mai bine elitele; Paris — cu Turnul Eiffel, orașul luminilor, una dintre cele mai cosmopolite și romantice destinații ale îndrăgostiților de pretutindeni.

În mai puțin de un an de la momentul lansării vinurilor sale, Casa Cotnari a obținut numeroase medalii la concursurile de profil, primind astfel o binemeritată recunoaștere națională și internațională: Colocviu, la Roma, a obținut cu Tămăioasă Românească Premiile de Excelență Vinul.ro în noiembrie 2012, International Wine Contest Bucharest în iunie 2012, Strugurele de Aur — Alba Iulia în septembrie 2012, Vinalies Internationales Paris în martie 2013, International Wine Contest Chișinău în februarie 2012, International Wine Contest Bucharest în iunie 2014. De asemenea, s-au obținut premii cu Cotnari Domenii — Busuioacă de Bohotin, la International Wine Contest Chișinău în februarie 2012, International Wine Contest Chișinău în februarie 2011, Budapesta — Vinagora 2011, Berliner Wein Trophy—Berlin 2013, International Wine Contest Bucharest în iunie 2014.

Foto: (c) ADRIAN CUBA/ AGERPRES FLUX
Foto: (c) ADRIAN CUBA/ AGERPRES FLUX

Noul producător de vinuri premium din podgoria Cotnari urmărește realizarea unui proiect unicat prin includerea în circuitul turistic a Castelului Vlădoianu, unde se află sediul firmei viniviticole.

Construit în anul 1901 de boierul Vlădoianu, fost guvernator al Băncii Naționale, căsătorit cu Ralița Balș, descendentă a boierului Balș, castelul de la Cârjoaia a fost proiectat de un arhitect italian și ridicat cu materiale aduse din Italia. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Castelul Vlădoianu a fost folosit de ruși ca spital. Între anii 1945 și 1950 în castel a funcționat un orfelinat, după care a fost preluat de CAP apoi de IAS Cotnari. În anul 2000 a fost retrocedat moștenitorilor de drept, de la care a fost cumpărat doi ani mai târziu.

În spatele castelului se află beciul unde guvernatorul Vlădoianu producea și stoca vinurile obținute de pe cele aproximativ 50 de hectare de vie pe care le administra. Beciul, adânc de 15 metri, înalt de șase metri și lung de 30 de metri, putea adăposti 100.000 de litri de vin. În toamna anului 2013, cei de la Casa de Vinuri Cotnari au vinificat pentru prima dată la Crama Vlădoianu soiul Fetească Neagră, urmare a unei prime investiții de aproximativ un milion de euro dintr-un proiect de investiție estimat la 2,5 milioane de euro. O cramă nouă, construită pe amplasamentul vechii crame, dotată cu tehnologie de ultimă generație unde se vor obține vinurile roșii premium și super premium.

AGERPRES / (A, AS — autor: Daniela Malache, foto: Adrian Cuba, editor: Ștefan Gabrea)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva